Cum să vă explic eu vouă care-i treaba cu romanul acesta? E dur și duios, sfâșietor de trist și aproape dureros de viu. Dacă aveți până în 40 de ani, probabil va fi o lectură tristă, sensibilă, dar pe care nu știți exact în ce sertar al sufletului să o așezați. Dacă sunteți în plină maturitate, atunci o să vă cutremurați de emoție și o să vă răscoliți amintirile în căutarea acelei figuri care v-a luminat demult existența.

coperta1În Durere, Zerya Shalev face un portret al unei femei care trebuie să își cântărească atent deciziile, să își analizeze atent trecutul, prezentul și viitorul. În urmă cu zece ani, Iris, eroina noastră, a fost victima unui atentat terorist. Până la acel moment, viața ei fusese un șir de suferințe: un tată mort în războiul de Yom Kippur, o mare iubire pierdută în adolescență, o viață de familie monotonă. Trupul sfârtecat aduce alte și alte spaime și dureri. Cea mai teribilă se dovedește groaza de a lua o decizie: să-și urmeze iubitul din tinerețe, revenit ca prin minune lângă ea, sau să rămână alături de copii, ei înșiși prinși într-o plasă de suferințe și nefericiri?

Cum a construit cel mai puternic personaj al său și ce a însemnat scrierea acestui roman tulburător vă spune chiar autoarea, pe care o veți putea vedea săptămâna viitoare la Bookfest 2016:

 

Dacă m-ar întreba cineva cum am citit cartea aceasta, aș răspunde: în lacrimi. Este o lectură intensă și tulburătoare. Cum a fost scrierea acestui roman?

Mulțumesc pentru compliment! Nu am intenționat să provoc suferință, dar mă bucur să aflu că romanul meu evocă emoții atât de puternice. Da, scrierea acestei cărți a fost o experiență foarte intensă emoțional și adeseori am plâns pe tastatură. Într-o zi, fiul meu s-a întors de la școală și a fost foarte supărat să mă găsească cu ochii roșii de plâns. Era sigur că se întâmplase ceva. Cred că literatura trebuie să fie evocativă, să miște suflete, nu neapărat distractivă, și astfel să provoace o schimbare, atât în autor, cât și în cititor. Cred că suferința lui Iris este, în final, eliberatoare și vindecătoare.

 

Trecutul este un personaj aparte în Durere, deși are un chip și un nume – Eitan. Cum vă raportați la trecut, ca autoare și ca femeie?

Trecutul are un rol important în cărțile mele, dar și în viața mea. Mi-am dat seama recent că, de la o anumită vârstă – și nu trebuie neapărat să fie foarte înaintată – oamenii tind să fie atrași mai mult de trecutul lor decât de viitor. Prieteni vechi se caută unii pe alții pe și sunt încântați să mai arunce o privire în trecut. Eu încerc să gândesc scene  în care întâlnirea cu trecutul să fie cât mai dramatică – așa s-a născut ți intriga romanului Durere. Trecutul are un nume, un chip, trecutul este pasiunea veche, iubirea de tinerețe ce reapare în viața protagonistei și o obligă să își reexamineze prezentul, dar și viitorul.

 

La finalul romanului nu ai cum să nu te întrebi cât de puternice sunt poveștile care ne compun istoria personală. Pot fi ele mai puternice decât prezentul, decât realitatea sau decât iubirea pe care o simțim acum?

Fără îndoială, poveștile din trecut pot avea puteri mitologice, mai ales dacă s-au sfârșit abrupt și nu au avut șansa să se estompeze de la sine – ca o persoană care moare tânără și rămâne pururea tânără. Poveștile de genul acesta ne ajută să ne retrăim tinerețea și să încercăm să corectăm greșelile trecutului. Adeseori ar putea fi doar o iluzie, dar fără îndoială una foarte puternică. Iar Iris cade pradă acestei tentații.

 

Poate să fie iubirea răspunsul tuturor suferințelor noastre – fizice și emoționale?

Și asta este, desigur, tot o iluzie. Iubirea e foarte puternică, dar dacă ne așteptăm ca ea să ne rezolve toate problemele, s-ar putea să fim dezamăgiți. Așteptarea însăși poate dura și poate provoca îndepărtarea iubirii. Eitan, băiatul care a făcut-o să sufere enorm pe tânăra Iris se transformă în tămăduitor și, în mod evident, o face să tânjească și să spere la vindecarea prin dragoste. Întregul proces este cutremurător și aduce cu el eliberarea de durere – dar nu în felul în care se aștepta ea să se întâmple.

 

Cât de mult vă regăsiți în Iris, personajul principal din Durere?

Iris este cel mai puternic personaj al meu, cea mai practică, autoritară și rațională femeie. Așadar, este foarte diferită de mine și de majoritatea celorlalte personaje pe care le-am creat. Mi-am dorit foarte tare să construiesc o protagonistă care nu caută aventura, o femeie concentrată pe carieră și nu pe viața amoroasă, iar momentul în care iubirea intră în scenă să fie foarte puternic și autentic. O iubire pe care nu ar fi putut să o trăiască decât cu cel care i-a stârnit prima pasiune puternică, în tinerețe.