În cărțile sale femeile îşi trăiesc viaţa intens, parcă desprinse de tot ce se petrece în jur. Dar, chiar dacă întâmplările mărunte le absorb întreaga fiinţă, ele sunt în stare să iubească în chip sublim, dar şi ridicol, să creadă în ceea ce e mai înalt, dar şi în ceea ce se dovedeşte derizoriu, să-şi suporte cu stoicism, dar şi cu umor, sărăcia şi bolile.
Dacă până acum nu ați citit nimic de Ludmila Ulițkaia, începeți cu Fetițele. Rude sărmane și Daniel Stein, traducător. Veți iubi proza ei. Și eu sper să vă placă și acest interviu în exclusivitate, despre cărțile sale, despre viață, Rusia și altele.
Fetițele. Rude sărmane este o colecție de povestiri despre modul în care femeile percep viața, sexualitatea, trădarea, minciuna, relația dintre sexe. Acestea sunt teme puternice, recurente în opera dvs. De ce scrieți atât de mult despre femei?
Cred că orice scriitor trebuie să scrie despre ceea ce cunoaște mai bine. Tematica feminină este cea pe care o cunosc eu cel mai bine, așadar îmi vine ușor să scriu despre ea.
Este vreuna dintre aceste povestiri inspirată de copilăria dvs. sau de experiența cuiva cunoscut?
În mod clar, în fiecare povestire sau roman sunt și elemente autobiografice, împrumutate din experiența mea de viață. Însă țesătura fiecărei opere de ficțiune este în întregime imaginară, e plăsmuită de fantezia autorului, de jocul cu ipoteze și scenarii diverse. Iar raportul dintre faptele reale și imaginație diferă de la o operă la alta. Dar desigur, ca regulă generală, viața de toate zilele îți dă primul impuls, scenariul de bază, ideea incipientă sau prima imagine.
Cum a fost viața dumneavoastră în perioada sovietică?
Era mult diferită de cea de azi. Aș reformula întrebarea așa: cum ați trăit anii copilăriei și ai tinereții? Mi-ar fi mult mai ușor să vă răspund: copilăria mea a fost o perioadă complicată, iar tinerețea – și mai dură și mai complicată. Mi-a fost mai bine la maturitate, dar nu cred că asta a avut vreo legătură cu regimul politic din perioada aceea. Problemele mele personale, interioare, erau mult mai importante decât situația politică.
Care este imaginea, rolul femeii în Rusia de astăzi?
Este o întrebare destul de complexă. Nu pot să răspund la această întrebare înainte de a sublinia că în prezent se petrec schimbări colosale în privința statutului social și economic al femeii în Occident. Situația este diferită în statele arabe, unde femeile încă sunt tratate după codul Sharia, sunt într-un anumit sens prizoniere ale altor epoci, ale Evului Mediu. Dar în Europa, femeile contemporane au progresat enorm. Eu cred că viitorul aparține femeilor. Rolul lor în societate și importanța lor vor crește și asta mă bucură extraordinar de mult.
Cum ați găsit povestea lui Oswald Rufeisen și cum v-ați documentat pentru acel roman?
La drept vorbind, Daniel m-a găsit pe mine, nu invers. Absolut din întâmplare, a petrecut o zi în apartamentul meu din Moscova, cu ani în urmă. Îmi amintesc de parc-ar fi fost ieri, am avut o conversație foarte lungă și interesantă, am vorbit câte-n lună și-n stele, iar el mi-a lăsat o impresie foarte puternică.
Cât despre roman, a prins viață destul de anevoios. De trei ori l-am început și tot de atâtea ori l-am abandonat, pentru că eram incapabilă să găsesc o formulă narativă adecvată. Dar în cele din urmă l-am scris. Mi-aș fi dorit să-l fi scris mai bine, să aibă o structură mai solidă, dar am făcut tot ce-am putut. Pur și simplu nu mi-a ieșit mai bine.
Cum a fost primit volumul Daniel Stern, traducător în Rusia, Polonia și Germania? Mă întreb dacă va fi tradus și în Israel…
Pot să spun că majoritatea cititorilor din cele trei țări l-a primit foarte bine. Desigur, a izbucnit și un scandal, căci unii cititori s-au simțit ofensați și deranjați de roman – și au fost atât creștini, cât și iudei. Dar micile scandaluri fac parte din ecuația succesului, nu credeți? Încă nu a fost tradus în evreiește, dar eu sper că într-o zi va apărea și în Israel.
Toleranța – etnică, religioasă, sexuală sau socială – este o chestiune delicată astăzi în Rusia și aproape în toată Europa. Cum vedeți această chestiune, este întreținută artificial de media sau e o problemă gravă?
Nu, nu este un „balon“ umflat de mass-media, căci nu putem ignora faptul că oamenii nu se acceptă și nu se înțeleg unii cu alții. Trebuie să fim conștienți că lipsa toleranței, furia, mânia, ura – sunt generate mai ales de lipsa de cultură, de educația proastă și de decenii de întreținere stupidă a unor prejudecăți generate de ignoranță. Toți scriitorii, artiștii, muzicienii și alți oameni de cultură trebuie să lupte cu ignoranța prin toate mijloacele posibile, alături de profesori, învățători și alți educatori. Trebuie să i ne opunem, dacă nu vrem să murim sufocați de valul de ură internațională, interrasială, interculturală.
