Dara Horn este una dintre cele mai valoroase tinere romanciere ale Americii. Licenţiatăla Harvardîn 2006, cu specializare în literatură comparată, ea a debutat fulminant în proză, în 2002, obţinând cu primele două romane un număr impresionant de premii de prestigiu şi, totodată, de recenzii elogioase în principalele cotidiane din America. De asemenea, nici traducerile n-au ocolit-o, opera ei fiind transpusă până acum în 12 limbi.

Romanul Lumea ce va să vină (The World to Come, publicat în 2006) este al doilea în bibliografia scriitoarei, fiind recompensat cu National Jewish Book Award (2007) şi Harold U. Ribalow Award (2007) şi primind nominalizări în cadrul New York Times Book Review Editor’s ChoiceEntertainment Weekly’s Editor ChoiceSan Francisco Chronicle RecommendationBookSense Top 20 Pick şi Book-of-the-Month Club Smart Readers Section.

Toate acestea sunt meritate cu prisosinţă, întrucât Lumea ce va să vină este un roman fascinant, în care se întrepătrund şi dialoghează istoria şi istoria artelor, teologia şi folclorul, povestea de dragoste şi hermeneutica Scripturii. Totul, într-o naraţiune cu o tramă pasionantă, care te ţine în priză de la prima până la ultima pagină.

Concret, romanul începe cu un furt al unui tablou de Marc Chagall, care dispare dintr-un muzeu în timpul unui cocteil. Improbabilul suspect pare a fi un tânăr, Benjamin Ziskind, care crede cu tărie că văzuse tabloul atârnând pe un perete al casei părinţilor săi. Ben, fost copil-minune (acum trăind singuratic din alcătuirea de întrebări pentru concursurile de cultură generală), şi sora sa Sara încearcă să afle mai multe despre tabloul lui Chagall şi despre traseul prin care acesta ajunsese în muzeul din care fusese furat. Ei se întreabă dacă nu cumva pânza expusă fusese un fals, iar Sara, artistă talentată, îşi pune problema dacă nu cumva ar putea realiza o copie reuşită a tabloului, ca să îl salveze pe Ben de acuzaţii. Pentru aceasta, semnificaţiile lui se cereau decodate.

Astfel, plonjăm brusc într-o istorie politică şi artistică, în care figura centrală este ocupată de Marc Chagall. Care, la începutul anilor ’20, în URSS, predase lecţii de artă unor orfani evrei şi se împrietenise cu un misterios romancier, şi el evreu, poreclit „Cel Ascuns”. Fabula tabloului pictat atunci se împleteşte subtil cu cea a familiei Ziskind, care peregrinează din Rusia în America, prin Vietnam, ajungând în New Jersey. Romanul ne introduce prin tainele misticii evreieşti, ale Scripturii, ale picturii, ca şi în tragediile care au lovit evreimea europeană în secolul al XX-lea. Aventura este intelectuală, iar stilul alert şi, în acelaşi timp, rafinat al autoarei ne ţine captivi în lectură, cum spuneam, până la sfârşit.

Salut apariţia în limba română a acestei scriitoare excepţionale, care reuşeşte să salveze romanul de mistere de banalizare, datorită unei impresionante culturi şi a unei inspiraţii care transformă naraţiunea într-o adevărată epifanie profană.