Ida MacLaird, o tânără delicată și fragilă ca o păpușă ajunge într-o zi pe o insulă nordică și albă, înghețată și acoperită de păduri populate de creaturi magice – St. Hauda. A ajuns aici nu pentru relaxare și odihnă ci pentru că, într-un mod inexplicabil, corpul ei, mai exact picioarele sale, se transformă încet, încet în sticlă.

Ida caută răspunsuri pentru ceea ce pare mai degrabă un blestem decât o boală. Plimbându-se într-o zi prin pădure, cu picioarele atent încălțate cu o pereche de cizme groase, cu talpa striată, pentru ca nu care cumva să se spargă, Ida îl întâlnește pe fotograful amator Midas. Acesta se îndrăgostește de fata cu picioare de sticlă și împreună încearcă să descopere misterul transformării fetei dar și o metodă prin care ar putea să împiedice răspândirea sticlei în corpul Idei înainte de a fi prea târziu.

Cumva, deși din altă poveste, piesa Lanei Del Rey – Once upon a dream mi s-a părut perfectă pentru atmosfera tristă și fermecătoare creată de Shaw.

Cei doi îndrăgostiți încearcă să-l găsească pe Henry Fuwa, un biolog ciudat de care sunt legate destinele amândurora (deși în mod diferit) și care pare să fie singurul om care să știe ceva despre ciudata transformare prin care trece Ida.

Un roman realist-magic, o poveste tristă și grafică, în care marea și peisajele se schimbă metamorfozându-se în funcție de acțiunea personajelor, o insulă care e înghițită de ape în timp ce pădurea și mlaștinile devorează personajele ca și cum natura ar vrea să șteargă orice urmă de civilizație.

O vidră singuratică făcea o baie rece într-o baltă care fusese probabil înghețată cu o săptămână în urmă. Albastrul cerului sugea galbenul bolnăvicios al stufului și al nuferilor, transformându-l într-un verde șters. Trei pești întemnițați până atunci în gheața râului își testau aripioarele și începeau să înoate din nou.

Personajele reale sunt înconjurate de personajele fantastice care populează legendele locului și viața celor implicați în călătoria Idei. O făptură luminoasă și albă (dar cu ceafa albastră) care-i ispitea pe oameni s-o urmeze în pădurea înghețată unde îi orbea cu strălucirea sa, lăsându-i să moară apoi de frig, derutați. O cireadă formată din 60 de tauri și vaci de mărimea gândacilor de mai, cu aripi de fluturi, trup păros și antene mici, veșnic amenințați de mușcăturile meduzelor otrăvitoare. Un colecționar de păsări mute: sute de specii de privighetori, cacadu și canari ale căror ciocuri se deschid și se închid fără a scoate nici măcar un sunet. Toate făpturile par mici chei capabile să descifreze taina care a adus-o pe Ida pe insula înghețată.

Fata cu picioare de sticlă este o poveste despre resemnare, o poveste tristă și rece cum sunt basmele fraților Grimm, cu mistere de nedezlegat ale unei boli fără leac a cărei evoluție este în același timp înfiorătoare și traumatizantă dar spectaculoasă din punct de vedere vizual.

Metatarsienele Idei, care înainte erau pe jumătate vizibile, dispăruseră acum în corpurile limpezi de cristal ale picioarelor ei. Firicele de sânge se conturau în jurul gleznelor ei ca bumbacul uzat. Călcâiul, care înainte era din piele, devenise un bulgăre greu înăuntrul căruia se întrezăreau pete albe neclare. În plus, picioarele îi erau acum cu totul și cu totul transparente.

Fata cu picioare de sticlă a lui Ali Shaw (în traducerea Smarandei Câmpeanu, editura Litera) este o poveste pentru oameni mari, plină de culoare și grafică, un fel de soră mai mică a poveștii Copila de zăpadă a autoarei Eowyn Ivey.