„Philippa Gregory şi-a făcut o adevărată misiune din a le insufla pasiunea, dorinţa de independenţă doamnelor de la curtea Angliei, unor personaje care înainte de a ajunge în roman îşi trăiau istoria lipsită de viaţă în vreun arbore genealogic, ţinute minte doar ca monedă de schimb în diplomaţie sau ca mijloc de perpetuare a marilor case nobiliare. În romane precum Prinţesa albă, Philippa Gregory schimbă soarta acestor personaje, creîndu-le un portret psihologic aparte”, scria The Telegraph despre autoarea romanului Prinţesa albă (Biblioteca Polirom. Actual).

printesa albaUn roman puternic, despre iubire, trădare, rivalitate și moștenirea de familie. Undeva, între hotarele Angliei, un pretendent la tron strînge o armată. Spune tuturor că e fratele Prinţesei albe şi adevăratul moştenitor. Să fie el oare băiatul trimis cîndva în necunoscut de mama sa, Regina albă? Sau poate un prinţ închipuit, un inamic dintr-o spiţă măruntă al lui Henric Tudor şi al prinţesei de York? Cînd Henric Tudor a luat coroana Angliei, a ştiut că, pentru a aduce pacea într-o ţară chinuită de războaie, trebuie să ia de soţie o prinţesă dintr-o stirpe rivală, pe Elizabeth de York. Însă Elizabeth se va găsi în situaţia de a hotărî de partea cui să fie: a Casei Tudor sau a Casei de York, a soţului sau a băiatului ce pretinde să-i fie frate, un frate demult pierdut.

„Philippa Gregory are abilitatea de a lua evenimente încîlcite din marea istorie şi de a le pune într-o poveste accesibilă pentru omul contemporan.” – The Sunday Times Culture

„Margaret Beaufort e autoritară, crudă, nemiloasă şi, mai presus de toate, mînată de credinţa nestrămutată că Dumnezeu o sprijină numai pe ea. Pe de altă parte, pe măsură ce Elizabeth se maturizează, găseşte înţelepciunea de a ieşi de sub puternica influenţă a lui Margaret. Datorită acestor personaje excepţionale, Prinţesa albă nu este neapărat povestea naşterii unei dinastii, ci imaginea luptei dintre două personalităţi istorice feminine.” – The Daily Express

În exclusivitate pentru cititorii BookMag, un fragment din Prinţesa albă:

 

La intrarea în Londra nu ne întâmpină nimeni să ne ureze bun‑venit, iar când câţiva ucenici şi câteva precupeţe ne zăresc pe străzile înguste şi‑i aclamă pe copiii Casei de York, escorta strânge rândurile în jurul nostru, ca să ne mâne cât mai repede cu putinţă în curtea Palatului regal Westminster, ale cărui porţi grele, din lemn se închid în urma noastră. De bună seamă, noul rege Henric nu vrea rivali în inimile locuitorilor capitalei pe care o numeşte a lui. Mama aşteaptă pe treptele de la intrare, în faţa uşilor mari, avându‑le de o parte şi de alta pe surioarele mele: Catherine, de şase ani, şi Bridget, de patru ani. Sar fără ceremonie din şa şi mă trezesc în braţele ei. Îi simt parfumul bine cunoscut, de apă de trandafiri, şi mireasma părului ; mă ţine strâns şi mă bate uşurel pe spate, iar eu izbucnesc în plâns, zguduită de hohote, de jalea pierderii bărbatului pe care l‑am iubit cu atâta patimă şi a viitorului pe care îl plănuisem cu el.

— Linişteşte‑te, spune mama cu fermitate şi mă trimite înăuntru cât timp îmi salută surorile şi verii.

Intră după mine cu Bridget în braţe, o ţine pe Catherine de mână. Anne şi Cecily dănţuiesc în jurul ei. Râde şi pare fericită şi mult mai tânără decât cei patruzeci şi opt de ani pe care‑i are. Poartă o rochie albastru‑închis, o cingătoare din piele albastră în jurul taliei subţiri, iar părul îi e strâns sub o bonetă din catifea albastră. Toţi copiii ţipă de bucurie în timp ce mama ne duce în odăile ei personale şi se aşază cu Bridget în poală, cerându‑ne:

— Spuneţi‑mi totul! Chiar ai mers călare tot drumul, Anne? Bravo ţie! Edward, dragul meu, eşti obosit? A fost cuminte poneiul tău?

Toţi vorbesc în acelaşi timp, Bridget şi Catherine ţopăie şi încearcă să‑i întrerupă pe ceilalţi. Cecily şi cu mine aşteptăm să se potolească zarva, iar mama ne zâmbeşte; le oferă copiilor prune zaharisite şi bere slabă, iar ei se aşază în faţa focului, ca să‑şi savureze bunătăţile.

— Şi fetele mele cele mari ce fac? întreabă ea. Cecily, iar ai crescut, jur că vei ajunge cât mine de înaltă! Elizabeth, draga mea, eşti palidă şi mult prea slabă. Dormi bine? Nu posteşti, nu?

— Elizabeth spune că nu e sigură că Henric o va lua de soţie, izbucneşte Cecily. Iar dacă nu se căsătoresc, ce se va alege de noi toate? Ce se va alege de mine?

— Bineînţeles că o va lua de soţie, răspunde mama calm. Fără doar şi poate. Mama lui mi‑a vorbit deja. Îşi dau seama amândoi că avem prea mulţi prieteni în Parlament şi în ţară ca el să rişte să insulte Casa de York. E nevoit să se însoare cu Elizabeth. A făgăduit cu aproape un an în urmă, iar acum n‑are libertatea de a alege. Căsătoria a făcut parte încă de la început din planul lui de invazie şi din înţelegerea cu susţinătorii lui.

