Pentru scriitorul francez, dezbaterea de la Bookfest a fost o întâlnire comodă, căci nu i s-au pus prea multe întrebări din public; pentru cele aproximativ două sute de persoane a fost o întâlnire intensă, au urmărit cu sufletul la gură fiecare vorbă a lui. Nu știu dacă în mod normal este la fel de flegmatic și acid, dar cred că este meritul lui Matei Martin și al Mihaelei Dedeoglu că l-au ajutat să se relaxeze și să vorbească despre scris, cărți, lecturi, receptarea operei sale și altele. Iată câteva selecții din declarațiile sale:

Despre a fi un autor controversat: „Nu prea contează. Orice autor e în primul rând un cititor și mi s-a întâmplat și mie să găsesc cărți despre care să spun că le-aș fi putut scrie eu. Dacă opiniile mele despre chestiuni sociale coincid cu ale cititorilor e ok, dacă nu, nu. Cartea e o zonă a libertății totale“.

Despre scris: „Când îți detești jobul, femeia, copiii, prietenii, lectura e cam tot ce îți rămâne, e singura libertate de care te mai poți bucura. Scrisul e și libertate și sclavie. E opusul serenității, e fie exaltare, fie suferință. Și dacă n-ai prea multe dorințe, e ușor să fii disciplinat“.

Despre ce-l provoacă la scris: „Poate să fie o scenă, o imagine, o melodie. Iar când încep să scriu, știu că alcoolul nu ajută inspirația, dar țigara e indispensabilă. La fel ca și reveria, starea aceea dintre vis și realitate sau chiar visarea, în sensul ei primordial. Din vise vine uneori inspirația, dar nu scriu despre orice vis vagabond…visul este o construcție estetică“.

Despre frumusețe: „Frumusețea anumitor scene constă tocmai în caracterul lor imprevizibil“.

Despre eticheta de scriitor catastrofal: „În romanele mele lucrurile funcționează, personajele se bucură de o masă bună, de o partidă de sex mulțumitoare, nu cred că sunt un autor atât de catastrofal“.

Despre fericire: „Orice moment fericit poate dura până ce personajul moare. Și cred că toate personajele mele ating fericirea înainte de a dispărea.“

Despre emoție: „Eu nu pot să scriu pasaje emoționante, lacrimogene, pentru că totul este îmbrăcat în haina ironiei și a unui ușor cinism“.

Macho sau misogin? „Există un test pentru a determina dacă un bărbat e macho sau misogin. Când îi cade în brațe o femeie plângând, dacă o respinge, e misogin; dacă cedează, e doar macho. Eu sunt macho – testat. Plânsul funcționează, dar e o chestiune de demsnitate“.

Despre pierderea inocenței: „Am trăit ultimii ani ai stângismului francez în copilărie și m-am bucurat de revistele Pif, care aveau și o variantă pentru adulți, cărțile lui Sartre; doar că revistele erau mai variate“.

Despre francezi: „Au oroare de ridicol, cel mai mare rău pe lumea asta pentru ei este să cadă în ridicol, sunt o nație foarte vanitoasă“.

Despre Cioran: „Este unul dintre autorii mei preferați, ca un prieten de care te îndoiești. Prima mea lectură din Cioran a fost Neajunsul de a te fi născut“.

Despre abandonarea poeziei în favoarea prozei: „Era bine și cu poezia, dar eu am vrut să fac avere. Mă săturasem să fiu angajat. Când am început să scriu proză, succesul nu era prioritar…dar acum nu-mi dăunează“.