Vinul, șofranul și iubirea au fost combinația perfectă pentru celebrarea simțurilor, încă din antichitate. Pe vremuri, virtuțile afrodisiace ale șofranului și calitățile sale energizante îl transformau într-un ingredient preferat al poțiunilor de amor preferate de cei bogați. Aceasta pentru că de la început șofranul a fost o mirodenie foarte prețioasă. Asocierea dintre șofran și erotism apare foarte frecvent în literatura antică grecească, precum și în frescele epocii. Iar indienii au ridicat șofranul la rangul de mirodenie pentru nuntă sau de esență ritualică pentru templele religioase.

Şofranul (Crocus sativus), este originar din partea de sud-vest a Asiei, fiind cultivat în India, China, câmpia Eufratului, Spania (în platoul La Mancha) și Italia (Sardinia). Numele de şofran provine din latinescul safranum, cu variabile ca italianul zafferano, spaniolul azafran sau din arabă, zafaran, ceea ce înseamnă culoarea galbenă. Este utilizat încă din epoca Bronzului de către popoarele Imperiului Persan, pentru vopsirea textilelor, sau în diferite vopseluri naturale, coloranţi, parfumuri, preparate medicinale, ca drog şi afrodisiac, pentru spălări ritualice ale corpului. În timpul campaniilor militare ale lui Alexanru Macedon în Persia, acesta l-a folosit pentru proprietăţile sale curative în spitalele de campanie, dar şi în hrana compusă în principal din orez sau în ceaiurile zilnice. În imperiul său format după victoria împotriva perşilor lui Darius în anul 333 i.Hr., din Europa sudică şi până în India, comerţul era liber şi au putut circula astfel mărfuri necunoscute europenilor, mai ales condimentele sau alte fructe şi mărfuri exotice. Acesta este prima punte istorică comercială intercontinentală creată prin puterea armelor, cu aproape 2.000 de ani înainte de descoperirea şi cunoaşterea Americilor.

Ulterior, şofranul a fost adus în Grecia de veteranii războaielor alexandrine şi utilizat pentru proprietăţile lui în termele greceşti sau în alimentaţie. Din podișul Kashmir, unde ajunge tot datorită trupelor militare alexandrine, şofranul trece în Asia de sud-est, unde călugării budişti adoptă robele colorate în galben de şofran. Astăzi robele sunt colorate în galben cu curcuma sau alţi coloranţi naturali, mult mai ieftini şi mai uşor de obţinut. În China, șofranul  ajunge datorită invaziilor mongole, care la rândul lor foloseau şofranul provenit din Kashmir. În zona mediteraneană, egiptenii din timpul Cleopatrei îl foloseau în tratamentele bolilor gastro-intestinale, al rănilor, tusei, colicilor, scabiei. Coloniştii romani din Galia, după războaiele de cucerire ale lui Iulius Caesar, au luat şofranul cu ei ca element al culturii şi nivelului de trai al Romei antice. După căderea Imperiului Roman, întunecatul Ev Mediu renunţă la strălucirea  stridentă  a  vieţii  claselor sociale bogate şi uită acest produs, până în secolul al XIV-lea, când maurii aduc prin invazia lor în Spania, Italia sau Franța, civilizaţia Al-Andalus, în care virtuţile culinare, estetice şi medicale ale şofranului sunt repuse în locul meritat. De fapt, până azi acestea au rămas zone în care se utilizează şofranul ca produs aromatizant alimentar sau medicamentos, iar zona sudică a Spaniei produce cel mai bun şofran din Europa. Paella Valenciana  este un fel de mâncare în care şofranul este esenţial pentru gustul său şi culoarea galben strălucitoare.

Şofranul înfloreşte în culori liliachi, din septembrie până în octombrie, când nu mai sunt alte flori pe câmp. Pentru scopurile alimentare şi medicinale se recoltează doar stilul şi pistilul de culoare galben intens, care trebuie uscate rapid. Greutatea  acestor părţi din floarea de şofran este foarte redusă, astfel că pentru obţinerea unui kilogram de şofran uscat sunt necesare peste 150.000 de plante, ce pot fi recoltate pe parcursul unei săptămâni. Recoltarea se face în containere speciale, prevăzute cu curenţi de aer permanenţi. În aceste condiţii preţul şofranului este unul foarte ridicat, aproximativ 5.000-7.000 euro /kg. Ordinea în calitatea produsului poate fi estimată astfel: indiană,  iraniană, italiană, spaniolă. Şofranul de înaltă calitate din India este interzis la export. În Italia, unde şofranul a fost introdus de călugării dominicani în timpul Inchiziţiei, zona cu cea mai mare suprafaţă cultivată şi calitatea cea mai bună este Sardinia. Din cauza preţului ridicat, şofranul este adesea adulterat încă din Evul Mediu, prin adăugarea de diverse ingrediente cum ar fi: sfeclă roşie uscată, mătase vopsită în roşu sau staminele galbene lipsite de gust şi de miros ale florii de şofran (fiecare floare are trei stamine mari-cărnoase şi puternic colorate în galben), curcuma, paprika, etc. În India, produsul este diluat prin amestecarea şofranului ieftin importat din Iran cu şofran de calitate pură din Kashmir, vândut ulterior sub eticheta scumpului şofran de Kashmir.

Indicaţii de utilizare: În bucătărie, şofranul este considerat un condiment esenţial în zona Asiei centrale şi de sud, şi nu numai. Europenii au mâncăruri specifice în care şofranul este esenţial, cum ar fi paella spaniolă, bouillabaisse -ul  francez  sau rissoto alla milanese italian. Pe lângă culoarea galben strălucitoare, lasă în alimente o aromă de miere proaspătă combinată cu miros de fân sau de ierburi proaspete.Aproape toate reţetele elaborate aArabe sau indiene care conţin orez, miel, pui sau pește sunt aromatizate cu şofran. În comerţ se găseşte sub formă de fibre uscate sau pulbere. Este preferabil să fie cumpărat sub formă de fibre uscate nemăcinate, în primul rând pentru că îşi păstrează aroma nealterată până în momentul folosiri şi apoi pentru că astfel puteţi fi siguri că aţi cumpărat şofran şi nu amestecuri diferite şi colorate din piaţă neagră. Această măsură preventivă este similară cu cea a scorţişoarei, care este adesea falsificată la măcinarea ei şi pusă în vânzare sub formă de pulbere. Păstrarea se face asemănător cu celelate arome sau condimente, în borcane etanşe, în locuri întunecoase şi uscate.

Efectele terapeutice:  Medicul antic Dioscoride descrie în lucrarea sa De materia medica efectele benefice ale şofranului, calmant lejer al durerilor şi inflamaţiilor, stimulant al activităţii cardiace, halucinogen şi afrodisiac. Popoarele din zona de nord-est a Asiei şi din India îl foloseau ca un înlocuitor al opiului. Compusul chimic principal este reprezentat de safranal, o substanţă fitochimică responsabilă de efectele terapeutice şi de aroma şofranului. Celălalt produs conţinut de şofran este crocina, care este un carotenoid responsabil de culoarea galbenă a şofranului dar şi de proprietăţile antidepresive, antitumorale şi afrodisiace  ale şofranului.

Precauțiuni în utilizare: Dacă este utilizat în alimentaţie în perioda de graviditate, poate influenţa pierderea sarcinii. În cantităţi mari are efect narcotizant, iar când sunt depăşite 10-15 grame în consum (2 linguriţe), atenţie!, poate produce decesul.