Zece cărți cool de luat în vacanță

Zece cărți cool de luat în vacanță

Teoretic, mai avem cam o lună de vacanță, căci de la 15 septembrie toată lumea se întoarce la posturi. Dacă v-ați rezervat perioada de relaxare pentru această lună și încă nu știți ce să citiți în șezlong, iată câteva recomandări:

O credință oarbă în îngeri de R.J. Ellory este un roman cinematic, în care veți fi martorii devoalării unui mister captivant. Un băiat temerar își asumă căutarea unui asasin de fetițe, fără să își dea seama că se implică într-o cursă care va dura toată viața. Iar secretul care i se dezvăluie după jumătate de secol întrece orice imaginație.

Alex de Pierre Lemaitre descrie mecanismul confruntării dintre victimă și torționar, puterea de reziliență a unei persoane ce pare fragilă, ingeniozitatea investigației polițiste. O carte pe care o veți citi cu sufletul la gură și din care veți învăța că lecturile unei persoane îi pot compune un portret foarte precis. Aveți grijă ce citiți de acum înainte!

Comedianta de Wladislaw Reymont este o lectură pentru minte și suflet. Iată ce spune Aurora Liiceanu despre această carte: „Am citit Comedianta și mi-a plăcut. În fond este problema relației între vis (aspirație) și realitate. Cine te învață să le ții pe acestea două în echilibru, cât de cât? Să nu fii nerealist din prea mare luciditate, dar nici visător din inocență? Și cel mai grav aici, în carte, este că la nivelul ultim – despre lume -, dar și la niveluri mai mici, am întâlnit acest dezechilibru, de pildă în amor. Mai e și problema tinereții, când oamenii sunt inocenți și vulnerabili. Vezi aici ce le spun parinții copiilor, să nu viseze, să fie cu picioarele pe pământ. În carte sunt evident ideile lui Reymont, care a luat premiul Nobel înainte de a muri. Trist și resemnat“.

Și porumbeii vorbesc englezește de Stephen Kellman este un roman extraordinar, superb construit, despre găștile londoneze, al cărui protagonist este puștiul Harri. Citiți-o și veți admira cu siguranță talentul autorului de a se pune în locul unui copil și de a vedea lumea prin ochii lui.

Am numărul tău de Sophie Kinsella e romanul după-amiezei de vară. Ușor, amuzant, este povestea  unui șir de încurcături a căror protagonistă e englezoaica Poppy. În prag de măritiș, ea intră într-un carusel de evenimente neprevăzute în clipa în care își pierde prețiosul inel de logodnă, iar telefonul îi este furat. În câteva zile viața i se schimbă radical, dar în bine.

Prietena diavolului de Peter Robinson este o carte excelentă…veți vedea că după prima lectură veți reveni la ea. Stephen King și Dennis Lehane, autori consacrați de thriller, sunt deja fanii deteectivului Alan Banks, personajul principal al romanului. Banks are de găsit autorii a două crime săvârșite la mii de kilometri distanță una de cealaltă; când dovezile se adună, pare că există un singur criminal. Dar cum e posibil?

Genialii. Descoperirea legăturilor dintre leadership și bolile mentale de Nassir Ghaemi vă va duce cu gândul la liderii noștri politici. Care nu sunt geniali. Veți afla despre Lincoln, Churchill, Ghandi, JFK și secretele minților lor, care i-au transformat în lideri istorici. Și veți înțelege de ce și mediocritatea e bună uneori. Gândiți-vă la George W. Bush.

Nu te încrede în nimeni  de Gregg Huwitz este un thriller în stil clasic, cu agenți secreți, președinția americană, un protagonist sexy și periculos. Domnii o vor devora, iar doamnele vor reține probabil doar scenele de la duș.

Dacă vă era dor de clasici și de scriitura lor perfectă și luminoasă, încercați Ospătăria La Regina Pedauque de Anatol France. Parcă zâmbiți: Anatol France, ce naiba! Ei bine, această piesă literară este minunată și are de toate, credeți-mă pe cuvânt!

Încheiem curtenitor cu o recomandare de lectură pentru doamne: Ella, de Angela Becerra, un roman laureat al Premiului Iberoamerican pentru Proză Planeta-Casamerica 2009. O poveste tulburătoare despre dragoste, erotism, pierdea ființelor dragi, singurătate și meandrele minții cuprinse de durere. O scriitoare dezădăjduită aleargă după himera fiicei sale moarte într-un accident, ajungând să își creeze un alter ego enigmatic, Doamna Înlăcrimată.

Back to top