Poate că volumul Cutia neagră al lui Amos Oz, scris în întregime în stil epistolar, nu vorbeşte numai despre acea femeie. Poate vorbeşte şi despre societatea  israeliană, despre conflictele din regiune, despre geopolitică, despre lucruri atât de specifice încât noi, ca europeni, ori ne mirăm din cale-afară în faţa lor, ori tindem să le ignorăm în procesul lecturii, să le dăm afară din sistem ca un organism care trebuie să scape de ceea ce îl încurcă.

Pentru mine, romanul lui Oz este însă despre o femeie tulbure. A fost tulbure în tinereţe, iar la tinereţea a doua pare şi mai tulbure. Păşeşte nesigură printre foşti şi actuali soţi, un fiu pe care sintagma copil-problemă nu este îndestulătoare pentru a-l descrie, o fiică nevinovată, probleme financiare şi multe, multe umbre din trecut.

Alex e fostul soţ, un bărbat care iese în relief din paginile cărţii. Este făcut din oţel. Ilana, eroina principală, l-a părăsit cu mulţi ani în urmă, sub impresia faptului că Alex nu are inimă. Fructul iubirii lor zbuciumate şi vecine cu ura veşnică este băiatul rău de mai sus, Boaz.

Al doilea soţ al Ilanei, Michel Sommo, este un fanatic religios, care sub pildele cu dărnicie presărate în scrisorile sale către toată lumea ascunde o lăcomie de hienă şi o dorinţă de ascensiune socială care îi alimentează toate acţiunile, chiar şi pe cele aparent de bună-credinţă.

M-am concentrat cel mai mult pe scrisorile Ilanei către fostul soţ. Tulburătoare, nu am ce să-i reproşez lui Oz atunci când s-a transpus în pielea femeii rănite, care nu pricepe multe, care încearcă să-şi protejeze fiul scump, care încă iubeşte de la mare distanţă, care vrea şi nu vrea să se întoarcă în trecut, care a minţit şi care minte şi acum. Înlănţuirile de cuvinte sunt la limita durerii, se simte tremurul unor suflete atât de disperate încât corespondenţa fierbinte, la peste 20.000 de kilometri depărtare, este singura soluţie pentru a ridica şi pentru a calma spiritele.

În cartea aceasta, iubirea se confundă până la sânge cu dispreţul şi răceala. Dacă eşti mai sensibil şi mai tremurând, o să sfârşeşti cartea şi mai confuz decât erai atunci câmd ai început-o.

Este o lecţie despre luptă, minciuni, garduri trase în jurul nostru, despre lucruri în construcţie şi reconstrucţie, despre abandon şi întoarcere veşnică la cineva pe care îl iubeşti, dar pe care nu poţi să-l suporţi.

Este o lecţie despre faptul că, oriunde ai fugi, sub oricine te-ai adăposti, trecutul te va găsi sub orice piatră şi-şi va înfige colţii în tine fără milă, iar pielea ta, oricât ar fi de tăbăcită, tot va fi străpunsă.