Ulla Väistö, Ambasadoarea Finlandei: „Fiți pe fază! Nordicii sosesc!“

Ulla Väistö, Ambasadoarea Finlandei: „Fiți pe fază! Nordicii sosesc!“

Excelența Sa Ambasadorul Finlandei Ulla Väistö se află în România de doi ani. O experiență nouă, un teritoriu nou, pe care îl explorează cu interes și încântare. Cu la fel de multă pasiune vorbește despre literatura nordică, pe care o vom admira cu toții la Gaudeamus 2013, unde autorii nordici sunt invitați de onoare.

 

Cum vedeți peisajul cultural românesc?

Îl găsesc foarte interesant și foarte variat, în funcție de regiune și tradițiile locale.

 

… și piața de carte din România?

Din păcate încă nu o cunosc foarte bine, deoarece folosesc destul de puțin limba română. Dar sunt sigură că este la fel de interesantă.

 

În ultimii ani, literatura scandinavă a captat atenția a milioane de cititori din toată lumea. Care a fost scânteia, cartea sau autorul care a declanșat acest fenomen?

Cred că romanele autorului suedez Henning Mankell, în care protagonist este Kurt Wallander, inspectorul de poliție atipic, anti-eroul cu care rezonează aproape orice cititor. După Mankell a apărut Stieg Larsson cu trilogia Millennium și celelalte romane nordice moderne de crime fiction. În Finlanda sunt câțiva autori foarte buni ai genului. Nu știu de ce, dar poveștile nordice cu crime par să fie foarte interesante pentru restul lumii.

 

Reprezentați Țările Nordice la Gaudeamus 2013. Cum se diferențiază aceste literaturi între ele?

Foarte greu de spus, fiindcă sunt mult mai multe asemănări decât deosebiri. Când citesc un roman suedez sau norvegian, nu mi-e greu deloc să înțeleg intriga, pentru că societățile noastre sunt foarte asemănătoare. Dar sunt și diferențe care fac lectura mai atractivă. E grozav să descoperi că suedezii sau norvegienii fac unele lucruri altfel decât noi, finlandezii.

 

Este crime fiction rețeta câștigătoare pentru ascensiunea literaturii scandinave?

Cu siguranță că da și sper să nu rămână singura. Literatura nordică înseamnă mult mai mult decât crime fiction.

 

Care vor fi cele mai importante evenimente ale Țărilor Nordice la Gaudeamus 2013?

Ne vom bucura de prezența multor scriitori nordici la București, sper să le aducă cititorilor puțin din atmosfera de acasă. Vă veți putea face o idee despre cum trăim și gândim noi. Nu cred că suntem prea diferiți de români și de viziunea lor asupra lumii, dar sunt unele nuanțe foarte interesante. Fiți pe fază! Nordicii sosesc!

Back to top