Îți poți schimba viața în orice moment, nu trebuie să aștepți o zi anume, o configurație astrală specială sau vreun imbold exterior. Trebuie doar să vrei s-o faci și să ai curajul schimbării. Pentru că aici este marea problemă a contemporanilor noștri: de la gândul sau nevoia schimbării și până la schimbarea reală pot trece chiar și ani. Ani de lașitate și de non-acțiune. Iar ideea că trebuie să ții cont de tot felul de condiții și persoane când decizi schimbarea nu e decât o altă față a amânării unui moment revelator.
Acesta este laitmotivul celei mai recente cărți a lui Paulo Coelho, Aleph. Relatarea unei călătorii personale cvasi-inițiatice pe trei continente și dezvăluirea celor mai intime trăiri din cele aproape patru luni petrecute printre aproape străini. Spun aproape străini pentru că autorul vă va convinge, probabil, că un străin cu care puteți comunica ușor și cu care păreți a avea în comun idei și gusturi, nu vă e chiar străin.
Din nou Coelho apasă pedala legendei personale, a călătoriei menite a-ți reașeza viața, după ce ani la rând ai trăit într-un confort care ți-a amorțit sufletul. Deși nu i-am citit toate operele, aș spune că după Alchimistul, care a lansat un trend al literaturii motivaționale semi-ficționalizate, Aleph este cea mai „diferită“ carte a sa. Are un stil mai puțin emfatic, mai personal și arată vulnerabilități pe care puțini sunt capabili să le mărturisească.Pentru că Aleph este, după cum chiar autorul său declară, un volum 100% autobiografic.
După ani de succes și răsfăț mediatic, Coelho descoperea, prin 2006, că nu mai are nici un motiv real și palpabil pentru a scrie o carte nouă, că s-a izolat de lume și a refuzat experiențe noi, că stilul său de viață este de fapt o rutină agreabilă, care a devenit epuizantă. Se îndoia de succesul oricărei călătorii în teritorii noi, pentru că, nu-i așa, a văzut lumea în timpul turneelor de promovare a cărților sale.
Salvarea vine dinspre Mama Rusia, după ce Coelho acceptă un fel de turneu feroviar transsiberian. De aici încep durerile lui de cap. Apare Hilal, femeia despre care veți afla că e o iubire neconsumată dintr-o viață anterioară, alături de care scriitorul trăiește momentul Aleph, revelația personală profundă. Momentul acesta special vine când cei doi se află în burduful dintre două vagoane, dar asta e, nimeni n-a trăit revelații în saloane mobilate în stil Louis XV. „Aleph este aici și acum, este momentul prezent, care conține urmările faptelor trecute și consecințele faptelor tale pentru viitor“, explica autorul semnificația termenului. Nu este intimidat de apropierea cu opera lui Borges, spune doar că împărtășesc aceeași pasiune pentru punctul sau momentul în care timpul și spațiul converg și se unifică.
Jurnalul transsiberian al lui Coelho e plin de mărturisiri diverse, de la respingerea inițială a noii însoțitoare, Hilal, până la confesiuni intime ale translatorului Yao, întâlniri cu șamani și discuții revelatoare cu editorii săi din Rusia. Povestea iubirii neconsumate în urmă cu 500 de ani devine pretextul unor considerații in extenso despre iubire, iertare, suflete pereche și căutarea sensului vieții. Veți întâlni unele parabole interesante și, dacă faceți parte din publicul literar al lui Coelho, Aleph este o lectură agreabilă.