Primul volum al trilogiei Namaste a însemnat pentru mulți cititori o revelație, nu doar literară. Este povestea căutării de sine, călătoria către esențe, după ce te scuturi de cele lumești – un job într-o companie unde se muncește în draci, pentru bani destui și nu-ți mai rămâne timp decât pentru o viață personală seacă. Cel de-al doilea volum este gata de lansare și își va duce cititorii în Nepal, un loc la fel de fascinant ca și India, prima destinație a lui Sega.

BookMag vă oferă în exclusivitate un scurt interviu cu Sega și în avanpremieră un capitol din Namaste. Un roman de aventuri spirituale in Nepal.

 

Experiența din India versus experiența din Nepal: fiecare e specială. Dar care dintre ele a fost mai intensă, mai bogată?

Greu de spus. Sunt experiențe care mai degrabă se completează în loc să se așeze într-o ierarhie. Dacă în India sufletul sărea din Sega la meditația dinamică, în Nepal sufletul îi iese pe nas de la atâta stat și meditat în izolare. Asta fără să punem la socoteală fabuloasa expediție spre Shangri-La în compania lui Lama, ghidul nebun, frățiorul nepalez al lui Zorba, grecul. Și, bineînțeles, fără să menționăm teribila noapte petrecută în arestul Oficiului de Imigrări din Kathmandu, după tentativa eșuată de a pătrunde în Thailanda.

 

Ce urmează după India și Nepal? Care este următoarea dumneavoastră destinație spirituală?

Nereușind să cucerească Țara Zâmbetelor cu zâmbetul său inocent, Sega se va întoarce în India și se va refugia o vreme în nord, la Dharamsala, acolo unde s-au refugiat tibetanii și Dalai Lama, după ce chinezii au invadat Tibetul. O va lua apoi din loc, trecând prin Rishikesh (capitala mondială a yoga), Varanasi (orașul sfânt) și Bodh Gaya (locul unde călugărul Gautama a devenit Buddha), oprindu-se în cele din urmă în Goa (locul unde va lua o pauză după atâta spiritualitate). Aici se va încheia trilogia Namaste, dar nu și călătoria lui Sega.

 

Prima carte Namaste a trezit în mulți dorința de a-și îndeplini un vis asemănător, iar asta e extraordinar pentru un scriitor. Probabil că în timpul perioadei de promovare ați întâlnit cititori care v-au spus impresiile lor. Care au fost cele mai frumoase confesiuni?

Sincer să fiu, nu am scris Namaste pentru a inspira pe cineva și, mai cu seamă, nu am scris ca să îndemn la visare. Am scris încercând să înțeleg ce am trăit eu acolo, la capătul pământului, am scris ca să mă descopăr. Și până să ajungă cartea la tipar, m-am întrebat adesea quid prodest? și de nenumărate ori m-a bătut gândul să renunț la publicare. Venind așadar în acest context, reacțiile cititorilor nu doar m-au surprins, ci m-au copleșit de-a dreptul. Mai cu seamă că acestea nu s-au încheiat odată cu promovarea primei cărți. Primesc constant impresii de la cititori și fiecare confesiune e frumoasă în felul ei. Dar nu se cade să vorbesc eu în numele lor și prin urmare le dau cuvântul. Câtorva, desigur.

„Bucureștiul e oribil pe vremea asta și tu m-ai luat de mână și m-ai dus în India. Atât de reală era senzația încât de abia așteptam să intru în metrou, să deschid cartea și să simt căldura acelei țări…” – Anca

„Cartea mi-a picat în mână într-un moment foarte potrivit din viața mea. M-am regăsit în fiecare pasaj, în pornirile, în gândurile tale… Parcă îmi aparțineau… Iar la final, starea în care ai părăsit India era și starea mea. Îți multumesc, cartea ta m-a ambiționat să plec într-acolo pentru același motiv care te-a determinat și pe tine să o faci.” – Adela