Ați publicat prima carte după o lungă carieră de scenarist. Cum a fost trecerea de la o carieră la alta?
Nu am avut dificultăți. Atât scrierea de proză cât și cea de scenariu necesită cunoașterea și înțelegerea regulilor de compoziție dramatică. Asta e tot ce-ți trebuie. În rest, sunt doar două limbaje artistice diferite. Când ai CE să spui, nu prea mai are importanță CUM o spui.
Sunteți laureată a Premiului Simone de Beauvoir. Scrieți mult despre femei, dar vă considerați feministă?
Feminismul ca mișcare are o mulțime de înțelesuri, direcții și emulații. Pentru mine, unele dintre ele sunt în întregime inacceptabile. Mai mult, scopul mișcării feministe este emanciparea totală, eliberarea femeilor, fizică și spirituală.
Eu mi-am rezolvat încă de foarte tânără problemele de emancipare fizică și spirituală, iar de atunci încoace îmi stabilesc relațiile, atât cu bărbați cât și cu societatea, astfel încât să nu existe încălcarea drepturilor vreunei părți.
Ca biolog de meserie, știu și cred în axioma conform căreia femeile și bărbații nu sunt egali: nici biologic, nici social, nici psihologic. Nu cred că trebuie să pornim un război între sexe, ci mai degrabă să învățăm să fim buni parteneri, respectându-ne unii altora atât punctele forte, cât și slăbiciunile.
Multora le este frică de Putin, dumneavoastră nu. De ce?
Nu îmi este inamic, nici măcar oponent. Nu îmi este frică de el, dar nici lui de mine. Trăim în aceeași țară și ăsta e singurul lucru pe care îl avem în comun. Nici nu-mi pasă dacă știe de existența mea, pentru că scopurile și obiectivele noastre sunt atât de diferite, încât nu există șansa să ne intersectăm.
Există o rezistență prin cultură în Rusia modernă, mai ales după abuzurile la adresa libertății de exprimare din ultima vreme?
E o întrebare cu o încărcătură politică mare. Dintotdeauna au existat zone de intersecție între artă și politică, dar în esență arta și politica au cu totul alte meniri. Vă amintiți cumva cine era la putere pe vremea lui Shakespeare, Dante, Cervantes, Bach sau Rembrandt? Pariez că nu. Nici eu, ar trebui să caut un manual de istorie. Dar oricine știe cine au fost Shakespeare și Rembrandt și ce au făcut. Puterea e vremelnică, e o chestiune tranzitorie, în timp ce cultura e eternă și aparține umanității.
Credeți că puterea lui Putin e vulnerabilă?
Ce întrebare! Chiar dacă va conduce până în ziua morții, mai devreme sau mai târziu tot trebuie să moară, nu? Și vom urmări încă o luptă pentru putere înainte ca trupul să i se fi răcit, și probabil va fi încă un conducător emulat de KGB sau Securitate, un alt ticălos ambițios, care va abuza de putere. Eu sper doar să nu fie însetat de sânge…
Spuneați că viața vă este mai importantă decât scrisul. Ce anume din viață?
Absolut tot, toată viața mea cu nuanțele, fericirile și durerile, cu învățămintele și înțelegerile, cu bucuriile, jocurile și evident cu arta.
Ce autori ruși clasici și contemporani ați recomanda unui cititor străin?
Trebuie să mărturisesc că nu m-am gândit niciodată la o astfel de listă. Astăzi, de exemplu, m-a vizitat o jurnalistă din Japonia. În timpul interviului, ne-am dat seama că amândouă iubim romanul lui Herman Melville, Moby Dick, una dintre cele mai importante cărți americane din secolulul al XIX-lea. L-aș putea recomanda cititorilor dumneavoastră?
Ce știți despre România? Noi vă iubim cărțile, nu ați fi curioasă să-i cunoașteți pe cititorii români?
Cunosc destul de puțin despre România, dar cu siguranță știu și apreciez operele unor români care au jucat un rol important în cultura mondială: Eugen Ionescu, Emil Cioran, Mircea Eliade, Constantin Brâncuși, ca să amintesc doar câțiva. Numele lor sunt înscrise în cartea de aur a umanității. Și sunt sigură că mai sunt mulți alții la fel de valoroși despre care eu nu am aflat.
Îmi place să cunosc cititori de oriunde și de obicei accept invitații la festivaluri, mese rotunde etc. Ieri, de exemplu, m-am întâlnit cu cititorii într-o mare librărie din suburbiile Moscovei. Spre finele acesui an ar trebui să merg în Ungaria și Spania, în același scop. Sper ca într-o zi să ajung și în România, mi-ar plăcea să îmi întâlnesc cititorii. Dar nu va fi în 2013, agenda mea e plină deja.
Mulțumiri Nadiei Driga pentru ajutor la traducere.
Foto: Ludmila Ulitkaia, credit Victor Vasenin