Etichetă: dora constantinovici

Când omul devine o insulă

Cel de-al doilea volum al (auto)biografiei lui Coetzee, Scene de viață provincială II sau Tinerețe, cuprinde perioada de studenție și primii ani de angajat ai scriitorului. Ajuns la Universitatea din Cape Town ca să studieze matematica acesta își asumă sărăcia cu stoicism încercând în primul rând să-și demonstreze lui și apoi și celor din jurul său că fiecare om este până la urmă o insulă; nu ai nevoie de părinți (sau de altcineva) ca să te descurci. Mănâncă frugal, se îmbracă modest și deși conștient că burgerii (fermierii independenți) cu mașini râd de sandalele lui ieftine care îl trădează și se degradează atunci când plouă, se îmbărbătează cu gândul că într-o zi le va da peste nas devenind celebru. Din punctul lui de vedere, orice artist, chiar și Picasso, trebuie să sufere pentru a putea crea.

Continue Reading
Femeia care refuză să tacă

În 1989, Ayaan Hirsi Ali, musulmană din Somalia, a fost de acord cu fatwa (sentința) împotriva lui Salman Rushdie. Apoi, după ce s-a mutat în Europa, și-a schimbat părerile și s-a răzvrătit împotriva Islamului. Iar după ce și regizorul Theo van Gogh, cu care colaborase pentru un film în care se vorbea despre violența în familiile islamice a fost ucis, Ayaan a devenit unul dintre cei mai vânați critici ai Islamului. A fost amenințată cu moartea chiar de ucigașul lui Theo van Gogh, Mohammed Bouyeri care i-a lăsat o scrisoare în care o anunța că ea e cea care urmează.

Continue Reading
Uneori e mai bine să fii hardware decât software

Bradbury parodiază cu succes societatea britanică din anul 1986, an glorios al guvernului Tatcher care tăia cât putea din implicarea statului în viața economică încercând să transforme piața liberă într-o bază a creșterii economice și...a libertăților individului. Era o lume a tăiatului de panglici la inaugurarea unor noi tronsoane de autostradă, se retezau școli, se forfeca sistemul de sănătate, se închideau teatrele, se reduceau cheltuielile publice și toate acestea împărțeau țara în două categorii de oameni: cei tăiați și cei care tăiau, săraci și bogați.

Continue Reading
Despre amintirile întunecate ale unei familii strălucitoare

În vara anului 1924, în timpul unei petreceri strălucitoare și decadente, pe ritmuri de jazz, pe malul unui iaz de pe proprietatea familiei Hartford, se aude un foc de armă. Poetul Robbie Hunter s-a sinucis iar singurele martore ale evenimentului (aparent) sunt surorile Hartford: Hannah și Emmeline. În urma morții lui Hunter, cele două nu-și vor mai vorbi toată viața.

Continue Reading
Perioada în care scrâșnești din dinți și înduri

Viaţa la țară, în anii 50, undeva în vestul Africii de Sud, într-un mediu plin de inegalități sociale dar mai ales de prejudecăți rasiale, cu o familie ciudată, atee și scandaloasă – după standardele orășelului Worcester - îl transformă pe micul John. Dintr-un băiețel precoce el devine un egoist rece care-și urmărește doar propriul scop, propria plăcere. Este conștient de forța egoismului propriu și de cruzimea sa personală – imensă alături de cea comună a celorlalți copii și mai degrabă comparabilă cu cea a adulților. Pentru că el, băiatul în vârstă de doar 10 ani nu este ca alți copii, nici ca cei englezi, nici ca cei afrikaans, el este un copil cu inimă rece, de piatră. Minte constant pentru a-și acoperi micile defecte, imperfecțiunea care i se pare că se datorează în totalitate mamei sale și a felului în care a fost crescut. Copilăria sa nu seamănă deloc cu copilăria din Enciclopedia copiilor. Nu este plină de povești și floricele ci reprezintă doar o perioadă pe care abia așteaptă să o depășească, o perioadă neagră a neputinței și a frustrărilor.

Continue Reading
În spatele fiecărui mare om stă un cont anonim

Detectivul Nick Belsey se trezește într-o dimineață, devreme, la ora la care primele mașini cu navetiști încep să circule, pe o colină din estul cartierului londonez Hampstead Heath. Trezirea nu îi este plăcută, nu doar din cauza frigului de afară, ci și pentru că nu-și amintește ce caută acolo iar gustul de pământ și mirosul de sânge (al lui) și de scoarță putredă nu prevestesc nimic bun.

Continue Reading
Douăzeci și două de adagiouri pentru Sarajevo

Dacă ție nu-ți pasă de război, războiului îi pasă de tine. (Lev Troțki) Violoncelistul stă la fereastra apartamentului său de la etajul doi și privește o coadă la pâine din orașul Sarajevo. Coada e formată din oameni mai mult sau mai puțin cunoscuți, unii sunt vecini de-ai săi, alții chiar prieteni. Violoncelistul cântă Adagio-ul în Sol Minor al lui Albinoni încercând să readucă puțină speranță într-un oraș căzut pradă mortierelor și gloanțelor.

Continue Reading
Omul, animalul care cere explicații, care vrea să știe de ce…

Stelele, pământul, mlaștina, râurile și cursurile lor, familiile, morile vechi, berea, malțul, Revoluția Franceză, paznicii, țiparul care evadează din chiloții bleumarin ai unei adolescente (în care ajunsese absolut întâmplător) într-o după-amiază de vară, absolut totul are o istorie. Iar pentru a afla aceste istorii personale, naturale, familiale este de ajuns ca omul să întrebe necontenit: de ce? Curiozitatea – iată motorul care ne face să funcționăm. Singurul argument care justifică existența unei materii atât de vădit plictisitoare pentru elevi cum este istoria.

Continue Reading
Loaza, c’est moi!

Părinții mei au fost amândoi profesori și spuneau frecvent că nu există copii proști ci doar copii nereceptivi (din diverse motive), unii chinuiți de muncă sau nevoi acasă, fără putere de concentrare. Așa că am fost de la bun început familiară cu teoria lui Daniel Pennac în ceea ce privește loazele. Lenea și obrăznicia nu sunt explicațiile pentru rezultatele școlare slabe ale unui elev. Elementul forte, cel pe care prea puțini profesori știu să-l elimine din viața unui școlar, este frica acestuia. Frica de penibil, frica de ce vor spune colegii dacă greșește, frica de a fi veșnicul purtător al notei 4 și provocator al silei profesorului care îl interoghează. Eliminarea acestei frici, acestui zăvor care nu dă nici o șansă informației să circule prin mințile elevilor slabi la învățătură a devenit prioritatea sa numărul unu atunci când Pennac a devenit profesor.

Continue Reading
Back to top