Se lansează „Benzile desenate și canonul postmodern” de Ion Manolescu

Ion ManolescuMiercuri, 11 mai, ora 18:00 la Muzeul Țăranului Român (Clubul Țăranului) va avea loc lansarea volumului Benzile desenate si canonul postmodern. În volumul lui Ion Manolescu  sunt cuprinse articole de istorie literară, cronici și studii de teorie literară și culturala grupate sub semnul culturii de consum și al noului canon constituit în a doua jumătate a secolului 20.

Vor veni la eveniment: Simona Popescu, Dodo Niță, Ana Chirițoiu, Oana Boca

„Amatorii de pariuri culturale vor găsi în Benzile desenate și canonul postmodern nu numai schiţa imprevizibilă și deseori fluctuantă a fenomenului literar autohton după 1989, dar și pronosticurile autorului, cu gradul lor de realizare sau eșec (apărute iniţial în reviste culturale autohtone și într-un volum de popularizare a literaturii române în SUA, articolele și studiile din această carte sunt republicate cu câteva minime revizuiri și completări) – Ion Manolescu.

„În plină «epocă de aur» ceaușistă, copilăria lui Ion Manolescu (n. 1968) a fost marcată iremediabil de revista franțuzească de benzi desenate Pif Gadget. Pentru «Johnny», ca și pentru o întreagă generație de copii născuți în perioada 1950-1970, acest săptămânal a fost singura cale de evadare dintr-o lume cenușie, tristă, dirijistă până în cele mai intime detalii. După cum spune chiar autorul, «Una dintre marile bucurii ale copilăriei mele venea adusă de poștaș în forma unei reviste în culori, ambalată într-un plastic moale și lipicios pe care îl miroseam îndelung, înainte de a-l deschide. Era Pif Gadget».” (Dodo Nita, autor al Istoriei benzii desenate românești. 1891-2010)

Ion Manolescu
s-a născut pe 15 aprilie 1968, la București. Este conferențiar doctor, activând în Departamentul de Literatura Română de la Facultatea de Litere din cadrul Universității București. Este bursier New Europe College, 1996-1997; Netherlands Institute for Advanced Study, 1998; New Europe College-LINK, 2005-2006; Wissenschaftskolleg zu Berlin, 2010. Dintre volumele publicate, amintim: Noțiuni pentru studiul textualității virtuale (Ars Docendi, 2002); Videologia. O teorie tehno-culturală a imaginii globale (Polirom, 2003), volum distins cu Premiul Asociației de Literatură Generală și Comparată din România (2004); O lume dispărută. Patru istorii personale urmate de un dialog cu H.-R. Patapievici (coautor, Polirom, 2004); Explorări în comunismul românesc (coautor, vol. I-II, Polirom, 2004-2005), volum distins cu Premiul Cuvântul (2006); Derapaj (roman, Polirom, 2006), volum distins cu Premiul special Observator cultural (2007), Premiul revistei Tomis (2007), Premiul Vladimir Colin (2008), mențiune internațională KulturKontakt și Bank Austria Literaris Wien (2008).

Back to top