John Cheever„Cheever este cel mai bun povestitor al Americii de astăzi.” (Time)

Volumul Povestiri. Integrala prozei scurte a fost distins cu trei dintre cele mai prestigioase premii literare din Statele Unite ale Americii: Pulitzer Prize, National Books Critics Circle Award și American Book Award.

După proiectele dedicate laureaților Nobelului literar Samuel Beckett și Saul Bellow, Polirom continuă seria volumelor de „integrală a prozei scurte” cu John Cheever, unul dintre cei mai importanți prozatori americani ai secolului XX, supranumit de criticii de peste Ocean „Cehov al suburbiilor”.

Publicat în Statele Unite ale Americii în anul 1978, volumul reunește textele apărute în periodice și în colecțiile anterioare de povestiri, oferind o viziune de ansamblu asupra societății americane din a doua jumătate a secolului XX. Scrise în același stil ironic, care îmblânzește tonurile sumbre ale unei lumi marcate de război, povestirile lui John Cheever împletesc, în mod deliberat, destinele acelorași personaje – ca într-o mare familie a New Yorkului de la mijlocul secolului XX – angajate în relații amoroase sau afaceri eșuate, încercând să facă față snobismului suburbiilor de lux, crizei individualității într-un spațiu dominat de rutină și convenționalism sau sentimentului dezrădăcinării, resimțit, în mod deloc întâmplător, în decorul orașelor cu cel mai pronunțat caracter turistic. Umorul pare să fi rămas singurul aliat în obsesiva căutare a unei ordini firești a vieții, în ciuda absurdului și sărăciei vieții cotidiene.

John Cheever despre volum: „M-ar fi bucurat dacă ordinea de publicare a povestirilor era inversată și eu mă prezentam mai întâi ca un om ceva mai în vârstă și nu ca un tânăr de-a dreptul șocat să descopere bărbați și femei, de altfel foarte decenți, care permit să existe în relațiile dintre ei un erotism amar și chiar lăcomie. Parturiția unui scriitor, cred, spre deosebire de cea a unui pictor, nu scoate la lumină nici un fel de alianțe interesante cu marii săi maeștri.
În creșterea unui scriitor, nimeni nu va descoperi nimic în genul unor copii din tinerețe ale lui Jackson Pollock după imaginile din Capela Sixtină, cu trimiteri interesante și la Thomas Hart Benton. Un scriitor poate fi văzut cum învață, stângaci, să meargă, să-și facă nodul la cravată, să facă dragoste și să mănânce mazăre cu furculița. Pare să fie mai tot timpul singur și încăpățânat să se instruiască pe cont propriu. Naiv, provincial în cazul meu, deseori beat, uneori obtuz, aproape întotdeauna neîndemânatic. Chiar și o selecție riguroasă a operelor timpurii ale unui scriitor nu va fi altceva decât o istorie pură a chinurilor, depuse întru înțelegerea economiei și a iubirii.”