Prozele scrise de George Mihalcea se asortează bine cu serile în care asculţi de unul singur Noir Desir sau Massive Attack într-un apartament studenţesc sau cu zilele în care îţi afunzi nasul în carte în timp ce metroul te duce la un job lipsit de un career plan. Despre oameni ca tine vorbeşte autorul, a cărui voce sigur ţi-e cunoscută de la Radio Guerrilla, dacă te încadrezi în publicul-ţintă al întâmplărilor din Suburbia 10, unde stă acel middle class underground, ignorat de curentul majoritar, dar vizat de copywriterii dornici să creeze o reclamă despre generaţia Peter Pan sau despre aceia dintre noi rămaşi fără planuri de viaţă după ce fac rost de banii de chirie.

in mijloculÎn mijlocul lucrurilor este un caleidoscop urban, compus din imagini ale vieţii de zi cu zi, apoi fragmentat în fotografii în care detaliile neînsemnate şi portretele decolorate ale unor oameni întâlniţi sau pierduţi în copilărie sunt privite iar si iar, pentru a trezi ultimele amintiri înainte de a fi puse într-o cutie de carton, alături de CD-urile preferate, biletele-suvenir de la concerte şi alte nimicuri luate de cineva mutat dintr-un apartament în altul.

Prozele par să fie amintirile readuse haotic în prezent de către un boem decadent al zilelor noastre, autointitulat locuitor al Suburbiei 10. Pentru el, dezolarea, erotismul, imaginaţia bizară, tulburată de anumite substanţe, şi prezenţele feminine ce-l fac să treacă prin experienţe ireale devin, la un moment dat, o rutină. Din această rutină încropeşte povestiri fără un sens vizibil, dar care se leagă într-un puzzle ambiguu printr-un amănunt ce apare de nicăieri în următoarea povestire, doar că vei avea nevoie de multă atenţie pentru a-l depista, uneori.

Îi poţi reproşa lui George Mihalcea minimalismul prozelor sale, lipsa unei acţiuni care să ducă spre un anumit mesaj ferm sau coerenţa narativă, dar îţi dai repede seama că nu sunt scăpări, ci nişte alegeri asumate, acesta preferând fluxul emoţional care să aibă ecouri în cititor, în detrimentul unei poveşti bine conturate. Îl interesează mai mult impactul pe care îl au trăirile personajelor, nostalgia îmbibată în debusolare, prin care trec mulţi în epoca timpului volatil, când amintirile nu se mai sedimentează, ci se pulverizează în urme vizuale revenite pe nepregătite în prezent, aşa cum se întâmplă în microficţiunile grupate sub titlul In Medias Res, la finalul volumului, microficţiuni ce ar putea sta la baza unor scurtmetraje cu tentă experimentală, despre capriciile stranii ale memoriei.

Prozele incluse în acest volum se împart în două. O parte par scrise pentru a fi citite într-o mansardă sau într-o cafenea improvizată într-un spaţiu neconvenţional, unde sunetele comerciale sunt înlocuite de cele ale unei formaţii mai puţin cunoscute, lăsându-ţi impresia că poţi empatiza cu personajele ce-ţi seamănă datorită unor obiceiuri, senzaţii şi gusturi comune, încât le cauţi în spaţiile pe care le frecventezi cand ieşi cu prietenii. Sunt genul de proze ce stabilesc acel confort al experienţelor confirmate prin regăsirea lor în viaţa unor personaje. Cealaltă parte, din care fac parte şi prozele Şeherezada în mijlocul lucrurilor,  Aventurile lui Robinson şi ale bunicului său mort, Thales şi O crimă necesară par a fi scenariile unor filme psihologice, dominate de colaje din fotografii neclare sau de festele unei memorii ce poate funcţiona independent de conştientul protagonistului, trezit în mijlocul unor situaţii pe care nu şi le mai poate aminti…nici explica.