Psiholog la Universitatea Oxford şi fost consultant pe probleme de psihologie al emisiunii Big Brother, Peter Collett este autorul bestsellerurilor Cartea gesturilor şi Cartea gesturilor europene (apărute la editura Trei), două îndreptare esenţiale pentru gestionarea corectă a relaţiilor cu cei din jur. În perioada 10 – 13 noiembrie, Peter Collett a fost prezent la Bucureşti, unde a susţinut o conferinţă cu titlul Limbajul nonverbal şi cele mai bune practici aplicabile în business.
Cu toate că a avut un program extrem de încărcat, celebrul autor a avut timp pentru un scurt interviu cu Elena Mironescu, în exclusivitate pentru BookMag.
E adevărat că, odată ce începi să cunoşti semnificaţia „gesturilor“, poţi să-ţi „regizezi“ comportamentul pentru a-i manipula pe ceilalţi?Puteţi să distingeţi între un gest sincer şi unul studiat?
Odată ce ştii că anume gesturi sunt legate de anumite stări interioare sau gânduri, bineînţeles că-i poţi înşela pe ceilalţi reproducând exact acele gesturi pentru a obţine efectul dorit. Şi nu e nimic sinistru sau misterios în acest lucru, pentru că facem asta tot timpul. De fiecare dată când zâmbeşti fals, de exemplu, îţi falsifici comportamentul – îi faci pe ceilalţi să creadă că eşti fericit sau încântat că-i vezi, când, de fapt, tu nu simţi acest lucru.
Există câteva metode de a-ţi da seama dacă un comportament e natural sau e contrafăcut. Prima e să vezi dacă există vreun conflict ascuns în mesajul pe care persoana respectivă încearcă să-l trimită. Alta e să vezi cum s-a comportat omul de-a lungul timpului. În cazul zâmbetului, de pildă, există cel puţin patru feluri de-a depista dacă un zâmbet e firesc sau nu, cu toate că nu sunt sigur că vreţi să aflaţi adevărul pentru că, după aceea, când îi veţi privi pe cei din jur veţi observa că un procent consistent dintre ei se prefac! Şi, bineînţeles, nu doar ceilalţi se fac vinovaţi de aceste falsităţi – toţi facem la fel!
Vă rog să alegeţi un personaj faimos şi să descrieţi semnificaţia gesturilor sale pentru cititorii noştri…
Eu sunt interesat în mod special de preşedinţii americani şi de gesturile care îi trădează pe aceştia. Ronald Reagan era cunoscut drept un „mare comunicator“ şi cred că merită întru totul acest titlu. Existau câteva trucuri de limbaj corporal foarte eficiente pe care acesta le-a rafinat de-a lungul timpului.
Unul dintre ele se numeşte „zâmbetul cu maxilarul căzut“, în care falca e lăsată în jos, iar gura se deschide larg în timpul zâmbetului. Acest lucru face ca zâmbetul să fie mai uşor de observat de la distanţă şi să semene destul de mult cu un râset. Şi asta îl face şi mai molipsitor, şi mai atrăgător. Reagan a fost actor la Hollywood şi ştia foarte bine cât de important e să fii capabil să-i impresionezi pe oameni de la distanţă.
V-aţi născut în Zambia şi acum locuiţi la Oxford. În ce fel sunt europenii diferiţi faţă de ale culturi în termeni de gesturi sau de comportament nonverbal?
Deşi în mod clar există câteva universalii, e adevărat că limbajul corporal variază enorm de la o cultură la alta. Ne place să credem că europenii au obiceiuri diferite de, să spunem, americani. Dar aşa cum am arătat în Cartea gesturilor europene, există numeroase diferenţe în limbajul corpului între diverse ţări europene şi, uneori, chiar în culturile mai mici din interiorul aceleiaşi ţări.
Evident, atunci când observăm gesturile mâinilor, e destul de clar că limbajul corpului nu ţine cont de graniţele naţionale. Nu numai că găsim aceleaşi gesturi care depăşesc hotarele, dar găsim şi gesturi care-şi schimbă semnificaţia sau dispar în interiorul aceleiaşi ţări. În multe cazuri, aceste obiceiuri sunt legate de factori istorici şi de migraţia populaţiilor.