SFmania 64
„Seniorii” nu mor

SFmania 64 „Seniorii” nu mor

Când am mai vorbit despre inițiativa lui Mugur Cornilă de a lansa la Eagle Publishing House o colecție specială, numită „Seniorii Imaginației. Integrala science fiction & fantasy”, am observat, mai întâi, faptul că un asemenea proiect era cu adevărat spectaculos și întru totul necesar. Traducerile din SF-ul anglo-american se înmulțiseră la modul exploziv după anul 2000, încât marile edituri păreau să le acorde credit exclusiv, în detrimentul cărților genului scrise de români. O revenire în scenă a anticipației noastre putea echivala cu o lecție de demnitate: ar fi arătat cititorului tânăr că avem contribuții notabile la dezvoltarea genului și, în plus, că unele dintre ele stau – ca valoare literară – chiar mai bine decât destule producții de serie ce ni se serveau drept distracție permanentă și model de creație. Afirmația mea n-are nicio legătură cu orgoliul naționalist, ea tinde doar să reintroducă datele problemei între niște dimensiuni corecte și utile ca repere de sprijin. Iar Editura Eagle chiar reușea o asemenea manevră în anii 2010 și 2011, când colecția amintită a reeditat, într-o ținută grafică potrivită cu gusturile acestui timp, volumele de povestiri și romanele unora dintre autorii noștri de SF cu o bună prezență în scenă la apariția edițiilor princeps. Cei vizați s-au nimerit să reprezinte un larg arc temporal, de la deschizătorul de pârtie Victor Anestin până la Sebastian A. Corn și Michael Haulică, aceștia din urmă reprezentând un moment bine afirmat din etapa recentă.

Am mai putea vorbi de ambițiile proiectului, lăudabile, cum am văzut, totuși exagerate. Cu un entuziasm debordant, sprijinit în latura sa practică pe o radicală schimbare de metodă editorială (cărțile urmau să-și alcătuiască tirajele din mers, în funcție de solicitări, tipărindu-se în regim de „print on demand”), Mugur Cornilă intenționa să readucă în spațiul public tot ce se editase ca SF românesc pe parcursul secolului XX. Sigur, într-o ordine ce ținea cont de valoarea autorilor și a cărților respective, însă reconstituind în final corpusul de lucrări ce îndreptățise anticipația noastră la existență și la atenția cititorilor de odinioară. Asta înseamnă că, pe lângă titluri indiscutabile, de felul romanelor lui Felix Aderca și H. Stahl, pe lângă seriile unor scriitori valoroși în gen, precum Vladimir Colin, Horia Aramă, Rogoz, Crohmălniceanu, Săsărman (și lista continuă, firește), ne-am fi putut aștepta să revedem între reeditări și producțiile semnate de I.M. Ștefan și Radu Nor, în mod precis datate, depășite de exigențele timpului actual, dar cu un incontestabil merit de pionierat la data când se publicaseră.

Nu voi fi eu acela care să critice ideea unei veritabile integrale SF&F, cu atât mai mult cu cât privirea istorică asupra genului se formează printr-o largă panoramare, tematică și motivică, însă și cu inevitabilele denivelări valorice existente în peisaj. Și e foarte probabil că un asemenea proiect s-ar fi putut realiza în timp, oferind generației actuale un ghid complet de lectură  specializată. Îndoiala mea, atâta cât era, avea în vedere ritmul aproape sufocant în care se anunțau cărțile reluate ale Seniorilor. Proiectul ar fi avut sorți de rapidă izbândă numai dacă s-ar fi putut baza pe finanțări masive, sau dacă editorul ar fi fost sprijinit cu adevărat de cititori: chiar evitând la modul prudent formarea de stocuri, cărțile reeditate își justificau existența doar de la un anumit tiraj în sus. Confruntat cu ezitările tinerilor de a-și investi constant micile economii în cartea SF de producție autohtonă, patronul de la Eagle s-a văzut la un moment dat în situația fie de a trage obloanele peste afacere, fie de a-și căuta parteneri noi pentru susținerea proiectului.

Un astfel de partener putea fi Nemira, editură puternică, bine consolidată de numeroasele sale traduceri din SF-ul internațional, și care de câțiva ani încoace se arată din nou preocupată de autorii români. Într-un fel, regret că o asemenea colaborare n-a fost posibilă, dar trebuie să admit că și Nemira putea avea propriile sale rațiuni de a dezvolta un proiect retrospectiv axat pe producția românească a genului. Botezată „Maeștrii SF-ului românesc”, seria respectivă și-a făcut loc în rama largă și îndelung forjată a colecției „Nautilus”, ceea ce poate promite o siguranță editorială greu de găsit pentru un proiect complet nou. Maeștrii tot un fel de Seniori ai imaginației sunt, însă un exercițiu semantic atent va elimina în cele din urmă confuzia pe care am fi tentați s-o facem între cei doi termeni. Dau un exemplu: Camil Baciu este, într-adevăr, un Senior al anticipației românești, iar sub această etichetă Mugur Cornilă putea reedita mai multe cărți scrise de acesta, bunăoară Planeta cubică și culegerea de trei nuvele intitulată Mașina destinului (alte scrieri, precum povestirile din Revolta creierilor, s-ar încadra mai curând – ideologic și estetic vorbind – într-un Juniorat cam jenant). Nemira s-a orientat bine pentru colecția proprie, fiindcă Baciu ajunge un veritabil Maestru abia cu Grădina zeilor, roman de maturitate, scris și tipărit cu un an înainte de plecarea definitivă din țară a autorului. În mod normal, n-ar trebui să mai vedem în serie alte cărți de-ale autorului în cauză, fiindcă i-ar contrazice tocmai titlul de Maestru. Asemenea probleme de nesincronizare între Senior și Maestru au apărut însă în unele cazuri (nu le mai comentez acum, fiindcă rândurile de față nu se vor o recenzie critică) și presupun că încă vor mai exista la unii dintre autorii deja clasici ai SF-ului românesc, acolo unde selecția va rata șansa de a înscrie în dreptul lor o capodoperă, preferând, din motive mai mult sau mai puțin sentimentale, un titlu comun.

În fine, genul are doar de profitat din ambele inițiative, iar eu, unul, sper să le văd rodind în continuare pe amândouă. Nu, nu-i deloc o greșeală de exprimare, chiar dacă de vreo doi ani încoace Editura Eagle și colecția ei de Seniori păreau înmormântate. Ca un anticipator optimist ce sunt, îmi permit să am un puseu de încredere. Măcar din convingerea fermă că Seniorii genului n-au cum să moară: printr-o maree de nume noi, de titluri noi, de modalități și experiențe aflate în plină efervescență, ei sunt împinși înainte de clipele astrale sub care au avut la un moment dat norocul să li se așeze inspirația.

Back to top