Nu este un secret, pentru iubitorii de literatură că, începând din primii ani de după cel de-Al Doilea Război Mondial, în condiţiile Războiului Rece şi ale iminenţei unui război nuclear, în literatura şi arta lumii au înflorit distopiile. Romane ca Împăratul muştelor de William Golding sau filme ca Ultimul ţărm atrăgeau atenţia asupra pericolelor care ameninţă existenţa omului pe Pământ şi condiţia sa de fiinţă liberă şi gânditoare.

După dispariţia regimurilor comuniste şi încetarea Războiului Rece, distopiile n-au dispărut. Dimpotrivă, au proliferat, chiar şi în literaturi mai mici, cum este literatura română. Conflictele regionale, crizele economice, energetice şi ecologice i-au făcut pe scriitori să acorde atenţie unor scenarii tragice, în care viitorul omului este pus sub semnul întrebării.

James Dashner, un autor american încă tânăr ne oferă, în Captiv în labirint (primul roman dintr-o trilogie intitulată The Maze Runner), una dintre cele mai impresionante distopii pe care le-am citit în ultimul timp.

O distopie care pune sub semnul întrebării nu numai societatea şi regulile ei, nu doar prejudecăţile şi limbajele noastre, ci însăşi condiţia umană, de acum şi dintotdeauna.

Thomas este un adolescent care se trezeşte într-un loc numit Glade, despre care nu are amintiri şi unde nu cunoaşte pe nimeni. Toţi cei care îl înconjoară sunt la fel ca el: speriaţi şi nu-şi amintesc nimic. Pentru ca soarta lor să fie şi mai complicată, locul are o stranie capacitate de a se metamorfoza pe timpul nopţii, astfel încât orice încercare a tinerilor de a-şi fixa anumite repere, ca să îl poată în cele din urmă cunoaşte şi cartografia, sunt sortite eşecului. Labirintul este populat cu nişte creaturi infernale (roboţi, mai exact), care exercită rolul de dulăi de pază şi mesageri ai necunoscutului Creator care îi azvârlise pe tineri în Glade. Aceştia, botezaţi de către prizonieri Dureroşii, îi atacă din când în când, ritualic, spre a le injecta o otravă mortală, atacurile fiind de fapt o armă psihologică menită să le înfrângă treptat voinţa şi să îi mutileze pe dinăuntru (căci prizonierii dispun de anti-venin: exerciţiul e menit să le întărească vigilenţa, dar şi obedienţa).

Evident, Thomas este cel care nu se mulţumeşte cu condiţia sa, care se reduce la o precară asigurare a zilei de mâine. El este clasicul revoltat dintr-o societate represivă. În încercarea sa de a-şi depăşi limitele, de a învinge Molohul numit Glade, el dobândeşte, la un moment dat, un aliat neaşteptat: o fată, pe nume Teresa. Semn că ieşirea din acest Paradis echivoc nu poate fi obţinută decât tot de un cuplu bărbat-femeie, ca în mitul adamic? Poate. Mai sigur este că şi Teresa reprezintă un factor perturbator, prin aceea că aduce, într-o societate exclusiv masculină, unilaterală, alteritatea.

Spre finalul romanului, insubordonarea lui Thomas începe să dea unele roade, iar grupul de adolescenţi să recupereze o parte de memorie. Din păcate, această memorie este memoria unui cataclism, în care Pământul a fost distrus ca urmare a unui conflict, fiind acum un loc neospitalier şi pârjolit de radiaţii. Romanul se încheie magistral, printr-o schimbare de perspectivă, din care aflăm că tinerii sunt cobai ai unui experiment pe Glade, iar refugiul pe care îl găsesc într-o zonă numită Scorch nu este altceva decât începutul unui al doilea experiment.

Un final care ne aminteşte de Iona lui Marin Sorescu: ieşirea din puşcărie îl aduce pe erou într-o altă puşcărie. Numai că James Dashner, autor postmodern, nu are resursele de tragic optimism al lui Sorescu, iar Captiv în labirint se încheie cenuşiu şi incert, la fel cum începuse.