De curând la Editura Humanitas, în seria Memorii-Jurnale, a apărut volumul Aşa s-au întâmplat, aşa le-am însemnat de Luli August Sturdza, cu ilustraţii din lucrările autoarei. Mozaicul memorialistic pe care pictoriţa, graficiana, artista decoratoare Luli August Sturdza (Bucureşti, 1922 – Los Angeles, 2000) l-a lăsat în urmă reprezintă o mărturie a unei vieţi aventuroase şi a unei personalităţi de o fermecătoare originalitate. Ediţia Humanitas e prefaţată de Adrian Silvan-Ionescu şi are o anexă cu două texte noi.

„Mulţumesc fiecărui om al cărui drum s-a întâlnit vreodată cu al meu: de la fiecare am învăţat. Am învăţat de la grădinile pe care le-am îngrijit, de la animalele care au trăit în preajma mea. Am învăţat de la copacii sub care m-am odihnit. Câţiva, fiindcă de puţine ori mi-a fost dat să mă odihnesc. Dacă veţi vrea să faceţi o pomană pentru mine, stropiţi o plantă însetată, hrăniţi un câine flămând şi învăţaţi copiii să se uite la stele. Bogdaproste. Bucuraţi-vă de fiecare clipă“, spune Luli August Sturdza.

Istoricul Adrian-Silvan Ionescu spune despre Luli August Sturdza: „Era o persoană de o uimitoare vitalitate, cu o imaginaţie debordantă, cu vaste cunoştinţe despre secolul al XIX-lea, din care părea că se întoarce spre a înfrumuseţa o lume mohorâtă de norii comunismului, nori care, în anii ’70, când am cunoscut-o, păreau să fie atotstăpânitori. În acel întuneric opac, prin spiritul ei alert, prin voioşia şi înclinaţia firească spre ludic, ea aducea în mediul celor ce o frecventau şi o iubeau o rază de lumină şi o speranţă că, totuşi, cerul se va limpezi“, iar despre cartea ei: „Propriile amintiri sunt împletite cu o substanţială doză de fantezie şi o scriitură plăcută, captivantă. Este o carte despre adaptare şi despre rezistenţă, despre gemete acoperite de hohote de râs, pentru că autoarea a ştiut totdeauna cum să se ridice deasupra multelor încercări la care a supus-o viaţa făcând haz, jucându-se, uneori ironizându-i pe cei din jur, ca şi pe sine, dar cu o mare bonomie. Cu spiritul ei şăgalnic, plin de colocvialitate, această carte postumă de note şi memorii se adresează direct cititorului ca unui cunoscut, ca unui prieten drag. De la prima pagină te atrage prin sinceritatea ei deconcertantă, neobişnuită în zilele noastre pline de falsitate“.

Monica Lovinescu, una dintre bunele prietene ale lui Luli August Sturdza spune despre aceasta: „O chema, când am cunoscut-o în adolescenţă, Luli August. Îşi semna picturile Luli August Sturdza. Semnătura ei o regăseai de fapt în felul ei de a picta, îmbinând desenul şi culoarea cu obiectele şi umorul. Îmi aduc aminte că în timp ce noi, mai toţi tinerii în vacanţă la Mangalia, stăteam prin pensiuni şi chiar şi la unicul hotel din staţiune, ea îşi instalase cortul în curte la Menarù (turcoaica noastră, prietena tuturor artiştilor). Luli vindea, pentru a se întreţine, cordoane în lemn pictat la capul digului de la Mangalia şi părea o imagine de film: tânără, suplă, sportivă, cu râsul ei cel autentic al lipsei de prejudecăţi. Am aflat că Luli trecuse apoi în rezistenţa împotriva comuniştilor, făcând parte dintr-un grup, Zurăscu, şi că o vreme o ascunseseră la ei acasă. Nu se lăudase niciodată, în exil, cu activitatea aceasta riscantă. Făcea parte din cei pentru care excepţionalul constituie o datorie“.

O carte pentru toți cei care vor să se îmbete cu aromele trecutului și să înțeleagă mai bine spiritul personalităților care și-au pus amprenta asupra vremurilor apuse.