Cred că editura Humanitas deține recordul celei mai lungi lansări la Bookfest 2011, cea pentru Zen: Jurnal 2004 – 2011 de Mircea Cărtărescu: aproape o oră și jumătate.

Prezentând volumul, Gabriel Liiceanu a remarcat, ușor intrigat, că Mircea Cărtărescu a scris jurnal de sciitor de 700 de pagini despre o carte de 1400 de pagini. „Această carte trebuie citită ca o carte de mistică, asta este. Îndrăznesc să spun că nici un autor pe lume nu a scris o carte de mistică în jurul propriei persoane, în care scenariul să fie complet: și zeul, și credinciosul, și credința, și îndoiala”, a adăugat Liiceanu.

Mircea Cărtărescu a  recunoscut că Zen a ieșit prea mare, are prea multe pagini. „Am încercat să fiu eu însumi, cu cele 15 profile psihologice ale mele, cu multiplele mele personalități, și-n același timp să rămân eu însumi, un om obișnuit”, a spus Cărtărescu. După ce a relatat geneza celei mai recente cărți ale sale, scriitorul a dezvăluit și câteva pasiuni personale. Cea mai surprinzătoare: e dependent de tehnologie și nu mai poate fără iPad. Mărturisirea sa a deschis practic evenimentul următor al editurii Humanitas, prezentarea aplicației pentru iPad Enciclopedia Zmeilor.

„Ce imensă diferenţă între vechile mele jurnale (cele dinainte să fac, să zicem, 40 de ani) şi cele mai recente! Primele erau triumfaliste chiar şi-n deznădejde, celelalte – disperate chiar şi când viaţa pare blândă cu mine. Acum sunt în acel moment când am ajuns la marginea cea mai îndepărtată a minţii mele, atât de îndepărtată că am uitat, pe drum, de ce înaintez. Am adunat pe drum atâta experienţă, încât nu mai pot face nimic cu ea, fiindcă fiecare grăunte de cunoaştere se anulează cu toate celelalte: ca să faci ceva trebuie să ştii puţin. (…) De altfel, dintre toate speciile literare – hai să zic mai bine: dintre toate felurile de a scrie – jurnalul e cea mai absurdă. Mâna ta stângă dă bani mâinii tale drepte. Notezi, pentru tine, ceea ce tu însuţi ştii de fapt mult mai bine decât cel care notează, căci durerea e autentică, pe când „mă doare“ e o convenţie”, scrie Cărtărescu în Zen.