O contributie esentială privind statutul religiei în modernitatea târzie

Stilul religieiCel mai nou volum apărut în cadrul colecției „Plural” a Editurii Polirom este Stilul religiei în modernitatea târzie, o contributie majoră privind criza de mijloace pe care le are la dispoziție omul modern pentru a se orienta spre transcendent, semnată de Anca Manolescu. Stilul religiei în modernitatea târzie este cel de-al doilea volum al Ancăi Manolescu apărut la Editura Polirom, după Europa și întâlnirea religiilor. Despre pluralismul religios contemporan.

Cartea este un eseu hibrid, unde invocarea unor teme și texte spirituale se îmbină nu numai cu considerații din sfera studiilor religioase, ci și cu tatonări sau intuiții proprii, cu propria perspectivă a autoarei asupra problemei.

Poate oferi modernitatea târzie avantaje spirituale, când, se știe, modernitatea s-a construit tocmai pe restrângerea la domeniul secular? Renunțarea la religie ca vector al destinului uman, cheie de interpretare a lumii și cadru de civilizație este definitorie pentru această epocă. Reflecția actuală de orientare metafizică sau religioasă e însoțită adesea de o critică a lumii moderne și a crizei sale. Și totuși, pentru o serie de gânditori – între care filozofii religioși ruși de la începutul secolului XX, Simone Weil, iar mai aproape de noi A. Scrima –, criza modernității trebuie să fie valorificată. Pe urmele acestora, autoarea se angajează într-o profundă analiză a unor aspecte ale modernității târzii ce pot căpăta valoare mobilizatoare, devenind astfel suport pentru parcursul spiritual.

Anca Manolescu este un important cercetător în domeniul antropologiei religioase, doctor în filozofie al Universității București, excelentă traducatoare și autoare a numeroase articole și comunicări în domeniul antropologiei religioase și al studiului comparat al religiilor, publicate în reviste științifice din România, Franța, Italia sau Liban.

„Voi vorbi mereu despre «spectacolul» epocii noastre, deoarece critica lumii moderne are în vedere cadrul mental și social în care ne mișcăm, faptul că el nu mai oferă simbolism anagogic, disciplina și tehnici de înaintare, ordine verticală luminată de transcendent. E vorba așadar despre un mediu civilizațional și despre definiția pe care acesta o dă ființei umane. Dar e de la sine înțeles că umanitatea profundă a omului nu ține de acest registru. Sigur că, absorbit de solicitările lui, modelat de normele lui care au obiectivitatea și prestigiul date de un general consimtământ, omul își poate lăsa în letargie umanitatea profundă, își poate uita vectorul interior care îl leagă de absolut. Însă căutătorul spiritual se străduiește dintotdeauna să facă diferența între «omul interior» și «cele din afară», fie că e vorba de cadrul mental și social al epocii sau de propria exterioritate, de aspectul individual al ființei lui. Ca atare, va privi la cele din urmă ca un «spectator participativ», responsabil și angajat, desigur, în raport cu această exterioritate, dar distanțat de ea, citind mai ales în jocul ei sugestii simbolice, «conjecturi», urme care îi pot sprijini înaintarea verticală. Pentru a lăsa să se trezească interioritatea profundă, poate că primul pas este tocmai acela de a-ți privi eul și mediul în care trăiești ca pe un spectacol”, consideră Anca Manolescu.

Back to top