În slujba poporului a fost citit, mai întâi, de cadrele supuse Partidului. Nu știm dacă au fost sincere când li s-a cerut opinia, însă recenzia lor negativă l-a trimis pe Yan Lianke tocmai în vârful listei negre a scriitorilor subversivi. Romanul a fost catalogat drept pornografic și jignitor la adresa armatei poporului. Ce nu știu activiștii zeloși este că interdicția și cenzura sunt niște afrodiziace mult mai puternice pentru cititorii avizi de plăceri livrești decât scenele amoroase descrise îndrăzneț.
Satiric, hâtru de la un capăt la altul și lipsit de pudoarea limbii de lemn ce emite lozinci și aforisme patriotice la limita umorului involuntar. Așa poate fi descris romanul În slujba poporului. Cu fiecare pagină citită, ai impresia că asiști la o reprezentație comică, unde marile drame eșuează în lamentările subțiri ale măruntului arivist politic sedus de consoarta superiorului. Din culisele fiecărei scene auzi vocea zeflemitoare a naratorului deturnând, în sensul absurdului, fiecare gest grav al personajelor ce își iau menirea prea în serios. Partidul vroia binele tuturor, iar fiecare avea grijă să-și ia partea cea mai mare din binele Partidului.
„Pentru noi, cei de acum, viața din acea vreme era destul de superficială, n-avea contradicții ori sensuri profunde. De cele mai multe ori, complexitatea nu exista decât sub penița scriitorului, nu și în capul personajelor. De cele mai multe ori, dintr-o comedie nu vedem decât ce este evident și nu ceea ce este profund“.
Wu Dawang este bucătarul și ordonanța de nădejde a unui temut comandant. Își vede, sârguincios, de îndeplinirea datoriei de militar ascultător și de soț grijuliu. Ca soț, trebuie să avanseze în Partid, asigurându-i soției mutarea de la sat la oraș, o rochie nouă și un trai fericit, așa cum i-a promis în noaptea nunții. Ca militar, trebuie să repete încontinuu „Să nu întreb ce nu trebuie întrebat, să nu fac ce nu trebuie făcut, să nu spun ce nu trebuie spus“, în aplauzele superiorilor mulțumiți.
Când soția comandantului se vrea deservită, Wu Dawang învață că nu trebuie să refuze ce nu trebuie refuzat, că nu trebuie amânat ce este dorit și de noua lui stăpână, să nu întrebe nimic când aceasta mută placarda pe care scria În slujba poporului din sufragerie în bucătăria lui Wu, ca semnal că se vrea servită chiar în alcov. La început, Wu se află între secera dorinței și ciocanul sub care îi vor fi strivite idealurile de parvenit, amintindu-și de ura aprigă a comandantului când îi pedepsea pe dușmanii poporului. Conștient că nu se poate eschiva, Wu se convinge pe sine că satisfacerea frumoasei soții de comandant este tot o formă de a-și sluji poporul, mai ales de când a devenit un fiu de nădejde al Partidului și bun cunoscător al operei lui Mao.
„Văzând placarda pe masa de la bucătărie, a rămas încremenit prostește, lăsând verzele să-i lunece printre degete, una câte una. Simțea că urma să se întâmple ceva. Pornea într-o călătorie de neoprit, precum fitilul care a început deja să ardă. Asemeni unui explozibil puternic, dacă nu chiar o mină deja aflată la picioarele lui, dragostea îl aștepta. Iar problema lui nu consta în faptul că știa de existența minei, ci, mai degrabă, în faptul că această mină era îngropată pe drumul pe care trebuia neapărat să pășească“.
Deși Yan Lianke a fost acuzat că promovează scriitura pornografică, cititorul va descoperi scene erotice încărcate de lirism și de expresivitate estetică. Intimitatea și abandonul febril în senzualitate rămân singura cale prin care Wu își recapătă vitalitatea și umanitatea dizolvată în adeziunea la colectivitatea anonimă, unde egalitatea înseamnă teamă și depersonalizare. Voluptatea dezlănțuită ascunde trăiri duioase și setea de răzvrătire. Legătura este pecetluită de un secret comun. După evadarea din alcovul cu senzații toride, cei doi încep să distrugă simbolurile maoiste. Bustul, cănile cu portretul conducătorului…toate sunt făcute țăndări de revoluția sentimentelor, într-un postludiu ce-i găsește pe amanții dezgoliți zguduiți de spasmele hohotelor de râs.
Emoțiile personajelor și elogiul senzualității marchează locul unde se termină timpul istoric și unde începe timpul individual. În slujba poporului este o parodie interesată de simboluri profanate indiscret și de replici fără pudoare. Spre final te întrebi dacă numele satului de unde provine bucătarul ambițios și înamorat, Wujiagou (Prăpastia familiei Wu) ascunde o profeție legată de modul în care vor sfârși năzuințele acestuia.
(Adriana Gionea – Townportal, pentru BookMag)