Duminică, cele cinci pavilioane ale târgului de carte au fost pline. Deja spre prânz aerul era irespirabil (Romexpo, fă ceva pentru banii aia mulți pe care îi ceri drept chirie pentru standuri), înghesuiala maximă, copiii obosiți, părinții nervoși…dar continuau să treacă de la o editură la alta în căutare de chilipiruri.

M-a amuzat o familie în care doamna dorea cărți de la târg, iar domnul compara prețurile cu cele din elefant.ro și ieșea câștigător cam de fiecare dată J. Am fost mândră că noi putem oferi prețuri bune chiar și în perioade în care târgurile sunt, teoretic, pline de reduceri.

Lansările de carte din ultima zi de târg au urmat tipicul cunoscut. Oameni celebri care vorbesc laudativ despre carte, autorul modest într-un colț, moderatorul care încearcă să țipe destul de tare ca să se audă în vacarmul celorlalte voci din boxe. Nimic remarcabil!

Cum mi-ar plăcea mie să fie un târg: aerisit ca Bookfest 2012, civilizat ca un târg occidental, apreciat ca orice manifestare realizată cu efort și dedicare. Și dacă ar fi să mă gândesc la plusuri și minusuri…

La Bookfest 2012 au lipsit coșurile de gunoi (din nou, Romexpo, gazda!) – erau doar în standuri, dar au fost instalate dozatoare de apă, iar vizitatorii s-au bucurat. Ar mai fi fost necesare vreo trei spații de evenimente și un loc dedicat presei – poate că jurnaliștii ar fi stat mai mult prin târg și și-ar fi acordat timp să aprofundeze schimbările. Am urmărit presa în perioada asta și uneori mi-a fost rușine că sunt colegă cu niște superficiali infatuați, care știu să vadă numai ce nu le place.

Zonele de relaxare erau puține, integrate în spațiile de eveniment, puteai să cumperi cafea sau răcoritoare doar din vreo trei locuri, de mâncare la fel…iar de restaurantul din incintă nu te puteai apropia. Pe lângă mirosul de fum, oferta era de-a dreptul neapetisantă, iar vânzătorii….mrrrrrrr! Oameni buni, nu vă doare nimic dacă zâmbiți puțin!

Cafeneaua Meinl era accesibilă doar celor care avea celebrele cartonașe roșii…era doar pentru inițiați, înțeleg.

Locul de joacă pentru copii – o idee foarte bună, de altfel – era izolat într-un colț, prin urmare nu a fost exploatat la capacitate maximă. Cinematograful, în schimb, a fost locul unde s-au refugiat mai ales tinerii: o idee excelentă pe care mi-ar plăcea să o văd și la târgurile viitoare.

Cât despre dezbateri, trebuie să mai curgă apă pe Dâmbovița ca să se dezlege limbile publisherilor români, care se cred participanți într-un război de gherilă cu restul lumii și atunci când trebuie să spună ceva sunt evazivi sau tac. Lipsa de coeziune și de interes pentru scopul comun nu aduce nimănui vreun avantaj, stimați domni. Da, poate că din când în când faceți mecenat în cultură, aveți o misiune frumoasă, o meserie extraordinară, dar fiți mai deschiși, mai optimiști și mai încrezători în publicul vostru!