Coriandrul este considerat unul din cele mai vechi condimente folosite în alimentaţie. Menţionat chiar și în Biblie, era folosit în alimentele specifice Paştelui evreiesc. În Egiptul antic era folosit pentru aroma sa dar şi pentru prepararea parfumurilor şi a cremelor pentru igiena zilnică. În bucătăria actuală  a Europei poate fi utilizat singur sau în combinaţie cu chimenul, ardeiul iute, usturoiul şi menta proaspătă, rezultând o combinaţie de arome apreciată mai ales la mâncărurile din pește şi carne de vânat.

Coriandrul – Coriandrum sativum (Pătrunjel italienesc, Pătrunjel chinezesc, Cilantro) este originar din sudul Europei şi vestul Asiei. Seamănă cu pătrunjelul (frunzele şi  florile sunt asemănătoare  putând fi confundate cu uşurinţă, mai ales când sunt folosite ca verdeţuri pentru supe sau  ciorbe).

Forma vegetativă de utilizare: Coriandrul este o plantă ierboasă, înaltă de 30-50 cm, cu flori albe sub formă de umbrelă, din care după fructificare se vor forma fructe mici de 1-3 mm, de culoare maroniu deschis, cu mici dungi longitudinale alburii caracteristice. Se poate utiliza planta în întregime: frunzele verzi asemănătoare cu cele de pătrunjel, rădăcinile şi bineînţeles fructele, boabele de coriandru uscate. Valoarea nutritivă a seminţelor de coriandru este dată de conţinutul în fibre vegetale, vitamina A şi vitamina C (aproximativ 40 % din necesarul zilnic).

Indicaţii de utilizare: Frunzele de coriandru verzi au un gust diferit de cel al boabelor uscate, cu nuanţe de citrice puţin mai intense. Cunoscute în bucătăria Americii Latine sub denumirea de cilantro, se folosesc pentru garnisirea diferitelor feluri de alimente şi se adaugă numai la sfârşitul preparării, deoarece căldura le diminuează aroma, la fel ca şi congelarea lor. În Mexic sunt  folosite pentru prepararea salsei şi a guacamole-ului. Trebuie folosite în stare proaspătă, imediat după recoltare, deoarece îşi pierd repede aroma după ce au fost recoltate. În Portugalia sunt un ingredient tradiţional în mâncărurile specifice.

Fructele de coriandru au o aromă de citrice când sunt sfărâmate, datorită terpenelor naturale: linalol şi pinene. Pentru a exprima mai bine aroma este indicat ca seminţele de coriandru să fie prăjite intro tigaie fără grăsime. În Germania şi în Africa de Sud, coriandrul este folosit la prepararea unor cârnaţi cu aromă specifică. În Rusia şi Europa Centrală este folosit pentru prepararea murăturilor de iarnă şi ocazional, singur sau împreună cu chimenul, la prepararea pâinii de secară. Pentru felurile din carne şi mai ales cele din pește, preparate la cuptor, coriandrul evidenţiază pregnant gustul de bază  al alimentelor. În Belgia se păstrează încă tradiţia medievală de folosire a boabelor de coriandru în fabricarea unor varietăţi de bere din grâu.

Boabele păstrate corespunzător îşi menţin aroma aproximativ un an. Dacă sunt măcinate trebuie folosite imediat deoarece îşi pierd gustul foarte repede.

Rădăcinile sunt folosite în bucătăria asiatică, mai ales în cea thailandeză, pentru prepararea diverselor  supe şi sosuri. Rădăcinile de coriandru au o aromă profundă şi mult mai intensă decât frunzele sau fructele.

Efectele terapeutice: Coriandrul conţine uleiuri esenţiale terpenice, caracterul şi gustul boabelor fiind dat de linalol (gustul şi mirosul de lămâie, dulce, floral, uneori cu urme  de lavandă) şi  pinene  (specifice constituienților din răşină de pin). Cele două componente dau aroma specifică a coriandrului. În natură peste 200 de plante produc linalol, mai ales cele din familiile mentei, dafinului, scorţişoarei, ale fructelor citrice. Cercetătorii japonezi au demonstrat că inhalarea acestui compus terpenic volatil reduce stresul la animalele de laborator.

De altfel, uleiurile volatile din coriandru s-au dovedit a fi un bun sedativ general şi acţionând local, în lungul tractusului digestiv, reduc tulburările de digestie. Cele două terpene volatile izolate şi purificate sunt folosite în special în industria chimică, farmaceutică, pentru odoranţii artificiali, săpunuri, detergenţi, parfumuri etc.