Românul care este cel mai important dirijor al lumii

Românul care este cel mai important dirijor al lumii

„Am realizat că singurul lucru pe care oricine ar trebui să îl preţuiască fără limite este libertatea. Libertatea de a alege. De a fi capabil să te dedici lucrului în care crezi”, declara Sergiu Celibidache, una dintre multe valori pe care România le-a dat lumii.

Un dirijor unic, cu peste 100 de concerte pe an, Sergiu Celibidache a avut turnee peste tot în lume, din Japonia, S.U.A.. până în Germania sau America de Sud şi a fost iubit şi idolatrizat de întreg mapamondul. Însă în reşedinţa sa din comuna La Neuville-sur-Essonne, în apropiere de Paris, steagul României încă mai stă ancorat cu mândrie pe peretele casei celui care a declarat mereu: „Sunt român şi voi muri român”, gest care trădează dragostea lui imensă pentru ţara sa natală.

Sergiu Celibidache a văzut lumina zilei la 28 iunie 1912, în orașul Roman din județul Neamț, iar la vârsta de 4 ani deja cânta la pian. La vârsta de 18 ani, însă, Sergiu părăsește casa părintească pentru totdeauna, cu scopul de a ajunge un muzician desăvârşit, ascultând astfel chemarea muzicii, faţă de care va avea o sensibilitate aparte toată viaţa. Din 1941, când a primit primul lui angajament ca dirijor permanent a trecut peste orice obstacol pentru a-şi urma visul. Nici condiţiile vitrege de trai, din Berlin, pe timpul celui de-al doilea război mondial, nici drama de a nu-şi mai revedea părinţii niciodată nu i-au umbrit modul de lucru ambiţios. Interpretările sale intense, de un fin echilibru și de o trăire interioară puternică l-au făcut pe Sergiu Celibidache să devină unul dintre cei mai mari dirijori ai secolului al XX-lea. Printre alte compoziții, Sergiu Celibidache este autorul a câteva simfonii, a suitelor Grădina de buzunar şi Haz de necaz, ce a avut premiera mondială la Festivalul internaţional Sergiu Celibidache, ediţia I, Bucureşti, în iulie 2012, şi a altor lucrări, ce urmează a fi dezvăluite publicului. A fost apreciat foarte mult atât pentru stilul său unic de a dirija, cât şi pentru felul lui de a preda arta dirijoratului, fiind un pasionat profesor. Sergiu Celibidache -românul care a privit absolutul pe gaura cheii muzicale, redimensionându-ne definitiv universul sonor – s-a născut, a atins un punct de maximă expansiune și a trecut acest prag al „impresiilor muzicale” – așa cum bine spunea Maestrul.

Pentru astfel de români a luat naştere „Români pentru o lume”, campania naţională de responsabilitate socială iniţiată de Fundaţia Sergiu Celibidache. „Români pentru o lume” reprezintă un omagiu adus marilor personalităţi româneşti ce au adus mândrie şi glorie României, peste tot în lume şi aduce în atenţia fiecăruia dintre noi pe co-naţionalii noştri care, prin activitatea lor, rămân nemuritori. Finalitatea acestei campanii o constituie organizarea unui concurs naţional online (pe www.romanipentruolume.ro şi pe http://www.facebook.com/RomaniPentruOLume) de tribut adus culturii sau unei personalităţi anume, prin care oameni din domenii diferite ale culturii se vor putea înscrie astfel încât să dedice o pictură, o compoziţie, o sculptură, un poem, etc. În urma unui vot de specialitate şi prin votul sponsorilor, cei selectaţi vor merge în finală, unde vor fi jurizaţi de către un juriu de specialitate şi de către public. Câştigătorii vor primi burse de studiu în România şi în străinătate. Campania se desfăşoară online, la adresa www.romanipentruolume.ro şi pe pagina de Facebook, unde puteţi găsi mai multe detalii despre acest nou proiect cultural al Fundaţiei Sergiu Celibidache.  

Back to top