Nici o tîmpenie comercial-mediatică nu merită să treacă fără să o transformăm în prilej de lecturi bune. Apocalipsa e din ce în ce mai prezentă în ficţiunea noastră de toate zilele, inclusiv aia ultra-de-consum. Pentru că, nu-i aşa, dacă tot vine sfîrşitul lumii, parcă cheltui mai cu spor. Aşadar:

Margaret Atwood – Oryx şi Crake. Apocalipsa generată de joaca cu ADN-ul. Şi mai ales de privatizarea cercetărilor şi de apariţia corporaţiei care distruge tot. Sună ca un film prost, dar cartea e scrisă minunat, scenele din lumea postapocaliptică sînt absolut memorabile. Şi ca orice scriitoare de vîrf nu lasă vreo şansă speciei: gata, se termină!

Cormac McCarthy – Drumul. Sper că n-aţi văzut porcăria de ecranizare după carte. Cartea e scrisă sec, dur, exact ca cenuşa atomică cernută peste o Americă distrusă. Fără speranţă, fără abureli.

Paul Auster – În ţara ultimelor lucruri. Ce e esenţial în cartea asta e că arată cum apocalipsa mai vine şi separat, doar într-o parte a lumii. Scrisoarea către un iubit dintr-o lume mai bună despre o lume unde goana după mîncare sau goana pentru sinucidere se confundă total.

Aldous Huxley – Minunata lume nouă. Nu e tocmai o apocalipsă. E apocalipsa unui singur om. Frumos e că eroul sucombă sub flashuri de paparazzo. Într-o lume în care clasele sociale sînt diferenţiate genetic şi planificate. Huxley, un vizionar.

Will Self – Măreţele maimuţe. Apocalipsa s-a petrecut deja, lupta a fost pierdută de la bun început. Într-o bătălie între primate, homo sapiens şi-o ia pe coajă, iar maimuţele îşi văd liniştite de civilizare şi cucerirea Pămîntului. Foarte mici diferenţe între cele două lumi. Doar obiceiuri sexuale ceva mai diferite.

Saramago – Eseu  despre orbire. Iarăşi o carte minunată cu o ecranizare de doi lei. Saramago a ştiut să treacă în ultima parte a vieţii la un stil parabolic absolut tulburător. Cititorul modern îl citează deja ca pe un autor de evanghelii. Da, tocmai pe el care a lovit biserica din toate poziţiile.

Don deLillo – Zgomotul alb. Apocalipsa în familie, panică, frică primită pe toate căile mediatice continuu, paranoia sedată, goana cu maşinile, nici o ameninţare concretă. E cea mai probabilă apocalipsă, cea mai aproape de noi

Plus un pasaj din Apocalipsa după Ioan care, pe lîngă imaginile zdrobitoare cunoscute, are şi un pasaj dedicat cititorilor:

Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas mare: Cine este vrednic să deschidă cartea şi să desfacă toate peceţile ei?
Dar nimeni în cer, nici pe pământ, nici sub pământ nu putea să deschidă cartea, nici să se uite în ea.
Şi am plâns mult, fiindcă nimeni n-a fost găsit vrednic să deschidă cartea, nici să se uite în ea. (V, 2-4)