oana dusmanescu | BookMag

Familia e locul unde te simţi vulnerabil.
Şi asta te face mai puternic

Nimeni nu cred că ştie cum este să creşti şi să te dezvolţi într-o familie funcţională, căci absolut toate familiile din lume au gradul lor de disfuncţionalitate. Cu cît familia este mai numeroasă, cu atît nebunia şi ciudăţeniile celor din cadrul ei sînt mai spectaculoase şi mai neobişnuite. Şi mai pline de umor, mai ales dacă povestea de familie se naşte din creierul şi sub tastele lui Jonathan Tropper, care probabil mai întîi a spus o glumă bună şi de-abia după aceea a învăţat să vorbească omeneşte.

Vieţile nerostite de după marele val

Emmanuel Carrere se dovedeşte empatic în scrierea sa. Empatia este prima calitate de care a avut nevoie în dificila misiune de a descrie, cu implicare, dar şi cu sentimentul de bucurie că nu i se întâmplă lui toate acestea, reacţiile prin care trec oamenii când pierd pe cineva drag şi pierderea este fără întoarcere.

Nu toate Magdalenele sunt românce

Sau, de fapt, ştiţi ce? Nici nu mai contează naţia, ci numai trasele fine care ne amintesc despre originea, tradiţiile, rădăcinile noastre. Căci globalizarea îşi infiltrează tentaculele cam peste tot şi nimeni nu scapă de contaminarea celui de alături, căci globalizarea pare a fi viitorul, cu bunele şi cu relele sale.

Secretul din computer

Cartea Melaniei Gideon îşi are locul ei cu siguranţă în raftul de chick-lit. Cu toate acestea, deşi rândurile sunt scrise în ritm alert, simpatic şi atrăgător – condiţii de bază pentru o lectură lejeră – Soţia 22 pune nişte probleme de care majoritatea femeilor şi-ar dori să uite. De aceea nu sunt foarte sigură că reprezintă cea mai potrivită carte, mai ales dacă simţi că vârsta de 40 de ani (şi mai ales peste) îţi provoacă o sincopă de gândire şi de funcţionare. Sau poate tocmai de aceea ar trebui să citeşti volumul acesta aparent uşurel şi relaxant, ca să-ţi vină idei despre cum să tratezi îmbătrânirea inevitabilă (cine crede altceva despre sine are probleme grave), despre cum să renaşti, despre cum să te reactivezi şi să trăieşti din nou.

Cum văd boierii copilăria

Aţi citit La Medeleni? Dacă ziceţi „nu, tind să nu vă cred, mai ales dacă sunteţi de gen feminin. Din copilărie. Amintiri scrisă de Radu Rosetti este un fel de La Medeleni, mult mai neromanţat decât opera lui Ionel Teodoreanu. Stă ca mărturie credibilă şi directă a unei epoci, jumătatea secolului XIX trăită în dulcea Moldovă, văzută şi povestită prin ochii unui copil. Nu prin ochii lui Nică a lui Ştefan a Petrei, e adevărat, ci prin ochii unui copil cu stare. Căci Radu Rosetti, înainte de a fi scriitor, istoric, genealogist şi politician, a fost copil. Odrasla unor oameni cu stare – părinţii săi au fost logofătul Răducanu Rosetti şi domniţa Aglae Ghica, nici mai mult, nici mai puţin decât fiica domnului Moldovei, Grigore Alexandru Ghica.

Inocența – lumea paralelă care te salvează

Pentru Harri, totul e greu. Dar vocea lui, care spune povestea străzii și a supraviețuirii în cartea Și porumbeii vorbesc englezește, este atât de dulce, de pozitivă și de copilăroasă, încât toate nenorocirile și nedreptățile vieții încep să pară ușoare.

Zânele vin din cărţile pentru adolescenţi

Dragă cititoare, îţi mai aduci aminte de varianta ta inocentă şi copilăroasă, când îţi doreai din toate puterile să fii zână? Să faci vrăji bune, să zbori cu aripile tale translucide, să poţi să devii nevăzută într-o răsuflare şi să pluteşti peste tot mai mereu înconjurată de o pulbere fină-fină, de aur şi diamant?

Atingerea rece a gheişei

Nu, încă nu am pătruns dimensiunile şi ascunzişurile sufletului nipon. Încă nu le înţeleg cultura, umorul, prejudecăţile sau, dimpotrivă, deschiderile. Nu îi simt cum s-ar cuveni, probabil, după cum cred cu tărie că, în ciuda eforturilor de toate felurile, nici ei nu ne pricep pe noi, europenii, sau, extinzând, pe noi, caucazienii.

Copiii mici se pierd şi sub umbrele serii

Aţi văzut filmul Gone Baby Gone? 2007, Ben Affleck, Casey Affleck, Morgan Freeman, Ed Harris? Dacă l-aţi văzut, e foarte bine. Acum aveţi ocazia să citiţi şi cartea care a inspirat pelicula ce spune povestea mişcătoare a fetiţei de patru ani dispărute din casa mamei sale. Amanda, copila care nu e de găsit, este simbolul miilor de puştani care dispar zilnic de lângă familiile lor în Statele Unite ale Americii. În metropole, în oraşe mici, nu are importanţă.

Bolnav de cărţi: Giancarlo Repetto

Da, da! Bibliomania este o boală. Ca multe altele. Descrie dependenţa de cărţi, gândul doar la ele, existenţa doar prin paginile lor. Nu e o suferinţă uşoară, chiar dimpotrivă. Produce alienare, obsesii, dar şi crearea şi perpetuarea iubirii faţă de aceste obiecte şi, mai ales, faţă de conţinutul lor.

Timpul modelat, timpul explicat, timpul adrenalinei

De la 5:36 dimineața până la 7:51 seara. Atât este timpul efemer al acestui roman în timp real. Cu mențiunea că unele amănunte necesare poveștii rapide se petrec înainte de aceste 13 ore în care ancheta forțelor de poliție sud-africane se împletește, pentru setea de informații a non-africanului de rând, cu contextul social și politic actual din țara aceasta atipică de la celălalt capăt al lumii.

Cartea ca o crimă

Dacă își închipuia cineva că vremurile pline de romantism în care arta cerea sacrificii la propriu s-au încheiat de mult, nu l-a citit, evident, pe Andrew Wilson. Cartea sa, Minciuna, este exemplul cel mai bun că Meșterul Manole și-a unit, la un moment dat, destinele cu Dr. Jekyll și Mr. Hyde dintr-odată, zămislind împreuna o poveste despre creația perversă, presărată cu păcat, cu interzis, cu crimă și cu foarte, foarte puțină remușcare, necesară pentru a sublinia, totuși, natura cât de cât umană a personajelor.

Etichetă: oana dusmanescu