David s-a născut la Belfast, dar este cetățean norvegian. Alisa are sânge rusesc, dar se consideră moldoveancă din Chișinău. David n-a vorbit niciodată irlandeza, căci este britanic, protestant din Irlanda de Nord. Alisa vorbește românește, cu toate că se consideră rusoaică sută la sută. El a avut o copilărie cu bombe și lupte de stradă. Ea este o orfană  din Ungheni. La un moment dat se întâlnesc, iar drumurile lor trec prin București.

În Logodnica (ed. Polirom, colecția Fiction Ltd.) Doina Ruști le spune povestea pe două voci, astfel încât cititorii să privească ambele reflecții din oglinda dragostei lor. Două persoane devin personaje ale unei povești-parabolă despre atracția extremelor.

 „David Kinsella este un regizor britanic, stabilit în Norvegia. De fapt, prin sînge este irlandez, plin de pasiune, ca toţi fidelii Sfîntului Patrick, dar a ales să-şi potolească temperamentul de foc în liniştita şi calma Norvegie, care l-a adoptat. Regizor de succes, David este legat şi de România, unde are mulţi prieteni care îi cunosc viaţa şi pasiunile. Iar una dintre aceste pasiuni a vrut să-i fie transformată într-o carte. Fără ezitare, gîndul m-a dus la Doina Ruşti, stăpîna cuvintelor şi a poveştilor care te fascinează. Ca noi toţi, şi David a fost cucerit de farmecul ei narativ şi-a rugat-o să-i scrie povestea de dragoste. Altcineva vede uneori mai bine decît tine cheile ascunse într-o serie de întîmplări. Însă nu acesta a fost motivul principal al lui David. El a vrut să experimenteze condiţia de personaj. Să simtă pe propria piele ochii necruţători ai spectatorului. Desigur, şi-a închipuit că Doina va urmări faptele pe care el însuşi i le mărturisise, lucru imposibil, avînd în vedere originalitatea ei ieşită din comun. «Ce poveste este aceea, a întrebat ea, spusă pe o singură voce? Orice iubire presupune un EL şi o EA, două puncte de vedere.» Prin urmare, Doina a scris un roman admirabil, din două confesiuni, pe cît de diferite, pe atît de legate. Scris în trei luni, romanul Logodnica nu este doar povestea de iubire a lui David, ci şi o parabolă despre Est şi Vest, despre extremele Europei.” (Dan Burlac)

Doina Ruşti are capacitatea rară de a surprinde ipocrizia indivizilor şi a societăţii, sub cele mai inofensive forme, dar care, sub lentoarea derulării epice, are o funcţie constant erozivă. O scriitură picturală (prin comparaţia perfect utilizată) şi cinematografică prin amploare. (Ramón Acín, Turia)

 

Iată un fragment pentru cititorii BookMag:

”N-avea rost să-i povestesc acestei mici găini ce făceam eu. Alisa o privea ca pe-un fel de geniu, iar la mine se uita ca la un gunoi. Vă jur! Asta a fost senzația mea în acea dimineață. Așteptasem cu atâta intensitate întâlnirea cu Alisa, încât nu mai eram în stare nici să mă adun în timpul filmărilor. Regizorul secund, care este și prietenul meu, m-a-ntrebat de câteva ori dacă sunt în regulă. Iar acum stăteam la taclale cu Julia, despre viitoarele ei posibile idei geniale. Pentru că între timp, încurajată de admirația fățișă a Alisei, se și apucase să povestească ce crede ea despre filmul contemporan. Evident filmele ei nefăcute erau cu mult deasupra a tot ceea ce produsese altcineva.

— Cei care fac în momentul ăsta film sunt doar tipi cu pile sau cu bani. Altfel nu se explică de ce sunt atât de idioate și făcute-n bătaie de joc! Nu înțelegi nimic! Ce să mai zic de Lars von Trier! Dogville mi s-a părut chiar o improvizație, iar la Melancolia… Frate! Mai aveam un pic și-adormeam!

— Greșești! Este un artist mare, un creator de școală!

— Păi tu ce să zici, că doar e compatriotul tău!

— E danez, am corectat-o eu.

— Și tu ce ești?!

— Norvegian. De fapt sunt irlandez, naturalizat în Norvegia!

Waw! Sunt pur si simplu îndrăgostită de folclorul irlandez și… de spiriduși! Ia zi ceva în irlandeză!

— Păi nu știu, am mărturisit eu, nu vorbesc irlandeza.

— Dar ce vorbești?

— Engleza, firește.

— Și-atunci cum ești irlandez dacă vorbești engleza?

Alisa a explicat doct, ca și cum eu n-aș fi fost de față:

— E din Irlanda de Nord, care face parte din Marea Britanie. Adică e irlandez doar cu numele.

Julia și-a mișcat nasul critic, iar Alisa a ridicat sprâncenele cu mare înțelegere față de situația mea etnică. Pentru că Julia mă enerva cel mai tare, am luat-o și eu la întrebări.

— Și tu ce ești?

— Moldoveancă. Ce să fiu?!

— Și-atunci de vorbești românește?

— Păi ce vrei să vorbesc? Limba rusă? Normal că vorbesc românește.

— Și-atunci de ce nu zici că ești româncă?

Alisa a râs în modul ei îngăduitor, punând de fapt capăt discuției:

— De ce să zică? Ce, eu dacă vorbesc românește crezi cumva că sunt mai puțin rusoaică?

Avea dreptate. Apoi, după ce și-au băut ultima gură de cafea, Alisa a spus ceva care mi-a rămas în minte, bătut în cuie:

— Într-un fel suntem înrudiți, David. Norvegienii – într-o extremă a Europei, c-o mână în șold, durându-i în cur de Uniunea Europeană, iar în cealaltă parte, noi, cu mâna întinsă, la nițică pomană!

Găina aia mică de Julia a mormăit ceva despre cerșit, dar Alisa, acum mi-am dat seama bine, a dus iarăși discuția unde voia ea, exact cum făcuse și până atunci.”

Doina Ruşti este una dintre cele mai apreciate voci feminine ale literaturii contemporane. Tradusă în numeroase limbi, invitată la evenimente internaţionale, s-a impus în special prin romanele cu tematică diversă şi construcţie solidă. Dintre romanele sale, unele reeditate în colecţia Top 10+, amintim Fantoma din moară (2008), roman amplu despre comunismul românesc, distins cu Premiul pentru Proză al USR, Zogru (2006) şi Lizoanca la 11 ani (2009, reeditat în 2017 la Editura Polirom cu titlul Lizoanca) – recompensat cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române. Manuscrisul fanariot (2015) şi Mîţa Vinerii (2017), două bestselleruri, au deschis seria ficţiunii istorice.

Doina Ruşti trăieşte în Bucureşti, este profesor universitar şi scenarist. Pagină web: http://doinarusti.ro.