Pokerul în sine e o lume întreagă. Are regulile lui nici prea simple, dar nici prea complicate, atât cât să fie atrăgător pentru cât mai multă lume. Dacă greşeşti, plăteşti cu jetoane. Dacă greşeşti şi mai mult, plăteşti mai scump, cu degete tăiate ori chiar mai rău. În cartea celor doi tineri autori francezi, pokerul este un pretext şi o metaforă. Acest thriller modern, Poker în Infern, a fost dăruit de Florian Lafani şi Gautier Renault cu ritmul, suspansul, forţa, misterul şi deznodământul necesare unei cărţi care se încadrează în acest gen literar.
Lars este un student din Amsterdam, căruia se pare că nu îi ajung tentaţiile oraşului unde drogul reprezintă principalul obiectiv turistic (şi cine zice altceva, ori e ipocrit, ori e îndrăgostit nemotivat de Van Gogh), este cobaiul unei medicament experimental. Cauză de dezechilibru major pentru trupul şi mintea sa, materializat în halucinaţii, atacuri de panică şi alte consecinţe de-a dreptul ucigaşe. Un jucător de cărţi pe Internet dispare fără urmă în Franţa. În alţ colţ de lume, în Caraibe, un informatician se joacă, tot pentru bani, cu numele de domeniu. Toţi sunt implicaţi, fără voia lor, într-un cerc periculos, în care îşi joacă propriile vieţi.
Poveştile se întrepătrund cu măiestrie. Aparent fără legătură, toate istoriile personajelor care au avut ghinionul să se plaseze în această conspiraţie ajung să se ţeasă între ele, pentru a forma harta completă a unui roman care ştie să insufle un strop de teamă, un strop de tensiune. Globul pământesc pare prins la o imensă masă de poker, de unde posibilităţile de ieşire sunt puţine la număr şi primejdioase.
Cei doi scriitori şi-au găsit armonia cuvintelor, nu au introdus în volumul lor descrieri inutile, care să obstrucţioneze derularea rapidă şi ritmată a acţiunii. Totuşi, recunosc că pentru mine una rămâne o mare taină nedezlegată deocamdată – cum să scrii o carte în doi, trei, patru oameni? O carte, fie ea thriller, mistery, fantasy sau alte englezisme comerciale, continuă să îmi apară drept un cerc intim, fie că o scrii, fie că o citeşti. Şi-atunci, cum faci când te hotarăşti să creezi nişte pagini, multe la număr, cu cineva suflându-ţi în ceafă? Scrii alternativ capitolele, ignorînd unitatea de stil?
Unul scrie, celălalt vine cu ideile? Sau îşi pierd nopţile, umăr la umăr lângă un laptop şi cu o sticlă de whiskey alături, scriind patru cuvinte şi ştergând cinci, până amândoi pică de acord cu forma şi conţinutul fiecărei fraze în parte? Şi dacă ultima variantă este cea valabilă, nu le ia o veşnicie să scrie o carte? Şi dacă le ia câte o veşnicie la fiecare carte, de câte veşnicii dispun oamenii aceştia? Şi ar mai fi câteva întrebări, dar nu ştiu dacă am timp să le formulez aici pe toate.
Poker în Infern, indiferent de procesul creării sale, este un act reuşit. Are viaţă în ea cartea această plină de moarte, de conspiraţii, de minciuni, de crime şi de mister. E relaxantă în încercarea ei de a fi ameninţătoare, cu toată atmosfera ei încărcată şi complicată. O carte pe care aş recomanda-o cu drag pentru vacanţa de iarnă, între o ieşire la patinoar şi, poate, o partidă de poker adevărată cu prieteni reali.