Cele câteva familii prietene despre care este vorba în romanul Claudiei Pineiro – Văduvele de joi seara locuiesc la periferia metropolei Buenos Aires, într-un cartier select şi bine închis, unde se intră numai pe baza cartelei magnetice de identificare. Cartierul lor scump pare ideal, case cu piscină, grădini aranjate cu multă grijă de peisagiști, vaste terenuri de golf și miros de flori de iasomie sau de lemn de eucalipt ars – în funcție de anotimp. Nu pot să explic exact din ce motiv însă atmosfera de suprafaţă a cartierului mă face să-mi amintesc de piesa Playa Bianca a lui Michel Houellebecq.

În spatele imaginii idilice a cartierului, disperarea, abuzul și tragediile personale sunt la ordinea zilei. Rând pe rând femeile întreținute, majoritatea provenind din familii sărace dar care printr-un mariaj bine aranjat ajung stăpânele cartierului Altos de la Cascada povestesc despre complicatele și artificialele relații dintre membri bogatei comunități. Toți bogații, indiferent de felul în care-și obțin averile vin în Altos de la Cascada sub pretextul căutării verdelui, vieții sănătoase, sportului. Adevăratul motiv pentru care locuiesc acolo este legat mai mult de faptul că vor să-și uite trecutul sau felul în care și-au obținut averile actuale. Micul paradis luxos are dezavantajele sale, oamenii află totul despre vecini, interpretează apoi faptele în cheie proprie și povestesc mai departe cu tot cu observații personale, în chip de note de subsol. Unul dintre cele mai mari păcate în ochii comunității constă într-un posibil faliment al oricăruia dintre capii de familie.

Domnii care sunt norocoși se ocupă în continuare cu afaceri mai mult sau mai puțin obscure – însă sub altă titulatură, pentru că ei devin doctori în avocatură sau în inginerii financiare. Se practică mult sport (în special golf și tenis) iar doamnele cheltuie banii soților mai mult absenți. Însă până și cheltuielile inutile pe care le fac unele dintre doamne pot deveni subiect de laudă pentru soții acestora – pentru că deși le critică avântul cu care cumpără nimicuri scumpe, simplul fapt că-și permit să facă asta spune multe despre bunăstarea familiei respective în general. Cele mai multe observații despre micul orășel le face Virginia Guevara (Mavi), singurul agent imobiliar și singura femeie care își întreține familia din La Cascada. Ea are un carnețel roșu, un fel de jurnal, în care-și notează diferite obiceiuri ale posibililor clienți. O descriere completă a cartierului e făcută tot de ea, încă de la început: „aici definiția termenului prietenie este atât de largă, că sfârșește prin a fi îngustă“.

Povestea tragică a celor trei văduve de joi seara începe odată cu momentul descoperirii cadavrelor a trei oameni de afaceri respectați în mica lor comunitate: Tano, Martin și Gustavo, pe fundul piscinei primului dintre ei. În căutarea vinovaților sau vinovatului pentru această tragedie, povestea fiecăruia dintre aceste trei personaje este dezvăluită din perspective celor cu care au interacționat.

În paralel, doi copii, Juani și Romina, considerați ciudați și chiar periculoși de către elitele din La Cascada, încearcă să-și omoare plictiseala urmărind pe ascuns ce se întâmplă în casele vecinilor, cu ajutorul unei camere video. Romina este adoptată și Mariana, mama ei, consideră că are pielea mult prea întunecată pentru gusturile sale și a vecinilor. În plus este robustă și are gleznele groase ca un baros, ceea ce este o crimă aproape la fel de mare în ochii celei care a adoptat-o și în cei ai întregii comunități. Juani este un adolescent-problemă pentru că are ghinionul să fie singurul tânăr prins chiar în timp ce fuma marijuana și sancționat apoi de Comisia de Disciplină.

Rezidenților cartierului nu le place diversitatea etnică, nici cea religioasă, și pentru că nu-și permit să fie rasiști sau exclusiviști fățiș, recurg la fel de fel de tertipuri pentru a evita mutarea unor cupluri (fie ele și parțial) formate din cetățeni evrei sau cu tenul mai închis la culoare decât cel acceptat. În cartier nu sunt acceptați nici coreeni.

Abuzurile din interiorul familiilor se țin lanț, fie că e vorba de infidelitate sau de bătaie, și, deși toată lumea află la un moment dat ce se întâmplă, nimeni nu ia nici un fel de măsuri pentru pedepsirea vinovaților. De altfel nici n-ar putea, pentru că singura autoritate acceptată în La Cascada este cea a Comisiei de Disciplină. Aceasta amendează foarte prompt doar adolescenții care nu se supun regulilor impuse de comunitate sau discută problema câinilor vagabonzi care reușesc să treacă de gardul viu. Și copiii și câinii sunt considerați în La Cascada un fel de accesorii. Aici nu sunt acceptați copii care pun întrebări deranjante sau au observații pertinente la adresa adulților și nici câini care nu au pedigree. Cel mai agreat câine în cartier este golden retriever-ul sau labradorul – exemplarele aurii. Chiar și așa, câinii nu sunt lăsați să circule liberi de pe o pajiște pe alta, iar acestea sunt prevăzute cu sisteme de reținere a câinilor care folosesc electroșocuri. Cu toate aceste restricții, viața din La Cascada este plină de neprevăzut și uneori se poate sfârși brusc – tot în numele banilor. Cartea conține numeroase date politice, care sunt extrem de importante pentru a înțelege cum funcționează, dar mai ales cum poate fi distrus ecosistemul bogătașilor de carton din La Cascada.

Claudia Piñeiro (n. 1960, Buenos Aires) este o scriitoare şi scenaristă care a câştigat numeroase premii naţionale şi internaţionale. Văduvele de joi seara, filmul după romanul cu acelaşi nume al Claudiei Piñeiro, a fost lansat în 2009, cu o audienţă record.