Cu Pamuk am avut dintotdeauna o relație stranie. La fiecare carte începutul mă atrage, lumea lui mă fascinează, apoi mă poticnesc în vreo descriere, care nu sună rău deloc, dar pare că e prea dantelată. Ferrante, în schimb, mă duce până spre final trezindu-mi tot felul de reacții, dar după ce închid cartea mi-e cam...