Saddhu care te puncteaza

„Am terminat cartea în două zile. În afară de partea cu dialogurile (lipsa cratimei m-a obosit puțin, trebuie să recunosc) ai scris delicios. M-am trezit râzând în hohote la câteva faze și m-am crispat în interior la altele. M-am regăsit în tine și ți-am fost alături la ‘greu’, ca un prieten credincios… Mă întreb dacă nu s-ar putea (am putea) pune bazele unui astfel de centru de retragere în România. Nu știu să existe vreunul și cred că ar fi folositor pentru mulți.” – Marius

„Este singura carte, în afară de cursurile din facultate, pe care am subliniat-o și pe care am marcat-o cu pixul (nu cu creionul). Arată groaznic, de parcă ar fi citit-o sute de persoane. Noroc că am primit-o și nu am împrumutat-o de la bibliotecă – aș fi primit cu siguranță amendă pentru maltratare cărții… Sunt bucuroasă că am reușit să citesc o carte atât de profundă.” – Daniela

„Datorită cărții tale, a experienței tale, am descoperit o lume pe care știam că o am înăuntrul meu, dar nu știam să o descopăr… să mi-o amintesc.” – Ana

Beloved Sega… Zbuciumul, întrebările, focul, dezamăgirile, zborul, căderea și toate trăirile pe care tu le-ai înghesuit între copertele astea (de fapt între obrajii tăi!) nu sunt doar ale tale… Tu ești doar mesagerul miliardelor de suflete chinuite, căci ai avut puterea, dăruirea și inteligența dublată de umor să zugrăvești aceste zbateri astfel încât să ni le recunoaștem. Citindu-te, noi ne citim pe noi. Râzând, noi râdem de noi. Plângând, noi ne plângem propriile suferințe… Cartea ta e măreață pentru că tu ai depășit ‘cercul nostru strâmt’ și ai reușit să ne scrii nouă despre noi. Îți mulțumesc cu sufletul deschis în numele tuturor.”  – Delia

“M-a pus Ducu să îi citesc din cartea ta… Dar tu înțelegi ceva, Ducu? Înțeleg tot! Și ce simți când înțelegi? Dorul lui Sega… Pentru el, scrii cel mai frumos din lume.” – Roxana (mama lui Ducu, 5 ani)

 

Ce faceți acum, după ce ați terminat și cea de-a doua carte Namaste?

Acum nu mai fac nimic. Aștept… Aștept lansarea cărții, care se va întâmpla la vară. Și când lansarea se va încheia, o să mă scutur de praful așternut în toți anii ăștia pe care i-am petrecut aplecat asupra tastaturii, o să înfulec o tavă cu jăratec și o să plec mai departe.

 

Câte sensuri poate avea Namaste?

De pe coperta primei cărți aflăm că salutul Namaste vine din nama și te, două cuvinte în limba sanscrită însemnând „mă închin ție”, Nama putând fi înțeles și ca renunțare la propriul eu în fața celuilalt… „Lumina din mine recunoaște lumina din tine”, „Amândoi suntem unul”, „Esența mea e totuna cu a ta” sunt alte câteva sensuri ale cuvântului Namaste. Sigur, toate acestea converg spre un înțeles lăuntric, dincolo de concepte și reprezentări, simțit cu inima.

Și dacă tot vorbim de Nepal, mie mi s-a părut că salutul Namaste suna acolo cumva aparte, poate și pentru faptul că acum 2500 de ani, în sudul țării de la poalele Munților Himalaya, s-a născut prințul Siddhartha care avea să devină Buddha, adică „cel treaz”… Îl salut pe Buddha din tine… Îl salut pe cel treaz din tine… Cam așa îmi suna mie Namaste în Nepal…

 

CAPITOLUL 25

What to do in Kathmandu

Primul lucru pe care l-am făcut după ce m-am trezit, am mâncat o omletă și am băut un ceai, a fost să aplic pentru viza indiană. M-am dus la ambasadă, la 50 de rupii distanță cu ricșa, și am depus cererea. Mi s-a spus că procesarea durează o săptămână. Prin urmare, am destul timp să trag o fugă până la Lumbini, unde s-a născut Buddha. Nu știu însă cum să ajung acolo și n-am nici pe cine să întreb, căci astăzi mai toate sunt închise, inclusiv agențiile de turism. E Dashain, o mare sărbătoare, și sadhușii înveșmântați în oranj, cu găletușe de tinichea pline cu vopsea roșie pentru însemnat în frunte contra câțiva bănuți, au năpădit Thamelul. Cerșetorii sunt și ei cu nemiluita, mulți veniți tocmai din nordul Indiei să sărbătorească Dashain alături de colegii

