Seara David Lodge la FILIT

Seara David Lodge la FILIT

Sunt sigură că diseară, Sala Mare a Teatrului Național Vasile Alecsandri din Iași va fi arhiplină. Pentru că este seara David Lodge. Un scriitor de ale cărei cărți eu am devenit dependentă în urmă cu vreo 15 ani. Sunt momente în care mă întorc la Schimb de dame ori la Bărbatul făcut din bucăți, pentru că îmi place cum pune Lodge cele mai delicate momente existențiale și cele mai importante interogații umane în fraze simple, clare, directe.

Dacă nu aveți vreme să ajungeți la Iași, vă ofer câteva date biografice, vă invit să citiți acest interviu cu David Lodge și să vă alegeți o carte, dint lista de mai jos.

David Lodge (n. 1935) a urmat cursurile Colegiului Universitar din Londra, iar după absolvire a obținut un master și un doctorat în teoria literaturii. Între 1960 și 1987 a predat la Universitatea din Birmingham, apoi s‑a dedicat în întregime carierei literare.

Reputat romancier, dramaturg și scenarist, David Lodge se numără astăzi printre clasicii în viață ai literaturii britanice. La acest statut a contribuit în mare măsură succesul trilogiei campusului universitar, alcatuită din romanele Schimb de dame (1975, distins cu Hawthornden Prize; Polirom, 2001, 2003), Ce mică-i lumea! (1984; Polirom, 2002, 2003, 2011) și Meserie! (1988; Polirom, 2002, 2003, 2012), ultimele două nominalizate la Booker Prize. La Editura Polirom i-au mai apărut romanele Gânduri ascunse, Terapia, Muzeul Britanic sa dărâmat!, Vești din Paradis, Răcane, nu ție bine!, Cât săntindem coarda?, Afară din adăpost, Autorul, la rampă!, Crudul adevăr, Mort de surd.

Cel mai recent roman tradus la Polirom este Bărbatul făcut din bucăți,  o reconstituire, în egală măsură romanţată şi minuţios documentată, a existenţei şi per­sonalităţii lui H.G. Wells, scriitorul vizionar care a pus bazele literaturii science-fiction şi a influenţat conştiinţa socială a sfâr­şitului de secol XIX şi a începutului de secolul XX. Ţintuit la pat de un cancer în fază terminală în casa lui din Regent’s Park, scriitorul în vârstă de 78 de ani îşi rememorează întreaga viaţă, întrebându-se dacă aceasta a fost un succes sau un eşec. Lodge schiţează cu veridicitate şi naturaleţe inegalabile copilăria şi adoles­cenţa lui H.G. Wells în sânul unei familii care nu-i înţelege aspira­ţiile, începuturile carierei sale scriitoriceşti pline de succes, care îl propulsează în scurt timp în cele mai înalte cercuri literare şi politice.

Vă recomand Lodge, începeți cu oricare dintre romanele sale, veți fi răsplătiți cu o lectură inteligentă, rafinată, memorabilă!

Back to top