Romanii credeau că un consum constant de frunze de mentă duce la creșterea inteligenței. Aroma ei ar fi avut darul de a calma nervii, așa că împărații, consulii și patricienii o aveau întotdeauna la îndemână. Romanii, dar și grecii, foloseau menta pentru aromarea dulciurilor și a salatelor, dar și ca aromatizant de cameră, în băi și dormitoare. Asirienii considerau că menta este planta preferată a zeului focului, iar evreii împrăștiau mentă proaspătă în sinagogă, pentru ca la fiecare pas frunzele să fie zdrobite și să elibereze aroma răcoroasă.

Menta este originară din Europa şi Asia și se cultivă în prezent în Europa, Asia, America, Australia. Face parte dintr-o familie cu aproape 30 de specii şi vreo 500 de varietăţi, este o plantă perenă ce se dezvoltă bine în solurile cu mediu umed, umbrit şi rece, având tendinţa de a creşte invaziv şi necontrolat. Pentru a controla caracterul invaziv, menta ar trebui plantată în mici containere fără fund plasate adânc în sol sau deasupra solului, în tuburi sau butoaie. Cele mai cunoscute specii sunt menta piperita (cu aroma cea mai puternică) şi menta spicata (mentă de culoare verde intens).

Denumirea plantei vine din grecescul minthe şi apoi din limba latină: menta, pentru Europa şi nana pentru ţările Orientului, fiind utilizată de milenii în scopuri culinare sau medicale. Menta a fost folosită la început ca iarbă medicinală pentru calmarea durerilor de stomac sau a durerilor pectorale, sub formă de ceaiuri, sau direct ca pudră de frunze uscate, pentru curăţarea dinţilor în Evul Mediu.

Forma vegetativă de utilizare:  sunt folosite frunzele, verzi sau uscate, depinzând de anotimp, acestea având un gust plăcut, aromat şi dulce, lăsând răcoare şi prospeţime după contactul cu papilele gustative.

Indicaţii de utilizare: Frunzele de mentă sunt  utilizate la prepararea ceaiurilor, a diverselor băuturi, în sirop, bomboane, îngheţată, în anumite mâncăruri  cu carne de miel (Orientul Mijlociu sau Anglia)  sau în pastele din apreciata bucătărie toscană. Băuturile alcoolice cu mentă sunt rafinate şi apreciate de consumatori pentru coloritul viu şi combinaţia fascinantă între alcool şi siropurile de mentă. În igiena bucală (apa de gură, pastă de dinţi, gumă de mestecat), menta este preferată pentru delicateţea, prospeţimea şi mai ales pentru aroma care rămâne  după folosire. Frunzele uscate rămân utilizabile timp de câteva luni (până la noua recoltă, pe durata iernii), dacă sunt păstrate la adăpost de aer, lumina şi umezeală.

Efectele terapeutice: Mentolul este principalul produs organic ce acţionează în cazul folosirii frunzelor de mentă. Substanţa extrasă din uleiul de mentă are un aspect albicios, cristalin, solid la temperatura camerei, topindu-se uşor la temperaturi destul de joase (28-38 grade Celsius). Uleiul extras din frunzele de mentă conține menthol în concentrație de 30% -50%, alături de limonene, eucalipthol și pinene (terpenoizi aromatici specifici uleiurilor volatile).

Un studiu relativ recent publicat în Jurnalul Internațional de Neuroştiințe reliefează faptul că mentolul acţionează concret în stimularea memoriei şi este indicat a fi  folosit mai ales de studenți în perioadele de studiu intens, înaintea examinărilor. Ceaiurile calde din frunze de mentă sunt cele mai simple şi indicate forme de  utilizare în acest scop. Este eficient de asemenea în reducerea majoră a crizelor de colon iritabil acţionand pe canalele anti-dureroase zonale.

Mentolul era cunoscut în Japonia de mai mult de 2.000 de ani, iar în Europa a fost izolat de călugării benedictini în secolul al  XVIII-lea. Are efect de anestezic local (activarea selectivă a receptorilor opioizi) şi posedă proprietăţi anti-iritante. Creşte eficacitatea ibuprofenului, datorită efectului său vasodilatator, vasodilataţie ce reduce funcţia de barieră fizico-chimică a ţesutului epitelial. De asemenea, mentolul are capacitatea de a declanşa senzorii de frig din celulele epiteliale ale pielii sau ale mucoaselor, provocând senzaţia de rece când este inhalat, înghiţit sau aplicat pe piele. Se aseamănă de altfel cu capsaicina (din piperul negru), care acţionează identic, dar pe receptorii de căldură ai celulelor epiteliale.

Cererea de mentol pentru diverse produse comerciale depăşeşte cu mult cantitatea extrasă din plante. Diferenţa de 3.000 de tone/an, între producţia naturală şi necesarul anual de extract de mentol este asigurată prin hidrogenarea timolului sau din alte substanţe, prin hidroliză succesivă.

Mentolul şi esterii săi acţionează asupra digestiei, înlăturând grăsimile în exces din conţinutul intestinal şi are un puternic efect diuretic, fiind recomandat în tratamentul obezităţii, ca adjuvant.  Este un puternic decongestionant al pieptului şi al sinusurilor, atunci când este  încorporat în diverse produse farmaceutice. Împreună cu aloe se pot constitui unguente ce acţionează împotriva arsurilor solare, profitând de efectul uşor anestezic şi senzaţia de rece ce o induce mentolul la suprafaţa pielii. Împreună cu camforul formează un amestec cu efect antipruritic, mai ales în cazul muşcăturilor de insecte.

Precauțiuni în utilizare: Nu se cunosc interacţiuni ale plantelor sau alimentelor ce conţin mentol cu alte ingrediente ale hranei sau ale medicaţiei, atunci când frunzele de mentă sunt utilizate la nivel alimentar. Totuși, medicii homeopați recomandă evitarea mentei în cursul tratamentelor, pentru că aceasta are darul de a diminua efectele preparatelor homeopate.