— Dar nu e furios din cauza regelui Richard? insistă Cecily. Din cauza lui Richard şi a lui Elizabeth? Şi a faptelor ei?

Mama îşi întoarce chipul senin spre sora mea duşmănoasă.

— Nu ştiu nimic despre răposatul uzurpator Richard, spune ea, aşa cum ştiam că va face. Şi nici tu nu ştii. Iar regele Henric ştie şi mai puţin.

Cecily deschide gura, pare că vrea s‑o contrazică, însă privirea rece a mamei o amuţeşte. Mama continuă calm:

— Deocamdată regele Henric ştie foarte puţine despre noul lui regat. Şi‑a petrecut aproape toată viaţa pe meleaguri străine. Noi însă îl vom ajuta şi‑i vom spune tot ce are nevoie să ştie.

— Dar Elizabeth şi Richard…

— Acela e unul dintre lucrurile pe care n‑are nevoie să le ştie.

— Foarte bine, spune Cecily supărată. Numai că aici e vorba nu doar despre Elizabeth, ci despre noi toţi. Elizabeth nu e singura, cu toate că se poartă de parcă nimeni n‑ar conta în afară de ea. Fraţii Warwick întreabă întruna dacă vor fi în siguranţă, iar Maggie se teme pentru soarta lui Edward. Şi cu mine cum rămâne? Sunt măritată sau nu? Ce se va întâmpla cu mine?

Şuvoiul de întrebări o face pe mama să se încrunte. Cecily s‑a cununat în mare pripă, chiar înaintea bătăliei, iar mirele ei a plecat la luptă fără a apuca să împartă patul cu ea. Acum, desigur, el a dispărut, regele care a poruncit cununia e mort şi planurile tuturor s‑au spulberat. Poate Cecily e din nou fată nemăritată sau văduvă – sau, poate, soţie părăsită. Nimeni nu ştie.

— Lady Margaret îi va lua de pupili pe fraţii Warwick. Are planuri şi pentru tine. A vorbit cu mare bunătate despre tine şi despre toate surorile tale.

— Lady Margaret va conduce curtea? întreb cu glas scăzut.

— Ce planuri? se interesează Cecily.

— Îţi voi spune mai târziu, când voi şti mai multe, îi răspunde mama, apoi mi se adresează: S‑a dat poruncă să fie slujită în genunchi, să i se spună „Alteţă“ şi să i se facă plecăciunea pentru capete încoronate.

— Când ne‑am despărţit, ea şi cu mine nu eram tocmai prietene la cataramă, mă strâmb eu cu dispreţ.

— Când vei fi măritată şi regină, ea îţi va face prima reverenţa, indiferent ce titlu îşi ia, replică simplu mama. N‑are importanţă dacă te place sau nu: te vei căsători oricum cu fiul ei. (Se întoarce spre copiii mai mici.) Acum, să vă arăt odăile voastre.

— Nu stăm în apartamentele noastre obişnuite? întreb pe negândite.

Zâmbetul mamei e puţin forţat.

— Fireşte că nu mai locuim în încăperile regale. Lady Margaret Stanley a oprit pentru sine odăile reginei. Rubedeniile soţului ei, din neamul Stanley, au cele mai bune apartamente. Noi avem odăile de rangul al doilea. Ţie ţi s‑a pregătit vechea odaie a lui lady Margaret. Se pare că ea şi cu mine am făcut schimb de locuri.

— Lady Margaret Stanley primeşte odăile reginei ? întreb. Nu s‑a gândit că mi se cuvin?

— Nu, cel puţin nu deocamdată, spune mama. Nu înainte de ziua în care vei fi cununată şi încoronată. Până atunci, ea e prima doamnă de la curtea lui Henric şi ţine să o ştie toţi. Se pare că a poruncit tuturor să o numească „milady mama regelui“.

— Milady mama regelui? repet straniul titlu.

— Da, răspunde mama, cu un surâs ironic. Nu‑i rău, pentru o femeie care mi‑a fost doamnă de companie şi care şi‑a petrecut ultimul an înstrăinată de soţul ei, în arest la domiciliu, pentru trădare, nu crezi?

 

Philippa Gregory, una dintre cele mai renumite scriitoare britanice contemporane de ficţiune istorică, s-a născut în 1954, în Kenya. La vîrsta de doi ani, s-a mutat în Anglia împreună cu familia. A absolvit secţia de istorie a Universităţii din Sussex şi şi-a luat doctoratul în literatura secolului XVIII la Universitatea din Edinburgh. A lucrat o vreme ca jurnalist şi producător la radio BBC, însă pasiunea pentru istorie şi literatură a îndemnat-o să se dedice scrisului.

Autoare prolifică, Philippa Gregory a publicat pînă în prezent peste douăzeci de romane, dintre care amintim: Windeacre (1987), The Favoured Child (1989), A Respectable Trade (1992), The Other Boleyn Girl (2001; Surorile Boleyn, Polirom, 2008, 2013), distins un an mai tîrziu cu premiul Parker Romantic Novel of the Year şi ecranizat de studiourile Miramax, The Queen’s Fool (2003), The Virgin’s Lover (2004), The Constant Princess (2005), The Boleyn Inheritance (2006; Moştenirea Boleyn, Polirom, 2009, 2014), The Other Queen (2008), The White Queen (2009; Regina albă, Polirom, 2010, 2014), The Red Queen (2010; Regina roşie, Polirom 2011, 2014), The Kingmaker’s Daughter (2012; Fiica eminenţei cenuşii, Polirom, 2013), Changeling (2012; Copilul zînelor, 2013). Cărţile sale s-au bucurat de un succes răsunător în întreaga lume şi au fost deja traduse în foarte multe limbi.