Scriitorul Ernesto Sabato s-a stins la 99 de ani

de Virginia COSTESCHI

Prozatorul și eseistul argentinian Ernesto Sabato s-a stins azi, la 99 de ani. Timp de 73 de ani a fost un reper al culturii sud-americane, iar operele sale au trezit admirația lumii pentru spiritul latino-american.

De formație fizician, Sabato mărturisea la un moment dat că a ajuns scriitor în urma a trei crize personale. Prima s-a întâmplat când Stalin a preluat puterea în Rusia iar Sabato, un tânăr comunist idealist, a prevăzut totuși atrocitățile ce vor urma. A părăsit partidul, însă a rămas un nostalgic de stânga toată viața. S-a dedicat fizicii și astfel a ajuns la Paris, unde a trăit a doua criză personală. „În Paris am asistat la descompunerea atomului de uraniu, realizare disputată de trei laboratoare. Au câștigat nemții și la scurt timp au declanșat apocalipsa“, este citat Sabato într-un material publicat de Associated Press. A treia sa criză a fost mai mult o tranziție către viața de scriitor, ca urmare a dezamăgirii provocate de uzul științei.

În 1945 a publicat primul volum de eseuri, Unu și universul, urmat de romanul Tunelul, Despre eroi și morminte, Raport despre orbi, Abaddon, exterminatorul, Apologii și respingeri, Înainte de tăcere și multe altele.


Iată ce spune într-o postare fugare prietena noastră Daniela Zeca-Buzura: „În 24 iunie ar fi împlinit 100 de ani și elita mondială a literaturii s-ar fi grozăvit că e contemporană cu el. A făcut însă o pneumonie stupidă și a murit azi, în locuința sa din Santos Lugares. Argentinianul Ernesto Sabato mi-a plăcut totdeauna ca romancier și m-a impresionat ca om: avea un doctorat în fizică, a făcut studii de filosofie, a pictat și a scris, deși cunoștea că la capăt îl așteaptă tunelul…“

Găsiți cărțile sale aici: http://www.elefant.ro/carti/autori/ernesto-sabato-2949.html

Back to top