Etichetă: costi rogozanu

Un thriller cinstit. Kasparov şi Muhammad Ali într-o singură persoană

Inchizitorul lui Mark Allen Smith. Ştiţi cum sînt filmele alea cu buget măricel, dar cu pretenţii minime de la noi şi de la dispoziţia noastră pentru artă cinematografică. Le simţi ca foarte cinstite. Uite, mă, ăsta mi-a dat un film uşurel dar n-a încercat să mă păcălească nici că e vreun mare subtil, nici n-a făcut rabat de la calitatea efectelor speciale. Ar fi o crimă să nu ecranizeze rapid cartea.

Continue Reading
Ce s-a ales de Dumnezeu şi de Joy Division?

Cartea lui Boris Buden, Zonă de trecere. Despre sfârşitul postcomunismului, a picat perfect în România acestui 2012 în care opoziţia Est-Vest a părut să prindă contur din nou. Şi de cînd a fost tradusă pare să tot ofere răspunsuri simple unor situaţii aparent complicate. Buden nu a făcut altceva decît să descrie diverse nuanţe poscomuniste în spaţiul ex-iugoslav (Buden e croat, dar are o activitate mult peste graniţele ţării de origine, publică şi e prezent constant în scena publică germană sau austriacă).

Continue Reading
„Nu, nu va fi război, sînt prea complexe relaţiile financiare“. Am mai auzit asta?

Ian Morris e un autor generos. Nu pierde vremea cu dezvoltări în o mie de cărţi a fiecărei frînturi de idee. A strîns în De ce vestul deţine încă supremaţia tot ce se putea: experienţa de arheolog, lecturi critice ale confraţilor istorici, ipoteze interesante, idei, filme şi cărţi SF care-l pasionează sau amuză, parabole, pilde pline de învăţăminte. Morris e un show man academicos. De aia v-aş sfătui să nu vă lăsaţi speriaţi de cele peste 500 de pagini.

Continue Reading
Ion Ianoşi: „Dacă lumea trăită de mine a fost rea, nici cea pe care încă o contemplu azi nu e bună“

E unul dintre cele mai bune titluri de carte românească din ultima vreme: Internaţionala mea. Sintagma acoperă perfect ce se ştie şi cum se prezintă Ion Ianoşi, profesor de filozofie cunoscut, asumat de stînga, mereu dornic de argumentaţie atunci cînd aude anticomunişti isterici înjurînd fără rost la răposatul Marx. Memoriile lui Ianoşi, de peste 800 de pagini, pot speria dar eu spun că avem mai multe categorii de cititori care ar putea fi interesaţi:

Continue Reading
Ce să citeşti dacă n-ai mai deschis o carte de literatură după ce-ai terminat-o cu BAC-ul?

E o întrebare bună pusă de un prieten. Mulţi posibili cititori ar putea fi descrişi cam aşa: de la BAC n-au mai deschis o carte de literatură. Au citit strict texte de specialitate care i-au ajutat sau texte de distracţie. Nu s-au mai atins de literatură. Ştiri, analize, textuleţe supid amuzante. Zona ficţională a fost saturată cu filme. Deci pauză mare de literatură. Ce le-aş recomanda celor care vor totuşi să reintre în ritm cu cititul.

Continue Reading
Amintirile lui Crohmălniceanu  Lectură obligatorie

Dacă nu aţi citit-o pînă acum, lăsaţi tot deoparte şi citiţi-o. E vorba despre Amintirile deghizate ale lui Ovid S. Crohmălniceanu (o nouă ediţie, prima dată a apărut în ’94). Nu e pentru liceeni care vor să dea BAC-ul şi apoi să uite că există literatură. Deşi eu le-aş recomanda-o ca să vadă ce lume complicată şi nebună a crecut în unele momente literatura română, cel puţin în cele două mari perioade de maximă glorie, glam, putere: interbelicul şi, mai mult, comunismul. Lumea starurilor pop păleşte rapid numai dacă urmărim relatările despre un Ion Barbu care-şi număra „nimfele pe care le-a străpuns cu lancea şi ajungea pe la 3000 şi ceva – memorialistul notează hîtru că nu mai ştie exact numărul spus de poet.

Continue Reading
Peştera din mall

Romanul Peştera al lui Jose Saramago face parte din seria începută în 1995 cu Eseu despre orbire şi continuată cu Toate numele sau Intermitenţele morţii. Ce s-a schimbat din 95? Trecerea la parabolă (anticipată totuşi şi mai devreme în Pluta de piatră), renunţarea la textul realist-magic-istoric din Istoria asediului Lisabonei sau Memorialul mînăstirii, adică acel Saramago deja clasicizat, premiat cu Nobel etc.

Continue Reading
Antidot împotriva profeţilor falşi

Librăriile s-au umplut şi la noi de ceva ce blochează întotdeauna o luptă consistentă de idei. Aşa, ca pe nişte cavaleri ai delirurilor de toate felurile, i-aş pune într-o barcă pe Puric şi a sa mistică de selfhelp pentru corporatişti şi foşti ţărănişti. De cealaltă parte ar sta ateii profesionişti apucaţi, gen Dawkins. Zgomotul făcut de ei îngroapă studiile serioase filozofice, teologice, eseurile cu adevărat vii şi novatoare într-un domeniu în care fie erudiţia, fie vioiciunea sclipitoare joacă rol determinant.

Continue Reading
Back to top