Mărturisesc că găsesc mereu amuzantă această formă de umor anglo-saxon în care întrebării „de ce?“ (rostită pe orice tonalitate, de la cea a simplei curiozități benigne până la inflexiunile iritate ce pregătesc lansarea unei contestări) i se răspunde tot printr-o întrebare, în mod deliberat deconcertantă: „de ce nu?“. O asemenea replică deplasează discuția, nu neapărat...