O coamă bogată, afro, plină de șuvițe sângerii, violet, mov și ciclam, ochii verzi luminoși, gura senzuală, o ținută gotico-vintage-smart casual, pantofi Baby Jane, un pachet de țigări care se consumă destul de repede și un discurs franc, într-o engleză studiată: autoarea finalndeză Sofi Oksanen, în vizită la București pentru lansarea romanului Purificare, editat la Polirom. Interviu în exclusivitate pentru BookMag.
Care este geneza romanului Purificare?
La început a fost o piesă de teatru, apoi mi-am dorit foarte mult să scriu această carte, și cum aveam deja materialul piesei la dispoziție, n-a fost prea greu.
Cum a fost primită piesa de teatru în țările europene în care a fost pusă în scenă și peste Ocean?
Din ce informații am primit, s-a bucurat de cronici bune, însă trebuie să ținem cont de faptul că fiecare piesă adaptată național a purtat amprenta regizorului. În plus, fiecare public reacționează în funcție de relația pe care o are cu trecutul țării sale. Bănuiesc că piesa e mai intens trăită în țările foste comuniste. Eu am văzut adaptarea portugheză și mi-a plăcut. Cea mai recentă adaptare a fost în Latvia, iar criticii au apreciat-o. E o frază interesantă într-una dintre cronicile din Latvia: „La sfârșitul piesei m-am întrebat dacă nu cumva durerile trecutului încă ne afectează prezentul, chiar și peste generații, chiar și într-un cotidian care nu mai are legătură cu abuzul și torționarii“.
Purificare este în curs de ecranizare și există și o versiune lirică, o operă. Ați fost implicată în aceste adaptări?
Nu, absolut deloc.
Românii cred că sunt destul de sensibili la tema descrisă în Purificare, deoarece aventurile Zarei sunt aventurile câtorva mii de tinere din România care au 
ajuns, în ultimii 20 de ani, „obiecte sexuale“ traficate de proxeneți și mafioți.
Da, și eu cred asta. Pentru unele dintre țările est-europene nu e chiar o ficțiune, este o temă socială gravă îmbrăcată într-o poveste. Oamenii din celelalte țări europene nu realizează asta. Astfel de tragedii se întâmplă când un sistem se prăbușește și apar anarhia, nesiguranța socială; oamenii sunt mai sensibili la promisiuni de bunăstare și ajung de fapt pe mâna unor infractori. Ceea ce s-a întâmplat până recent în Europa de Est cu traficul de persoane este în plin avânt acum în Africa. E cam aceeași situație.
Aliide, Zara și Ingel, cele mai puternice figuri feminine din carte, au fost inspirate din realitate?
Nu, sunt complet ficționale, nu m-a interesat să împrumut vreun personaj din viața reală.
Scriați în urmă cu trei ani într-un articol că arta poate vindeca rănile trecutului. În ce fel?
Dacă nu există o sursă publică și credibilă a evenimentelor istorice ori nu te poți identifica cu ea, atunci trebuie să cauți în altă parte. Altfel nu te poți construi, nu-ți poți defini identitatea. În regimurile opresive, povestea oficială este singura sursă, dar ea este produsul propagandei. În astfel de societăți, oamenii trăiesc într-o realitate modelată de interesele regimului. Mintea umană e construită și se hrănește cu diferite povești, iar cele emulate oficial le strivesc pe cele personale. Limbajul lor nu are nimic de-a face cu cel individual. De aceea cred că atunci când o națiune are de-a face cu un trecut problematic, e nevoie fie de mai multe povești, fie de rescrierea unora din trecut, în acord cu faptele reale, pentru a depăși unele momente critice ale istoriei.
Poveștile oficiale nu au legătură cu realitățile trăite de oameni. În sistemele dictatoriale, limbajul oficial este construit cu mare atenție, chiar cu talent, aș spune. Unele expresii sunt de-a dreptul anulate, scoase din discursul public, din circuitul public, din publicații. Presa nu lucrează pentru menirea ei de bază, informația, ci pentru a crea o realitate alternativă, fabricată de propagandă. Nu există libertate de exprimare. E o prăpastie. Și dacă ne gândim cât de mult au durat unele dintre aceste regimuri opresive și cât de mult a fost folosit limbajul instituit de ele, ne dăm seama cât avem de reconstruit.
