Sexul cireșilor este un roman subțirel, are doar 140 de pagini însă dimensiunea sa este perfectă, se întâmplă atât de multe lucruri în atât de puțin timp încât dacă romanul ar fi continuat chiar și cu o singură pagină ar fi fost deja mult prea mult. N-am cum să n-o spun, Jeanette Winterson reușește să te amețească și să te bulverseze cu puzderia de evenimente și elemente fantastice, întâmplări istorice și dramatice, toate acestea condimentate cu câteva scene de sex violent.
În Londra anilor 1660, monstruoasa Femeie cu câini găsește un orfan, pe Jordan, pe care îl înfiază. De aici pornește aventura amândurora pentru că sunt două firi diferite cu ambiții și mai diferite. Femeia cu câini este hotărâtă să schimbe cursul istoriei și se folosește pentru aceasta de talentul său natural – violența (pe care o folosește cu succes ca argument atunci când e necesar). Este complet diferită de stereotipul feminin. Nu este interesată de felul în care arată (se spală foarte, foarte rar și doarme pe un pat din frunze și… dinți ai puritanilor) și crede că singurele lucruri care o reprezintă ca persoană sunt faptele sale. Pe de altă parte fiul său adoptiv, Jordan este un visător care încearcă să salveze lumea și mediul înconjurător și care nu înțelege prea bine această autosuficiență a mamei sale adoptive. Poveștile din Sexul cireșilor se întrepătrund și ca oricare povești fantastice care se respectă sunt construite pe morală și mesaje. Regăsim inclusiv povestea fraților Grimm, Cele 12 domnițe dansatoare însă domnițele îi povestesc lui Jordan ce s-a întâmplat de fapt din momentul final al poveștii originale, cel care începe cu – și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.
Evenimentele fantastice sau extraordinare din Sexul cireșilor par să fie obișnuite, naturale chiar, ca și cum de fapt au existat dintotdeauna în lumea reală, doar că au stat ascunse privirii celor mai puțin atenți. Ele însă nu scapă celor două personaje care nu mai sunt deloc surprinse de fantastic, asta pentru că se căliseră văzând la un moment dat pentru prima oară o banană. Și Jordan și mama lui adoptivă trăiesc cu (și înconjurați de) evenimentele fantastice din viața lor și le iau ca atare, nu le analizează și nici nu trag concluzii, le povestesc doar ca pe niște întâmplări obișnuite.
Relația dintre Femeia cu câini și fiul său adoptiv, Jordan, este de fapt ca oricare relație dintre o mamă puternic ancorată în realitățile și mizeria vieții, independentă de când se știe și copilul său pe care încearcă să-l protejeze și să-i asigure ceva ce ea nu a avut niciodată – siguranța zilei de mâine. În timp ce ea aleargă după bani și crește câini pentru lupte în speranța că aceștia îi vor asigura un venit constant pentru copilul său, el aşteaptă semne verbale ale dragostei materne. Chiar dacă ea nu-i spune asta niciodată, hotărârea lui Jordan de a porni în lumea largă la 19 ani o mâhnește profund. După 13 ani, când acesta se întoarce la ea, Femeia cu câini ratează iar momentul în care ar putea să-l asigure pe fiul adoptiv de dragostea și aprecierea sa. „Voiam să-i spun atâtea, să-i spun că-l iubeam și ce dor îmi fusese de el, dar în gâtlejul meu se îngrămădeau treisprezece ani de cuvinte și n-a izbutit să iasă nici măcar unul. Erau prea multe de spus, așa că nu am mai spus nimic“.
Jeanette Winterson spunea într-un interviu BBC despre mama ei adoptivă că era un monstru – dar și că era monstrul ei. Și în același interviu făcea referire la felul în care cuvintele ne definesc ca persoane, ca ființe, exact după exemplul Femeii cu câini care se blocase atunci când ar fi avut ocazia să-i mărturisească fiului său adoptiv că îl iubește. „Dacă ai limbaj, dacă știi cum să te exprimi atunci deții controlul“, spune Jeanette în interviu.
În Sexul cireșilor sunt multe elemente religioase, la fel ca în prima carte a scriitoarei, cea autobiografică – Portocalele nu sunt singurele fructe (după care de altfel s-a realizat și un serial tv ). Jeanette explică într-un interviu BBC că mama ei, doamna Winterson, femeia care a adoptat-o și a crescut-o, practicantă penticostală și bigota perfectă, îi citea zilnic Biblia încă de când era foarte mică și o amenința cu nenumăratele pedepse divine găsite în exemplele de acolo. Nu avea voie să citească altceva de una singură, pentru că doamna Winterson era de părere că orice altă carte este periculoasă. O singură dată i-a citit ea însăși din Jane Eyre de Charlotte Bronte însă chiar și acolo a reintepretat unele pasaje care i se păruseră nepotrivite. Poate nu întâmplător, în Sexul cireșilor, Femeia cu câini crede în Dumnezeu însă îi urăște pe puritani pentru că interpretează sau reinterpretează greșit Biblia.
Scriitoarea crede în lumi paralele, în existențe paralele și în alterego-uri așa că nu e de mirare că îi plac poveștile cu stafii, iar una dintre plăcerile ei vinovate, pe care o recomandă în interviul BBC, este bestseller-ul Femeia în negru de Susan Hill (1983) pe care o găsiți și aici – sau puteți vedea filmul tv din 1989. Și pentru că veni vorba de plăceri vinovate, Winterson ascultă JLS și Pink, se uită la Oprah și recitește din când în când cărțile scrise de ea – cele de la începutul carierei :).