Simfonie în alb – când secretele trecutului te bântuie

Simfonie în alb – când secretele trecutului te bântuie

Un fluture multicolor zboară deasupra unei cariere de piatră interzise, în timp ce în penumbra unei case bântuie un monstru. Simfonie în alb este istoria a două surori, Clarice și Maria Inês, a căror copilărie ascunde un secret întunecat ce va influența cursul întregii lor vieți.

Romanul face referire nu doar la zona rurală din Brazilia anilor 70, ci și la atmosfera politică și socială a țării. O lectură excepțională, un roman foarte bine scris, o proză elegantă și memorabilă. Romanul, apărut în 2001, a primit Premiul portughez Jose Saramago în 2003, a fost finalist la Premiul pentru Traducere al PEN Center USA și a fost nominalizat la Premiul revistei Elle, ediția franceză.

Născută în Rio de Janeiro în 1970, Adriana Lisboa a făcut studii de muzică și literatură. A profesat o vreme în domeniul muzicii, a lucrat ca traducător de ficțiune, dar adevărata ei vocație a fost dintotdeauna scrisul. În 1991 și-a publicat primul roman, Os fios da memória (Firele memoriei), iar în 2001, Simfonie în alb a primit prestigiosul premiu pentru literatură José Saramago. Au urmat mai multe romane (Rakushisha, Azul-Corvo, Hanói), care i-au adus Adrianei Lisboa o reputație consolidată cu fiecare titlu publicat. Cărțile ei au fost traduse în douăsprezece țări.

 

Back to top