Din motive ce ţin de o anumită psihologie socială, oamenii s-au bucurat întotdeauna când cei bogaţi şi puternici au fost puşi cu botul pe labe de indivizi antisociali. Nu ne referim la indivizi precum Robin Hood sau haiducii – adică cei care îşi asumau responsabilitatea de a face dreptate atunci când autorităţile erau corupte şi care luau de la bogaţi ca să împartă celor săraci – ci la indivizi care îi jefuiau pur şi simplu pe cei care strânseseră averi jecmănindu-i pe cei slabi şi sărmani. De la Rocambole al lui Ponson du Terrail şi Arsene Lupin al lui Maurice Leblanc până la Simon Templar al lui Leslie Charteris, o pleiadă de eroi bandiţi făceau dreptate în felul lor, spre bucuria şi satisfacţia cititorilor. Locke Lamora, eroul lui Scott Lynch, face parte din aceeaşi categorie de justiţiari care îi jefuiesc pe cei bogaţi, fără însă să-şi împartă prada celor săraci.
Şi, tot aşa cum Rocambole, Arsene Lupin sau Simon Templar sunt personajele unor serii întregi de romane, Minciunile lui Locke Lamora este prima carte dintr-o serie ce urmează să fie alcătuită din şapte romane (primele trei au fost deja publicate).
Autorul ne descrie o lovitură planificată de Lamora şi de prietenii săi (care alcătuiesc banda Ticăloşilor Gentilomi – cu accent pe gentilomi, după cum insistă mentorul lor, un excroc care pretinde că-i orb şi susţine că-i preot al celui de-al treisprezecelea zeu, protectorul hoţilor).
În paralel, Scott Lynch ne povesteşte despre copilăria lui Locke Lamora. Acesta, rămas orfan în urma unei molime, este luat de un individ care se ocupă cu transformarea copiilor în hoţi îndemânatici. Dar Făuritorul-de-hoţi este atât de îngrozit de talentele lui Locke, încât se grăbeşte să scape de el, vânzându-l preotului orb. Ajuns în templul Celui de-al Treisprezecelea Zeu, Locke este instruit în arta escrocheriei şi a deghizării, pregătindu-se pentru o carieră ieşită din comun.
În timp ce ne povesteşte isprăvile Ticăloşilor Gentilomi, Lynch ne schiţează o imagine a mediului în care acţionează această bandă. Oraşul Camorr, în care vieţuiesc eroii noştri, face parte dintr-o lume ciudată, o lume care a cunoscut cândva o dezvoltare tehnologică ieşită din comun. Din trecutul acela puţin cunoscut de contemporani au rămas edificii bizare, clădiri construite dintr-un soi de sticlă, în care s-au instalat locuitorii actuali ai oraşului.
Societatea din Camorr este puternic stratificată, iar hoţii au încheiat un pact secret cu conducătorii societăţii, pact care le permite să jefuiască fără teamă clasele inferioare şi mijlocii, dar care-i obligă să nu se atingă de nobilime.
Numai că un asemenea pact nu poate fi respectat de un individ plin de neastâmpăr precum Lamora. În secret, fără ca activitatea sa să fie cunoscută în afara grupului său de amici credincioşi, Locke Lamora – sub pseudonimul Ghimpele din Camorr – se apucă să-i jefuiască tocmai pe cei mai avuţi şi mai puternici nobili din oraş. Activitatea sa este una pur estetică, pentru că nu poate folosi bogăţiile acumulate – deoarece ar da de bănuit şi ar atrage atenţia asupra sa.
Şi astfel, Locke Lamora se distrează de minune, imaginând alte şi alte înşelătorii, spunând alte şi alte minciuni… fără să fie conştient că-i supravegheat cu atenţie de un duşman necunoscut, care doreşte să se folosească de el pentru a-şi duce la îndeplinire propriile-i planuri…
Farsa se transformă, treptat, într-o intrigă sângeroasă, care duce la o luptă pentru putere între şefii lumii interlope. Mijloacele folosite în acestă luptă sunt din ce în ce mai nemiloase, iar Locke Lamora şi prietenii săi nu mai pricep nimic. Toată îndemânarea lor, tot talentul lor de înşelători nu le mai foloseşte şi încep să bănuiască – fără să le vină să creadă – că se înfruntă cu forţe cu adevărat malefice. Aşa că abia atunci când află că au de-a face cu un vrăjitor (un mag-juruit, ca să fim mai precişi) şi cu şoimul-scorpion al acestuia, înţeleg că îi ameninţă un pericol ieşit din comun…
Minciunile lui Locke Lamora este un roman fantasy deosebit, scris cu mult talent. E o carte menită să farmece cititorii. Lynch imaginează o lume bizară, dar logică în felul ei, care vă va trezi în mod sigur interesul. Iar banda Ticăloşilor Gentilomi se încadrează foarte bine în lumea aceea bizară şi – mai ales – vă va deveni extrem de simpatică.