Nu am mai citit de multă vreme o carte de 350 de pagini în numai două zile. Lumina dintre oceane (Polirom) nu este deloc o scriere uşor de suportat, din mai multe puncte de vedere, cu toate acestea totul curge, parţial din curiozitate faţă de povestea palpitantă şi controversată, parţial din darul autoarei de a înşira lucruri logice într-o formă frumoasă şi rotundă.

Lumea descrisă acolo nu e deloc lumea noastră. E vorba de Australia de după Primul Război Mondial, în care ororile acestuia, întâmplate departe, reverberează în cicatrice dureroase pentru cei care l-au trăit la modul direct sau pentru cei care şi-au pierdut oamenii dragi pe fronturi de luptă aflate parcă în alt univers, la mii şi mii de kilometri distanţă.

Tom şi Isabel sînt un cuplu unit, legat de sentimente complexe şi de teoria polilor opuşi care trag, fără voia lor, unul spre celălalt. Tom este taciturn, chinuit de un trecut plin de traume şi de pierderi, Izzy este o tînără din care explodează bucuria, dorinţa de a oferi iubire şi protecţie bărbatului său şi copiilor ce, poate, într-o bună zi, vor veni. Ei îşi duc viaţa la un far de pe o insulă din largul coastelor din dreptul oraşului Perth. Doar ei doi. Ai putea fi tentat să spui că au găsit liniştea şi fericirea absolută în izolarea şi în singurătatea lor. Paradisul însă nu e Paradis, în oricare colţ al Pământului ar fi el aşezat.

Şi dacă nici în Paradis nu apare testul care să-ţi spună de care parte a lumii aparţii, atunci unde?

Isabel pierde copil după copil. Scenele avorturilor sunt crude şi se lipesc de inimă şi numai un autor-femeie ar fi fost în stare să scoată din acele momente de moarte şi încremenire nepotrivită starea şi sentimentele care se cuveneau.

Dar ce se pierde se şi câştigă.

Într-o bună zi, vântul şi valurile Oceanului aduc pe insula Ianus o barcă. În barcă se află un bărbat mort şi un bebeluş viu. O fetiţă care primeşte numele Lucy – lumina nesperată – şi care îşi găseşte locul în braţele orfane de copii ale lui Izzy. Demonstraţia de iubire, de instinct matern, de blândeţe revărsată dinspre femeia care, printr-o voie mai altfel a naturii, a devenit mamă, trebuie citită cu răbdare şi implicare. Este mai presus de orice carte de parenting modern.

Dar Tom, Tom cel care le face pe toate după litera datoriei şi a regulilor, ştie că acel copil aparţine, de fapt, altcuiva. Încercările de a-şi convinge soţia să declare incidentul cu barca, mortul şi copilaşul nu au succes, iar revenirea lor pe continent scoate la suprafaţă o poveste îngrozitoare care a precedat sosirea pe insula lor singuratică a bărcii.

Ce te faci când recunoaşterea unui adevăr grav îţi poate periclita echilibrul şi fericirea? Păstrezi secretul, îţi arzi sufletul înainte de iadul clasic sau îţi recunoşti acţiunile care au schimbat, la scara unui mic oraş australian, o lume întreagă, dându-i peste cap coordonatele şi locuitorii?

Toate secretele chinuitoare se ţes legate unele de altele, războiul revine des în paginile cărţii, războiul, războiul, războiul şi mecanismele lui criminale şi greşite!

Dincolo de întâmplări unice, cartea are emoţie. Şi dialog cu cititorul. Te întrebi aproape în permanenţă: „Doamne, eu ce aş face dacă mi s-ar fi petrecut aşa ceva?“ Dramele din lumea aceasta sunt nenumărate, iar soluţiile nu se întrevăd uneori.

Poate pentru că soluţii nu prea există.