Cum mintea umană funcționează astfel încât să nu simțim compasiune pentru numere, ele trebuie însoțite de povești. Da, spui că au murit mii de oameni în represiunile comuniste, dar dacă spui și cum trăiau, la ce visau, cum era viața lor reală, ce își doreau, cât și cum au suferit până la final, atunci ai o poveste care va sensibiliza sufletele și mințile multora. Nu poți simți numerele, nu te ating, nu te afectează, chiar dacă sunt legate de episoade istorice atroce. Dar dacă ajungi la inimile oamenilor cu o poveste, atunci poți să schimbi istoria!
Credeți că violența sexuală a fost doar apanajul cuceritorilor ruși, pentru a umili națiile pe care le-au supus după cel de-al Doilea Război Mondial?
Umilirea este o strategie de război veche de când lumea și folosită de toți cuceritorii, indiferent de nație și epocă istorică. N-a fost inventată de sovietici, dar li s-a potrivit, pentru că e ieftină, ușoară, eficientă.
Violența împotriva femeilor este o problemă comună societăților română și finlandeză. Știu că nu sunteți doar scriitoare, ci și o voce socială cu impact în astfel de chestiuni.
În Finlanda nu avem infracțiuni economice, nu avem prea multe scandaluri politice, dar sunt multe cazuri de violență domestică. Nu sunt la fel de multe crime pasionale, ca în Rusia sau în Republica Moldova, dar finlandezii sunt renumiți pentru abuzurile domestice, pe fondul consumului de alcool. Finlandezii beau mult. Avem o imagine frumoasă, iar numărul abuzurilor casnice nu se potrivește cu ea. Nu avem crime și execuții cum au alții, însă e o problemă care ne macină ca societate și care trebuie să fie rezolvată. Sistemul legal e problematic, de asemenea, și înțeleg că și în România e la fel.
Vă rog spuneți-mi câte ceva despre primele două romane ale dvs.
Stalin’s Cows (Vacile lui Stalin) este despre călătoria oarecum inițiatică a unei fete în Siberia. Titlul este un paradox, căci nu există vaci în Siberia, există doar capre. Este un roman despre trei generații de femei, despre avatarurile emigrației, boli de nutriție, ipocrizie. Baby Jane este o carte de altă factură, un roman de dragoste în care sunt inserate și descrise traume serioase, un sindrom de panică… Pentru romanul acesta m-a inspirat filmul What ever happened to Baby Jane.
Este vreun autor clasic care v-a influențat stilul sau v-a ambiționat să scrieți într-un fel anume?
Scriitoarea mea preferată din toate timpurile este Marguerite Duras. Îmi place stilul ei, apreciez muzicalitatea frazelor, construcția romanelor și cred că mi-am dorit ca și cărțile mele să aibă, măcar pe alocuri, aceeași muzicalitate. Îmi mai place Kazuo Ishiguro. În adolescență citeam multă mitologie, povești arhaice, foarte diferite de ceea ce se scrie și de ceea ce scriu și eu acum.
Credeți că a fi scriitor este echivalent cu a avea o misiune, poate aceea de a contribui la schimbarea socială?
Cu siguranță! Schimbi lumea din jur când scrii o poveste care atinge și impresionează mulți oameni. Poți să spui ce gândești despre multe lucruri. Știu că în România situația politică nu e prea clară și scriitorii sunt mai degrabă prezențe discrete în viața publică. Dar mi se pare greșit să nu te implici și să nu contribui la schimbarea socială. Cineva trebuie să vorbească. Autorii finlandezi nu sunt nici ei prea activi, e puțin trist. În anii 70 a existat la noi un val de activism social și politic, cred că scriitorii de acum reacționează la acel exces de exprimare a opiniilor de atunci. Nu mi se pare corect. Scriitorii trebuie să fie implicați în politică. Trebuie să li se audă vocea. Mai ales în chestiunea drepturilor sociale, a libertăților civile, trebuie să spui ce crezi! E adevărat că un discurs înseamnă responsabilitate, dar tocmai de aceea un om care știe să mânuiască vorbele trebuie să iasă în față și să spună ce gândește.
Înainte de a veni aici, ce știați despre România?
Despre Eugen Ionescu….știu că s-a născut aici, dar spre finalul vieții nu se mai considera român. Îmi place mult Ionescu. Și mai e un monument ciudat în fața unui mall din orașul meu natal. O operă stranie, din ciment, a unui artist modern. Pentru că era foarte urâtă, oamenii i-au spus „monumentul lui Ceaușescu“.