De toate pentru toti

nepalezi. La rândul lor, negustorii ambulanți profită de faptul că magazinele au lacătele puse și mă trag de mânecă să le cumpăr marfa la prețuri speciale de sărbători, fără concurență, my friend. Dar eu nu vreau să cumpăr nimic, my friend. Numai de cumpărături nu-mi arde mie. Aiurit cum sunt, mi-am uitat unul dintre cele două carduri într-un bancomat și nu l-am mai găsit când m-am întors să-l caut.

What to do in Kathmandu? Turiști din toate colțurile planetei au dat năvală zilele astea, nerăbdători să înceapă aventura. Aș vrea și eu să gust puțin din entuziasmul lor efervescent, din bucuria lor candidă de exploratori timizi în Shangri-La, care-și spun unii altora povești, înflăcărați. În general, sunt povești legate de rafting, junglă, circuite prin Annapurna și excursii la Tabăra de Bază, povești care trec razant pe la urechile mele în timp ce bântui ca o fantomă prin Thamel, labirintul-carusel, incapabil să găsesc ieșirea la suprafață lucrurilor.

Omul-fluier. Și omul-rucsac. Specii rare, la intersecția străduțelor. Unuia i-au crescut fluiere din bambus în spinare, celuilalt rucsacuri pe tot corpul. Și apoi manechinul cu cască de motociclist pus la intrarea în magazinul de țesături ca să atragă priviri. Aici înghesuiala-i mare, căci e vremea straielor noi, pentru Dashain. Ești mai frumoasă când te înfășori într-un pânză frumoasă… Și mai sunt vampirii din frasinii de pe bulevardul Kantipath, atârnând de crengi ca niște păsări moarte, un trib întreg de lilieci cu capul în jos, țipând lung, sfâșietor, iiiii, lumea oamenilor e o lume cu fundul în suuus, iiii… După-amiaza e a zmeielor lansate de copii de pe acoperișurile-terase, în vântul care se întețește, suflând dinspre apus. E prima zi când nu plouă cu ploaie, ci cu zmeie care se zdrobesc de asfalt. Și mai e refrenul “ch, chhh, chhhhhoooooaaaaach, pffffluuuuu, hrrrrm, hrrrm, chh, chhhh, chhhhoaoaaaa, pflu”, pe care-l fredonează toți nepalezii, horcăind în canon, adunând din fundul gâtului mici bombe vâscoase, flegme slobozite apoi cu naturalețe pe caldarâm. E de la noxe, iar ăsta-i sportul lor național, care nu ține cont de vârstă, sex ori statut.

What to do, what to do in Kathmandu? Seara, muzicanții se strâng din nou pe terase, pentru încă un recital. Ei cântă cu pasiune și stil, Coldplay, Bob Marley, Alanis Morisette, Nirvana, U2, Clapton, Bon Jovi sau Beatles, live in Thamel, iar după aplauze îndelungi și ovații, se retrag, modești, într-un colțișor, în jurul unei sticle de apă, pe care o trec de la unul la altul, ca pe o vadră cu vin. Revin pe scenă după numai câteva minute, căci repertoriul e lung și viața de noapte prea scurtă. Cu armele din dotare, jandarmii fac zid în fața teraselor unde se întârzie la bis. Nimeni nu pune presiune pe voi, dar ar cam fi timpul să mergeți acasă, copii. E ora 10, haideți, acum la somnic.

Orașul freamătă în prag de Dashain… Am plecat hotărât să-mi găsesc alt loc, dar iată-mă întors în același. Am ajuns înapoi la Machhapuchhre. Azi m-a furat peisajul, sunt curios mâine ce scuză o să mai inventez. What to do in Kathmandu? What to do?