Mă întreb dacă amatorii de literatură SF sunt conștienți că genul lor favorit datorează enorm unor anumiți scriitori care au imaginat primii o anumită temă, au făcut-o cunoscută întregii lumi și au oferit o pâine bună de mâncat generațiilor următoare de autori. Nimeni nu-și închipuie acum literatura SF fără mașina timpului, nimeni nu acceptă ideea că o călătorie în timp este imposibilă – iar literatura de toate genurile ar fi fost mult mai săracă dacă H.G. Wells nu și-ar fi imaginat călătoria în timp.

Asemenea gânduri îmi treceau prin cap când am citit romanul lui John Varley, Mileniu. Varley e un scriitor premiat și apreciat în întreaga lume, dar cunoscut prea puțin în România. M.D. Pavelescu, cunoscutul traducător și promotor al genului, care a condus revista CPSF în perioada 1990 – 2000, a publicat o serie de  povestiri ale lui Varley în revista respectivă, dar altfel, autorul american nu s-a bucurat de atenția editorilor din țara noastră. Tot M.D. Pavelescu a tradus și a publicat în colecția SF pe care o coordonează, o colecție a editurii TREI, romanul despre care vreau să vă vorbesc.

Povestea e clară de la bun început: avem de-a face cu două relatări paralele, două rapoarte care descriu aceleași evenimente, văzute din două puncte de vedere diferite. În esență, subiectul rapoartelor îl constituie un grav accident aviatic: două aeronave s-au ciocnit în zbor, toți pasagerii au pierit… Un șir de rapoarte este completat de Bill Smith, un specialist care este consultat de autorități în cazul unor catastrofe de acest gen, pentru a le descoperi cauza. Alte rapoarte sunt scrise de Louise Baltimore, o persoană care trăiește într-un viitor îndepărtat.

Deci cititorii află din primele pagini că există un grup de oameni din viitor care intervin în cazul catastrofelor aeriene, răpind victimele cu câteva secunde înainte de moarte și înlocuindu-le în avioanele sortite pieirii cu simulacre menite să ascundă intervenția lor.

Și atunci, care este motivul pentru care mai citim povestea, din moment ce știm din primele capitole despre ce-i vorba?

O citim pentru că povestea e mult mai complicată, iar ceea ce v-am destăinuit este doar pretextul declanșării unui șir de evenimente trepidant, captivant și foarte interesant.

În primul rând, Varley face o grămadă de speculații pe marginea paradoxurilor temporale – iar cei care cunosc subtilitățile genului îi vor aprecia imaginația și logica de povestitor.

În al doilea rând, autorul se joacă subtil cu ideile și ne face să asistăm la numeroase răsturnări de situații. Astfel, în ciuda faptului că vom avea impresia că știm de la început care-i firul epic, vom descoperi curând că, de fapt, am fost înșelați în mod deliberat, că autorul urmărea alte scopuri decât cele pe care ne-a făcut să le bănuim.

În al treilea rând, Varley este celebru pentru eroinele sale, inteligente, frumoase și – mai ales – credibile. Sincer vorbind, Bil Smith mi-a părut de multe ori un tip banal și mediocru, dar Louise Baltimore m-a încântat ca personaj.

Adică vreau să vă spun că avem de-a face cu o carte plăcută, care se citește ușor – și, după ce o citești, te pomenești că, în ciuda aspectului său facil, cartea asta a reușit să-ți dea de gândit. Fiindcă este o carte inteligentă, scrisă pentru oameni inteligenți.