Etichetă: edituri

Ce să dăruiești? O carte!

Perioada sărbătorilor e pentru mine un soi de chin, pentru că la început încerc să iau pentru fiecare un cadou special, spectaculos, memorabil. Și am o tonă de idei, dar fie nu găsesc mărimea, fie nu-mi place culoarea, fie parcă nu e momentul, fie mă răzgândesc...Nu știu cum fac, dar după ce fac lista de beneficiari ai darurilor, bugetul, opțiunile....pentru cei mai mulți dintre ei cumpăr cărți. Și apoi tremur de nerăbdare să le citească, să-mi spună cum au fost, dacă mai vor și la anul...tot cărți.

Continue Reading
Gaudeamus 2012. Câteva sugestii, ca să nu vă rătăciți în târg

După cum știți la Gaudeamus 2012 ar trebui să aibă loc nu mai puțin de 650 de evenimente. Cum să le alegi pe cele mai interesante și cum să poți asista la cât mai multe? Ca să vă ușurez alegerea, o să fac o trecere în revistă a celor mai notabile apariții editoriale, astfel încât, chiar dacă nu ajungeți la lansare, să știți unde găsiți cartea sau cărțile care vă interesează. Încep cu editurile mari, care și de data aceasta s-au pregătit temeinic pentru întâlnirea cu cititorii.

Continue Reading
Back to top