O întrebare: Care sunt cele zece cărți pe care le-ați recomanda cititorilor BookMag? Un răspuns amplu, care oferă și alternative.

Princepele şi Săptămîna nebunilor, de Eugen Barbu – Unele dintre cele mai frumoase şi puternice romane care au fost scrise vreodată în limba română.

Moromeţii, de Marin Preda – Chipul României profunde interbelice, pus în pagini de roman genial, cu virtuţi vizionare; esenţa acelei Românii profunde există şi azi, acoperind o zonă virgină, aşteptând încă un scriitor de talia lui Preda spre a o descoperi.

Vînătoarea regală, de D.R. Popescu – O capodoperă a genului romanesc, parte a unei opere vaste racordată în totalitate canonului valoric al marii literaturi şi care recomandă un scriitor avînd mari şanse pentru obţinerea Nobelului literar pentru România.

Un veac de singurătate şi Toamna Patriarhului, de Gabriel Garcia Marquez – Capodopere ce valorizează în cel mai înalt grad potenţialul realismului magic în lumi ficţionale în care autorul pare să se substituie creatorului, concurîndu-l – vezi eseul comentariu critic Povestea unui deicid a lui Mario Vargas Llosa.

Războiul sfîrşitului lumii şi Conversaţie la Catedrală, de Mario Vargas Llosa – Graţie acestor cărţi şi altora ale aceluiaşi, romanul şi marea literatură în general, intră cu fruntea sus în mileniul trei, neprimejduită de dispariţie prin înlocuirea cu surogate ale industriei de cultură şi divertisment.

Operaţiunea Shylock, de Philip Roth – Autoficţiune romanescă situată la limita nonficţiunii, ingenios-fascinant concepută: personajul principal narator are identitatea autorului şi se află într-o perpetuă confruntare cu o sosie a sa care i-a furat identitatea. Un roman al unui evreu socotit pe bună dreptate cel mai mare scriitor american în viaţă, care dezbate din diverse şi inedite perspective condiţia şi starea evreilor din diaspora şi din Israel şi şansele lor de a subzista sau parveni.

Conjuraţia imbecililor, de John Kennedy Toole – Lumea contemporană este oblăduită şi stăpînită de o conjuraţie a imbecililor care face legea confecţionînd în manieră subtil-ocultă false mituri colective de toată mîna. Extrem de puţini sînt cei care conştientizează situaţia, deoarece imbecilitatea supra-structurilor sistemului se reflectă, amplificîndu-se, în bazele sale. Încă şi mai puţini sînt cei capabili să exprime grotestul tragic, în toată splendoarea lui devastatoare, generat de această conjuraţie, iar cel mai adesea, asemenea lui John Kennedy Toole, pentru harul lor vizionar, ei plătesc cu propria viaţă.

Complexul lui Portnoy şi Viaţa mea de bărbat, de Philip Roth – Conflictul sau războiul dintre sexe pare să ne justifice ca fiinţe raţionale, înzestrate cu liber arbitru, apte să decidem pentru noi înşine şi pentru alţii, tributare totodată păcatului originar. O poveste străveche, care glisînd în contemporaneitate şi din general în particular se constituie în tema unor capodopere precum cele două romane ale lui Philip Roth.

1Q84, de Haruki Murakami – Trilogia romanescă de 1000 de pagini, genial-ingenios-riguros structurată în stilul prozei anglo-saxone, dezvoltă totodată aura metafizică a unei lumi ficţionale paralele (o paralelă la paralela realităţii), care aminteşte de tradiţia orientală.

Doamna Bovary, de Gustave Flaubert – Un roman care a schimbat canonul valoric, făcînd pasul din premodernitate, în modernitate. Flaubert, mai ales prin Doamna Bovary, este un deschizător de drum, un pionier şi totodată un reper valoric pentru romanul secoului 20.