Sega: „Învăț să merg din nou, cu ajutorul scrisului, povestind încet, pas cu pas, ce am trăit atunci, acolo, departe“

Sega: „Învăț să merg din nou, cu ajutorul scrisului, povestind încet, pas cu pas, ce am trăit atunci, acolo, departe“

Namaste ar putea trece foarte ușor drept varianta masculină a bestsellerului internațional Mănâncă, Roagă-te, Iubește, dar este totuși diferită și, zic eu, mult mai bună. Eu i-aș fi pus subtitlul Fii liber, fericit, trăiește! pentru că acesta mi s-a părut a fi mesajul central al acestui prim volum din trilogia călătoriilor spirituale ale pelerinului Sega.

Namaste este jurnalul a două călătorii simultane – una în India și alta în sine însuși –, pe care un tânăr le inițiază într-un moment de cotitură a vieții, când, după căutari febrile, dar sterile ale adevărului personal, își îndeasă toate întrebările într-un rucsac și pornește să le găsească răspunsuri pe alte meleaguri. Drumul până în inima Indiei așterne dinaintea călătorului Sega peisaje de un farmec luxuriant și scene umane pitorești până la bizarerie. Mirosuri care îți intră în piele și îți rămân în memorie, femei voluptoase, femei inaccesibile, bărbați amabili sau fioroși, dialoguri incitante sau profunde. Cu siguranță scena cu fetița și scoica vă va rămâne în suflet!

Prima oprire mai îndelungată este ashramul lui Osho din Pune – o oază de calm, cel puțin în aparență, în mijlocul unei lumi dezlănțuite. Talentul lui Sega vă va ajuta să vă simțiți uneori actori ai spectacolului pe care îl pune în scenă în ashram.

Citiți cartea ca să vedeți ce univers agitat cuprinde o „oază de liniște“ și cât de diferite pot fi alegerile noastre. Și citiți interviul ca să vă gândiți apoi la viața și la visele voastre. Le-ați urmat? Le-ați abandonat? Ce ați sacrificat pentru un pumn de bancnote? Cum vă vedeți peste câțiva ani?

 

 

Cum v-a găsit cartea lui Osho?

Cartea nu m-a găsit nici bine și nici sănătos, dar m-a găsit și ăsta a fost un fel de happy end al unei lungi unhappy life.

 

Putem spune că această carte v-a schimbat viața?

Viața se schimbă doar atunci când mintea cea obișnuită să trăiască într-un anume fel, cu apucăturile ei, se schimbă. O carte poate declanșa o astfel de schimbare, dar nu e de ajuns.

 

După revenirea în țară s-au mai întors măștile care v-au determinat plecarea în călătoria inițiatică?

Odată descoperite, odată căzute, măștile nu se mai întorc la tine decât dacă vrei tu să te întorci la ele. Dar ar fi la fel de absurd ca și cum ai lipi la loc pielea cojită, arsă la soare.

 

Câte dintre suferințele dumneavoastră de dinaintea plecării au fost alinate sau au dispărut în timpul voiajului?

Am avut norocul să găsesc pastilele potrivite pentru fiecare dintre suferințele mele. Hap!, le iau în fiecare dimineață și gata, sunt fericit cât e ziua de lungă. Glumesc, evident. Suferințele sunt de fapt una singură, cu măști diferite, în funcție de circumstanțe. Când vezi asta, întrezărești și cauza, care e pofta.

Numai că a-ți pune pofta-n cui nu e chiar o treabă ușoară, pofta alimentând devenirea, un proces care caracterizează toate ființele. Facem orice ca să ne astâmpărăm pofta: alergăm după ce ne place, fugim de ceea ce nu ne place, altfel spus căutăm mereu să obținem ceva. Acel ceva este însă o fericire iluzorie, trecătoare. Ceea ce percepem ca fericire nu este decât o atenuare temporară a suferinței, nu o eradicare a ei. Inevitabil, murim și renaștem în fiecare clipă, iar asta implică suferință, suferință și iar suferință…

 

Cât din ce ați trăit în India ați pus în acest prim volum Namaste?

Aproape tot ce am trăit în primele trei luni acolo, la Osho. Pentru a păstra fluența și coerența narațiunii, am fost nevoit să sacrific unele episoade. Nu multe. Și, nădăjduiesc, nici foarte importante.

 

Călătoria aromelor: știm din primul volum cum miroase India, dar ce aromă au Nepalul, Thailanda, Coreea de Sud, care au fost următoarele destinații în călătoria dvs. sabatică?

Nepalul miroase a Nepali thali, Thailanda a Tom Yam Kung, iar Coreea de Sud a kim-chi… Deh, poate că am stat prea mult cu nasul în farfurie 🙂

 

Ați făcut niște portrete frumoase și interesante indienilor pe care i-ați cunoscut. Prin comparație, cum sunt nepalezii, sud-coreenii, thailandezii?

Citez din al doilea volum Namaste (în curs de editare): „Aici, la poalele munților Himalaya, India s-a amestecat cu Asia precum ciocolata cu vanilia. Combinația e desăvârșită. În sari-uri mulate pe trupurile zvelte, aruncând ocheade pe sub genele lungi, târguind mărunțișuri la tarabe sau păstrându-și grațioase echilibrul pe motoretele conduse în viteză de barbați hotărâți, nepalezele mă amețesc cu frumusețea lor neasemuită. La capătul drumului, pe când intrăm în curtea pensiunii, sunt deja îndrăgostit de Nepal“. Mai departe scrie-n carte 🙂

 

Cum ați găsit România la întoarcere? Prietenii, locurile?

Toți și toate erau la locul lor, numai eu m-am trezit pe nicăieri. Ca să înțeleg de ce, am sărit repede la concluzii, dar mi-am frânt picioarele. Învăț să merg din nou, cu ajutorul scrisului, povestind încet, pas cu pas, ce am trăit atunci, acolo, departe. Sau acum, aici, în adânc.

 

Acest periplu spiritual probabil s-a încheiat cu un re-design al destinului dvs. Ce ați ales să faceți în continuare?

Mi-e foarte greu să explic de ce, dar pentru mine e vital să duc la bun sfârșit trilogia Namaste. E mai degrabă un proiect existențial decât unul literar… M-am amăgit închipuindu-mi că aș mai putea să fac și altceva, am încercat chiar să mai fac și altceva, dar nu am reușit. Așa că deocamdată nu mi-a rămas decât să scriu și atât. E o alegere care s-a impus oarecum de la sine. Sunt angajat cu totul în acest proiect, care nu știu cât o să mai dureze. La început, când m-am apucat să scriu într-o rulotă la Vama Veche, pe malul Mării Negre, m-am gândit că îmi vor ajunge o iarnă și o primăvară, dar au trecut de atunci aproape trei ani și n-am ajuns decât undeva la jumătate distanței…

 

Și care sunt întrebările la care căutați răspunsuri acum?

O singură întrebare: oare voi mai fi în stare să scriu al treilea volum, romanul de aventuri spirituale înapoi în India?

 

Ce i-ați spune azi cuiva disperat să performeze la birou, dar fără viață interioară și veșnic nemulțumit?

Să performeze în continuare, dar din toată inima. La un moment dat, inevitabil, va rămâne doar inima.

Back to top