Arthur, un tânăr muncitor în vârstă de 22 de ani își bea mințile într-o cârciumă din Notthingham, încurajat fiind și de perspectiva de a câștiga un concurs de băut. Amețit și derutat de alcool se rostogolește pe câteva scări, vomită pe un cuplu aflat întâmplător în calea sa, se ceartă cu cei prezenți și într-un final reușește să iasă din pub pe propriile picioare. Ba chiar mai mult, este atât de rezistent încât, deși a băut halbe întregi de bere, tot mai găsește resurse și pentru a-și petrece noaptea (cu oareșce succes) în compania Brendei, iubita sa. A doua zi aceasta îi pregătește un mic dejun frugal. Până aici totul pare doar un w-end obișnuit pentru un tânăr obișnuit care în timpul săptămânii muncește din greu la o fabrică de biciclete. Acțiunea începe să se complice însă atunci când aflăm că Brenda este de fapt o femeie căsătorită cu un bărbat pe care Arthur îl cunoaște foarte bine.

Jack, soțul ei și coleg de muncă al lui Arthur este în curând transferat în turele de noapte, iar cei doi amorezi au la dispoziție și mai mult timp pentru relația lor. Arthur însă nu se simte mulțumit doar cu relația dintre el și Brenda, așa că reușește să se complice și mai mult și o cucerește pe sora Brendei – Winnie, care este de asemenea căsătorită. Ba chiar mai mult, în paralel cu cele două relații, tânărul începe o curte asiduuă pentru inima unei tinere necăsătorite, Doreen. Din păcate, Arthur va fi pedepsit la un moment dat pentru relațiile clandestine de până atunci.

Prin contrast, viața lui Arthur de acasă, din sânul familiei, este una extrem de liniștită și caldă. La prima vedere violența lui și ura împotriva unei vieți liniștite alături de o singură femeie pare deci inexplicabilă. În timp însă aflăm rând pe rând frustrările lui Arthur și, mai ales, neputința de a învinge un sistem care lui i se pare nedrept. Diferențele uriașe dintre diminețile friguroase și cețoase în care el și tatăl său merg la muncă și atmosfera plăcută și caldă din cârciumile frecventate de muncitori te fac să înțelegi rapid revolta lui. Munca lui insipidă (în care nici măcar nu are voie să exceleze pentru că asta ar însemna să fie plătit – culmea! – mai puțin) și faptul că nu are cum să-și schimbe destinul îl îndârjesc.

Resemnarea celor din jur pe care-i desconsideră și față de care se simte superior îl scoate din fire. Ipocrizia cuplurilor căsătorite care se înșeală reciproc îl dezgustă. Și toate acestea sunt chestiuni cu care trebuie să trăiască zilnic, un ritm de viață uniform ceea ce îl plictisește la culme. Monotonia, se spune, este mama tuturor păcatelor.

Sâmbătă seara, duminică dimineața (tradusă excelent de Ciprian Șiulea) este doar încă o bucată din fresca lui Sillitoe despre clasa  muncitoare a anilor 50 din Anglia cu tot cu libertățile și restricțiile ei. Dacă vreți, un protest al tinerilor (exprimat prin vocea lui Arthur) la adresa vieții fals mic-burgheze la care societatea îi îndeamnă să aspire deși lipsa posibilităților financiare îi împiedică să o aibă cu adevărat vreodată. Asta se poate ghici și după faptul că în realitate singura investiție pe care și-o permite Arthur sunt hainele elegante pe care le poartă sâmbătă seara când iese în oraș și cantitățile uriașe de bere pe care le consumă.

Romanul a fost ecranizat în 1960 în filmul cu același nume al regizorului Karel Reisz cu Albert Finney în rolul principal. Am aflat abia după ce am citit cartea că titlul primului album al trupei Arctic Monkeys – Whatever People Say I Am, That’s What I’m Not (una dintre preferatele mele) e de fapt un citat din carte. Au avut dreptate să-l aleagă pentru că deși apărute la o distanță de peste 40 de ani de la debutul lui Sillitoe muzica și textele lor merg perfect cu scriitura acestuia.