Pelinul este folosit încă din epoca medievală pentru alinarea febrei, deparazitarea părului, bolile femeiești și combaterea oboselii. Se spunea despre pelin că poate contracara orice otravă și protejează împotriva atacului de cord. Era, de asemenea, folosit în magie, fiind adăugat în poțiuni sau ars în combinație cu alte plante aromate. Infuzia de pelin era folosită pentru purificarea cristalelor folosite pentru divinație și a oglinzilor. Iar credința că, pus sub pernă, pelinul îți aduce vise premonitorii, a dăinuit până în zilele noastre, în Europa.

Denumirea sa științifică este Artemisia vulgaris și este originar din zonele temperate ale Asiei, fiind cultivat în prezent în Europa (Balcani, Germania, Franța) şi în America de Nord.

Istoric: Artemisia a fost regină şi botanistă în Grecia Antică în secolul IV î.Hr., iar planta a primit numele ca recunoaştere a studiilor sale botanice din antichitate. Plinius cel Bătrân îl recomanda încă din antichitate pentru a fi folosit în călătoriile lungi, pus la brâu sau direct pe talpa încălţămintei, asigurând protecţia  lui Mercur, zeul comerţului. Recoltat după o tehnică specială, în noaptea solstiţiului de vară, 24 iunie, se creadea că rădăcinile pelinului împreună cu solul în care crescuseră, protejau purtătorul  împotriva bolilor în general, dar mai ales împotriva ciumei şi a morţii violenţe, prin fulgerare. Cu referiri din Biblie, pelinul era folosit în Evul Mediu ca un ingredient al poţiunilor magice folosite şi pentru şi împotriva magiei, mai ales datorită efectului halucinigen al unor genuri.

Forma vegetativă de utilizare: Pelinul este o plantă perenă, cu înălţime între 1 metru şi 1,5 metri, cu tulpini ierboase  de culoare cărămiziu-cenuşiu, iar frunzele sunt diferite, verzi în partea superioară a plantei şi albe şi pufoase la bază, aceasta caracteristică dând plantei un aspect albicios atunci când este privită din depărtare.  Sunt cunoscute şi înregistrate botanic aproximativ 400 de specii aparţinând familei  Asteraceae. Recoltarea pentru condimente se face înainte de înflorire şi se adună numai frunzele verzi din partea superioară a plantei, deoarece cele de la bază sunt foarte concentrate în uleiuri terpenice şi deci deosebit de amare.

A . vulgaris nu trebuie confundată cu A. absintium, denumită popular absint, cu concentraţii asemănătoare de uleiuri terpenice şi folosită în mod special pentru băuturile alcoolice în primele decade ale secolului al XX-lea, mai ales în Franța, ca aperitiv digestiv.  A. Dracunculus (Taragon) este des folosit în bucătăria franceză din sud-estul Franţei ca planta aromatică. Germanii au folosit pelinul pentru prepararea vermutului împreună cu alte plante aromatice.

Indicaţii de utilizare: Este utilizat în bucătărie în principal asociat cu mâncărurile grase (fripturile de gâscă, raţă, porc gras şi uneori la friptura de miel).  Are un gust amărui şi iute asemănător cu cel de ienupăr, însă mult mai puternic. În mâncărurile de varză are efect puternic digestiv ceea ce face ca aceste alimente să devină mai uşor digerabile. După recoltare, frunzele sunt uscate şi păstrate în loc uscat  şi întunecos. Vara se poate utiliza şi în stare proaspătă. Pentru că pelinul îşi degajă aromele doar după încălzire, este indicat să se introducă în alimente la începutul preparării acestora. Este recomandabil să nu fie asociat cu alte arome, pentru că are un efect dominant asupra acestora.

Efectele terapeutice: Pelinul este un puternic digestiv şi aşa cum am amintit anterior este indicat să fie combinat cu alimentele care se digeră mai dificil (felurile deosebit de grase şi a cele care au un conţinut mai ridicat de fibre celulozice). Are, de asemenea, un uşor efect spasmolitic, antibacterian şi  antifungic. Principiul chimic activ din pelin este reprezentat de uleiul terpenic, în principal de izopentenil-pirofosfat. Aceste lipide terpenice reprezintă cea mai răspândită  formă de produşi naturali din structura plantelor şi organismelor vii, fiind folosite intens pentru calităţile lor aromatice (eucaliptul, scorţişoara, mentolul, camforul, salvia, cuişoarele, ghimbirul, dar şi în coloraţia florilor galbene). Terpenoizii sunt de asemenea consideraţi precursori ai sterolilor şi steroizilor la animale.