„Mi-e rău la cap, mă doare mintea!“, ca să-l parafrazez pe Radu Paraschivescu. Un studiu al companiei Result România ne arată așa cum suntem. Și dacă individual ne mai acordăm câte un moment de introspecție și mai lucrăm la îmbunătățirea mentalului, imaginea de grup arată patetic. Citiți rezultatele studiului, mai jos. Vă avertizez că este o lectură pe alocuri dureroasă.
Românii sunt perfecționiști și au standarde personale înalte. Se plasează deasupra interlocutorilor și stabilesc raporturi de forță ușor aberante. Avem un simț critic excesiv. Nimic din ce fac alții nu e la fel de bun ca realizările noastre. Avem tendinţa de a privi jumătatea goală a paharului şi de a acţiona în scopul obţinerii unor rezultate şi beneficii imediate – un proiect pe cinci sau zece ani ni se pare imposibil de realizat. Asta contrar exemplelor istorice în care marile proiecte economice s-au clădit chiar și în decenii. Eu cred că de fapt ne e teamă să avem vise mărețe și să lucrăm în sensul realizării lor. Românii au o comunicare interpersonală dificilă, atât în familie, cât și în viața profesională și socială. Cei mai mulţi trăiesc realitatea emoţională într-un registru alb-negru, fericire-suferinţă, bun-rău. Scriitorul Alexandru Paleologu afirma că avem tendința de a crede doar ce-i mai rău despre celălalt. Pornind de aici, bârfele și zvonurile sunt încurajate iar realitatea (socială, organizaţională) este interpretată ca o arenă de luptă între forţe ascunse. Suferim de conspiraționită acută, în orice domeniu.
Managementul (şefia) este dorită de un român ca un lucru bun în sine şi nu ca o responsabilitate asumată faţă de ceilalţi. De fapt, există mai degrabă o fugă de responsabilităţi, de asumare a deciziilor care trebuie luate şi de punerea în practică a acestora. Iar micromanagementul, deși este o rețetă de business păguboasă, este preferat de majoritatea celor care conduc firmele românești. Procedurile și strategiile sunt utile doar pe hârtie, în viața reală planurile se schimbă în funcție de interese de moment. Ne concentrăm pe scamele din colțul pânzei în loc să vedem tabloul complet. Există percepţia că teoria este ceva rupt de practică – teoriile nu sunt bune dacă nu aduc beneficii immediate și dacă nu sunt susținute de exemple practice pe înțelesul tuturor. Există tendinţa de a se utiliza un limbaj pasiv şi general, impersonal, mai degrabă decât unul activ, care să împingă spre acţiune. Revenim la teama de responsabilitate, de responsabilizare și de asumare a unor decizii.
Iată și partea frumoasă: familia reprezintă pentru români una dintre valorile fundamentale cele mai puternice, poate cea mai importantă dintre toate. Am păstrat tradiția la capitolul mariaj, dar valorile familiei s-au schimbat și relațiile se deteriorează progresiv. Familiile din păturile sociale sărace sunt scene ale unora dintre cele mai atroce fapte: pruncucideri, viol asupra copiilor, violență domestică, matricid, fratricid….pare că pentru unii iadul se dezlănțuie doar acasă. Există o tendinţă foarte puternică spre a avea în proprietate cât mai multe lucruri. Adică setea de acumulare materială este înscrisă în AND-ul național, alături de „să moară capra vecinului ca să mă invidieze pentru a mea“. Posesiunile materiale sunt motive de mândrie sau de invidie, iar acestea două sunt coordonate esențiale ale spațiului românesc.
La mulţi români se manifestă tendinţa generalizată de a nu-şi exprima propriile idei, opinii şi sentimente în faţa unor persoane aşa zis „importante”. Câți oameni din jurul tău au această problemă? Câți sunt capabili să își susțină ideile, cu riscul de a intra în conflict cu viziunea grupului? Răspuns corect: foarte puțini! Există o orientare puternică spre nevoile şi sentimentele primare. Astfel, „mâncarea şi băutura” fac parte din repertoriul ospitalităţii pe de o parte, şi al „groazei” pe de altă parte – indicatorul sine qua non al faptului că ne simţim bine este dacă mâncăm şi bem la greu. Ne place să ne lăudăm și să fim lăudați. Aici orice comentariu este în plus. Există o teamă iraţională generalizată (faţă de tot şi toţi), un comportament care suprimă trăirile naturale şi dă naştere tendinţei de paranoia în masă – vezi drobul de sare din folclorul național, Miorița și altele.
În fața unei probleme, ne place să găsim o soluție pe termen scurt, improvizăm ceva „de moment”, până trecem peste problemă. Noi suntem fericiți că ea a trecut, ea așteaptă momentul potrivit ca să reapară…de aici legenda Meșterului Manole. Dacă nu înțelegem ceva, ne e teamă să cerem explicații. Matematicianul Solomon Marcus spunea ca ne este frică să răspundem cu „nu știu” și căutăm în loc explicații sau ne dezvinovățim. În fond, nimeni nu s-a născut învățat – dar să nu uităm că noi facem parte dintr-o nație care în principiu se pricepe la toate și are o părere despre orice.
Vă recunoașteți în portretul de mai sus? Părerea mea este că sunt mai multe lucruri – și bune și rele – care ne definesc ca popor, însă aceste caracteristici sunt printre cele mai evidente.
Puteți citi textul integral al studiului aici.
Ilustrație de Deea Muntean – dushky.deviantart.com