Etichetă: serial

SFmania 70 Premii și premii

Scriitorul e sensibil la premii, în care vede o recunoaștere publică a creației sale. Poate de aceea și există premii literare peste tot în lume, unele ajunse la notorietate, altele, puzderie, mai degrabă anonime, fiindcă sunt inventate pentru a gâdila orgoliul unor anonimi. Nici SF-ul de pe indiferent ce meridian geografic nu rămâne străin de instituția premiilor, pentru că și autorii genului sunt, de la un nivel în sus, scriitori, iar în rest, amatori ai condeiului poate tot atât de orgolioși ca profesioniștii.

Continue Reading
SFmania 69 Origami

Chiar recunoscând cinstit că nu sunt un mare amator de origami, nu contest pasiunea altora pentru acest joc al dexterității (artă, spun ei, ba chiar și act magic, capabil să farmece copiii și pe cei ce și-au păstrat sufletul copilăriei la orice vârstă) bazat pe plierea unei coli de hârtie până apar din strădania aceasta iscusită și răbdătoare diverse figuri: de la avioane și solnițe, până la flori, păsări, dinozauri și personaje celebre din filme ori din cărți.

Continue Reading
SFmania 51  Un „cult“ al maeștrilor

Citesc cu interes seria de articole Cum m-am făcut solarisian de Dănuț Ungureanu, unde autorul, astăzi unul dintre reputații scriitori de SF românesc (dacă ne gândim la povestirile sale din volumul Marilyn Monroe pe o curbă închisă, de curând reeditat de editura Tritonic, la Basmele geostaționare și la romanul Așteptând în Ghermana), își consemnează cu umor primele contacte cu cenaclul Solaris. Însemnările mele de astăzi pleacă de la un moment legat de participarea cenaclului bucureștean la Convenția națională din 1981 (pe timpuri acestor manifestări publice ale anticipației li se spunea, în ton cu limbajul ideologic oficial, „consfătuiri pe țară).

Continue Reading
SFmania 50  O controversă estetică

Printre problemele teoretice pe care și le-a pus SF-ul nostru în a doua jumătate a secolului trecut, nu prea multe țin de o estetică propriu-zisă a creației. Unele au vizat definirea – și redefinirea – genului, altele conținutul specific și relațiile cu domeniile de frontieră față de care trebuiau stabilite înrudiri și delimitări, iar celelalte puneau în discuție limitele imaginației, ori segmentul de public căruia anticipația părea să-i fie destinată. Chestiunea de estetică la care mă refer acum, cu o telescopică privire retrospectivă, e interesantă din mai multe puncte de vedere.

Continue Reading
SFmania 44  Unde dai şi unde crapă

Pe măsură ce pătrunzi în biografia autorilor de literatură speculativă, încerci şi unele surprize în raport cu imaginea dedusă subiectiv din paginile semnate de ei. Apar, vreau să spun, diferenţe între portretul sugerat de operă şi cel rezultat din documentele de identitate proprii, completate cu tot ce pare să fi fost autoconstrucţie deliberată, în ton cu însăşi firea celui ajuns la un moment dat şi în postura de scriitor.

Continue Reading
SFmania 38  Canonul în schimbare

Nu e tocmai limpede cine construiește prejudecățile referitoare la genul nostru. Cu alte cuvinte, dacă ele au apărut ca un soi de produs folcloric, în spatele căruia trebuie văzută o masă anonimă de cititori, sau, dimpotrivă, sunt rezultatul limitărilor, comodității și chiar al ignoranței criticilor literari, toate acestea, spre a nu fi recunoscute public, secretând un justificat – pentru ei – complex de aroganță culturală. Fapt e că, indiferent de posibila lor origine, prejudecățile intră și în canonul critic, de unde impun judecăți aproximative, unele din start eronate, dar făcute să circule o vreme ca și cum ar fi îmbrățișat temeinic statutul definitivului.

Continue Reading
SFmania 37  „Clasicism“ în science-fiction

N-am avea nicio șansă în studiul acestui fenomen pornind de la definițiile care dirijează noțiunile de clasic și clasicism spre antichitatea greco-latină. SF-ul reprezintă un fenomen modern, în ciuda pretențiilor unora de a-i afla rădăcinile la Platon, Aristofan, sau măcar în textele lui Lucian din Samosata. Putem căuta, însă, cu folos, un aspect clasic chiar în interiorul genului nostru, măcar pentru a înțelege o creștere istorică a conținutului acestuia din urmă, precum și caracteristicile sale actuale.

Continue Reading
SFmania 36  Pe românește sau pe „limba globală“?

Nu de puține ori, în interviuri sau în articole, mai ales poeții noștri au tendința să afirme metaforic că „patria lor „e limba română. Dacă nu mă înșel, expresia a plecat de la Nichita Stănescu, dar a fost atât de des folosită vreme de vreo patru decenii, încât circulă ca banul cel bun, vorba cronicarului, pregătindu-se să intre în dicționarele de proverbe și înțelepciuni autohtone. Ea vrea să spună eventual că poezia e intraductibilă, ori măcar greu de transpus în altceva decât tiparele originale; că unele scăpărări izbucnite la contactul cuvintelor alese cu grijă nu mai pot fi re-create cu ușurință într-o altă limbă, iar traducătorul se dovedește a fi traditore chiar și atunci când, beneficiind de cultura limbilor străine, se întâmplă să fie autorul însuși.

Continue Reading
Back to top